Timișoara va avea un complex sportiv de cinci stele, cel puțin ca promisiune. S-a stabilit locația „fără cusur” a sălii polivalente de mare capacitate pe care o va ridica CNI

Anda DELIU, Marius ANGHEL 01 Nov. 2019, 15:14 Special

Într-un moment mai mult decât „electoral”, cei din Guvernul demis, dar încă în funcție, au decis unde se va construi viitoare sală polivalentă de 16.000 de locuri promisă Timișoarei de ani buni. Executivul condus de Viorica Dăncilă a decis ca sala să fie construită în imediata apropiere a stadionului „Dan Păltinișanu”, astfel că sunt premise, cel puțin pe hârtie, ca în capitala Banatului să existe un complex sportiv ultra-modern, așa cum are acum Clujul sau Craiova. Varianta propusă de liderii PSD din Timiș, comuna periurbană Giroc, nu a fost susținută și de liderii de la nivel național, iar pentru Timișoara ca centru sportiv, s-a optat pentru varianta câștigătoare.

Pe plan local, ani de zile au fost dispute pentru locația sălii. Cei din PSD, care conduc județul, militau puternic pentru comuna Giroc, deși în niciun oraș din România nu s-au construit astfel de obiective în afara teritoriului municipiilor în cauză. Liberalii care conduc orașul, în frunte cu primarul Nicolae Robu, au militat pentru terenul mare și liber din spatele stadionului „Dan Păltinișanu”, variantă aleasă și de Guvernul încă în funcție.

„Știu că există o dispută, că au fost păreri divergente. Am avut o discuție cu președintele de Consiliu Județean și cu vicepremierul și cred că sala polivalentă trebuie să se facă în municipiul, care este reședință de județ. Ă‚la este normal și așa se va întâmpla”, a declarat premierul-demis Viorica Dăncilă, într-o vizită oficială la Timișoara.

Ministrul Dezvoltării: „Fără să anunțăm, am trimis specialiști de la CNI să vadă ambele locații”

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a mai spus doar că primarul Timișoarei trebuie să rezolve problema cu terenul de la stadion, și anume, ca o veche cale ferată industrială, denumită de timișoreni „Calea Sfântului Andrei”, să dispară de pe teren.

„Fără să anunțăm, am trimis specialiști de la CNI să vadă ambele locații, le-am cerut să discutăm de o locație fără cusur, care să fie în interesul județului și municipalității. Nu am tratat nicio problema în funcție de culoarea politică a primarului. Am decis că e mai important, având în vedere că Timișoara va fi capitala culturală europeană pentru anul 2021, pentru că discutăm si de construcția unui stadion, ca acea locație să fie un complex care va fi unul dintre cele mai moderne de la noi. Nu vă ascund că pentru un an și jumătate se vor dubla lucrările la stadion și sala polivalentă, dar credem că aceasta este decizia înțeleaptă pentru județ și pentru municipiul Timișoara”, a precizat Ministrul Dezvoltării.

Excentricul primar Robu, în extaz pentru decizia Guvernului

Nicolae Robu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care salută opțiunea Guvernului pentru teritoriul Timișoarei și nu comuna Giroc. „Evident că sunt extrem de bucuros că s-a decis ca Sala Polivalenta de 16.000 de locuri să fie construită la Timișoara. S-a întâmplat firescul, a prevalat rațiunea și eu nu pot fi decât fericit, fericit pentru Timișoara, pe care eu chiar o iubesc cu toată ființa!”, a fost mesajul extaziat al lui Robu.

Pentru noul stadion din Timișora s-a ajuns la faza depunerii ofertelor

Altfel, pentru noul stadion, situația e puțin mai avansată decât pentru sala polivalentă. Compania Națională de Investiții, care vine cu banii atât pentru polivalenta de 16.000 de locuri, cât și pentru stadion, a deschis licitația pentru studiile de pre-fezabilitate și fezabilitate.

Șase firme au depus oferte, iar acum se analizează ofertele. Pentru stadion, terenul e cedat de Consiliul Județean Timiș, iar pentru Polivalentă, de Primăria Municipiului Timișoara.

Din păcate, niciunul dintre obiective nu va fi gata la începutul anului 2021.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 01 Nov. 2019, 15:14 Special
Pe aceeași temă