Răsturnare de situație: cluburile din Liga 2 au anunțat că protestul din prima etapă a campionatului nu va fi suspendat

Mihai Andries 29 Aug. 2014, 15:16 Liga 2
Răsturnare de situație:** cluburile din Liga 2 au anunțat că protestul din prima etapă a campionatului nu va fi suspendat

UPDATE 21:00: Cu câteva minute în urmă, conducerea LPF2 a anunțat oficial că protestul de mâine va avea loc. Iată comunicatul remis pe adresa Liga2.ro

„În urma analizării în detaliu a comunicatului publicat pe siteul FRF cu privire la poziția federației în ceea ce privește LPF2 și în urma discuțiilor purtate în cursul acestei zile cu reprezentanții cluburilor afiliate din Liga 2, la solicitarea acestora, s-a revenit asupra deciziei inițiale de suspendare de moment a protestului.

În aceste condiții, anunțăm că toate meciurile, din prima etapă a noului sezon din Liga 2, vor începe cu zece minute întârziere, așa cum s-a decis în cadrul ședinței desfășurate duminică la Tărlungeni”


Comunicatul federației cu privire la situația LPF2 a adus o reacție aproape imediată a Biroului Executiv al organizației în care s-au asociat cluburile din eșalonul secund. Astfel, cu câteva minute în urmă, pe adresa Liga2.ro am primit un comunicat oficial al LPF2 prin care se anunță suspendarea protestului anunțat la începutul acestei săptămâni.

Iată anunțul făcut de Biroul Executiv al LPF2:

„LPF2, prin domnul Auraș Brașoveanu, în numele Biroului Executiv, alături de cluburile din Liga 2 afiliate, a luat act de poziția Federației Române de Fotbal în ceea ce privește problema convenției anuale referitoare la Liga 2. Ca urmare a comunicatului semnat de secretarul general al FRF, domnul Gheorghe Chivorchian, LPF2 anunță pe această cale suspendarea de moment a protestului care ar fi trebuit să se desfășoare la meciurile din prima etapă de campionat a noului sezon.

În acest context, ținem să asigurăm că meciurile vor începe la ora normală, adică 11:00, fără a se mai pune în practică intenția de amânare a startului cu 10 minute, așa cum cluburile au votat de comun acord în cadrul ședinței Biroului Executiv al LPF2 desfășurată duminică 24 august, anul curent, la Tărlungeni.

Președinte LPF2
Auraș Brașoveanu”

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

 


Știai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului din ligile inferioare?

 

Mihai Andries 29 Aug. 2014, 15:16 Liga 2
Pe aceeași temă