CSM Reșița a desfășurat, miercuri, al doilea amical în cantonamentul din Turcia, însă n-a jucat cu echipa daneză HB Køge, așa cum anunțase inițial, ci a avut în față Proleter Novi Sad, ocupanta locului 11 din 16 în prima ligă din Serbia. Jucătorii lui Dorinel Munteanu au fost conduși de două ori, însă au reușit de fiecare dată să egaleze, partida încheindu-se 2-2. În acest joc a debutat și ultima achiziție perfectată, portarul Alberto Cobrea, adus de la Poli Iași.
După eșecul drastic cu bulgarii de la FC Montana, scor 0-3, CSM Reșița s-a prezentat mult mai bine în al doilea amical desfășurat în cantonamentul din Antalya. „Roso-nerri” au fost conduși de două ori în testul cu Proleter Novi Sad, însă au reușit de fiecare dată să egaleze. Laurențiu Rus (63) și Emanuel Dat (78) au punctat pentru echipa lui Dorinel Munteanu.
În partea a doua a jocului, pentru CSM Reșița a debutat și portarul Alberto Cobrea, cea mai nouă achiziție a echipei.
CSM Reșița: Zimmermann – Laur. Rus, Erichot, Vasiu, R. Ispas – Danci, Țegle – L. Dobre – Luboya, D. Ene, Laur. Buș
Au mai evoluat: Cobrea (72) – Banac (80), C. Cristea (55), Dat (55), Breșneni (46), Szijj (72), Astafei (72), Calu (65), Dodoi (60).
Nu au fost utilizați: Acka, Ehmann, Caragea și Vădrariu.
Următorul amical al CSM Reșița în Turcia are loc sâmbătă, cu FK Tukums, o nou-promovată în prima ligă din Letonia.