Doar două intermediare în sezonul regulat al Ligii 2. Barajul pentru salvare se joacă pe 13 iunie

Mihai Andries 20 Aug. 2014, 15:22 Liga 2
Doar două intermediare în sezonul regulat al Ligii 2.** Barajul pentru salvare se joacă pe 13 iunie

Ediția 2014-2015 a Ligii 2 va aduce la start 23 de echipe, repartizate în două serii, una de 12, alta de 11, cu sezon regulat și play-off și play-out. Spre deosebire de campionatul precedent, s-a decis schimbarea sistemului de punctaj pentru play-off și play-out, urmând a se intra în această fază cu toate punctele de la finalul sezonului regulat.

Doar două intermediare

Conform programului stabilit de comun acord cu LPF2, Liga 2 nu va avea în acest sezon decât două runde intermediare, ambele în cadrul sezonului regulat. În schimb, în play-off și play-out se va juca numai în weekend. Cele două intermediare vor avea loc în etapele 8, respectiv 20 ale campionatului, adică pe 15 octombrie, respectiv 18 martie. Conform ROAF, meciurile din aceste intermediare se vor juca de la ora 15.

13 iunie – barajul pentru evitarea retrogradării

Sezonul va începe pe 30 august și va intra în vacanță după etapa a XVI-a, care ar trebui să se dispute pe 6 decembrie, dacă nu vor apărea probleme meteorologice. În primăvară, sezonul regulat se va relua de pe 28 februarie și se va termina pe 28 martie. Play-off-ul și play-out-ul vor începe pe 4 aprilie și vor dura până pe 6 iunie. În ceea ce privește barajul pentru evitarea retrogradării, care se va disputa între ocupantele locurilor 10 din fiecare serie, acesta se va disputa pe 13 iunie.

Promovează doar câștigătoarele seriilor

Retrogradează în Liga 3 echipele clasate pe locurile 11 și 12 din seria I și locul 11 din seria a II-a. Promovează în Liga I echipele clasate pe locurile 1 în playoff din fiecare serie (în total 2 echipe).

Iată programul sezonului regulat

Etapa I – 30.08.2014, ora 11:00
Etapa a II-a – 06.09.2014, ora 11:00
Etapa a III-a – 13.09.2014, ora 11:00
Etapa a IV-a – 20.09.2014, ora 11:00
Etapa a V-a – 27.09.2014, ora 11:00
Etapa a VI-a – 04.10.2014, ora 11:00
Etapa a VII-a – 11.10.2014, ora 11:00
Etapa a VIII-a – 15.10.2014, ora 11:00
Etapa a IX-a – 18.10.2014, ora 15:00
Etapa a X-a – 25.10.2014, ora 11:00
Etapa a XI-a – 01.11.2014, ora 11:00
Etapa a XII-a – 08.11.2014, ora 11:00
Etapa a XIII-a – 15.11.2014, ora 11:00
Etapa a XIV-a – 22.11.2014, ora 11:00
Etapa a XV-a – 29.11.2014, ora 11:00
Etapa a XVI-a – 06.12.2014, ora 11:00
Etapa a XVII-a – 28.02.2015, ora 11:00
Etapa a XVIII-a – 07.03.2015, ora 11:00
Etapa a XIX-a – 14.03.2015, ora 11:00
Etapa a XX-a – 18.03.2015, ora 15:00
Etapa a XXI-a – 21.03.2015, ora 11:00
Etapa a XXII-a – 28.03.2015, ora 11:00
 

Iată și programul play-off/play-out

Etapa I – 04.04.2015, ora 11:00
Etapa a II-a – 11.04.2015, ora 11:00
Etapa a III-a – 18.04.2015, ora 11:00
Etapa a IV-a – 25.04.2015, ora 11:00
Etapa a V-a – 02.05.2015, ora 11:00
Etapa a VI-a – 09.05.2015, ora 11:00
Etapa a VII-a – 16.05.2015, ora 11:00
Etapa a VIII-a – 23.05.2015, ora 11:00
Etapa a IX-a – 30.05.2015, ora 11:00
Etapa a X-a – 06.06.2015, ora 11:00

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Adi SOARE

Mihai Andries 20 Aug. 2014, 15:22 Liga 2
Pe aceeași temă