Timișoara se va mulțumit cu vechiul stadion „Dan Păltinișanu” încă o bună bucată de timp! Anunțul autorităților în privința demolării și construcției unei noi arene

Anda DELIU, Marius ANGHEL 27 Jun. 2019, 23:15 Diverse
Timișoara se va mulțumit cu vechiul stadion
  • Politicienii nu se dezmint nici atunci când vine vorba despre sport.
  • După ce ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile-Daniel Suciu, a spus, la finalul lunii mai, într-o vizită la Timișoara, că se va ridica un nou stadion în orașul din vestul țării, dar pentru asta e nevoie de un teren predat liber de sarcini către Compania Națională de Investiții (CNI), de fapt, lucrurile s-au… inversat.
  • Proprietarii stadionului „Dan Păltinișanu” (Consiliul Județean Timiș) spun acum că nu vor mai demola nimic până când nu se semnează contractul pentru noua arena.
  • Așadar, ASU Politehnica, Ripensia, dar și echipa de rugby a Timișoarei vor putea juca în continuare pe cel mai mare stadion din oraș.

 

În ședința de plen din luna iunie, consilierii județeni timișeni au votat o rectificare de carte funciară pentru suprafața de teren pe care instituția o deține în zona arenei. Mai precis, este vorba de rectificarea de la 55.423 mp la 57.950 mp, ceea ce înseamnă un plus de 2527 mp. Aparent, lucrurile nu se vor mai face în ordinea expusă de ministrul Dan Suciu, cu demolarea și predarea terenului liber de sarcini către CNI, și întocmirea ulterioară a unui proiect.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra (membru PSD), spune că speră ca la plenul din iulie să rezolve problema și să predea apoi terenul. „Cu această rectificare de carte funciară s-au rectificat toate problemele patrimoniale. Sper ca la următoarea ședință să facem demersurile pentru tot ceea ce înseamnă preluarea de către companie a acestei investiții”, a precizat liderul CJ Timiș.

Cale liberă spre meciuri și concerte pe stadion în continuare

Așadar, pentru viitoarele luni, ASU Poli și Ripensia pot juca liniștite pe „Dan Păltinișanu”, atâta timp cât vor plăti chiria. Același lucru îl poate face și echipa de rugby Timișoara Saracens.

Zvonurile în oraș vorbeau de o închidere a arenei, mai ales că în bugetul pe 2019 al CJT sunt cuprinși 100.000 de lei pentru demolarea celui mai mare stadion din Timișoara. Un demers însă de o asemenea anvergură necesită mult mai mulți bani.

Președintele CJ a confirmat că închirierea va continua. „Închiriatul, pe lângă faptul că va aduce și un venit la Consiliul Județean, deși e nesemnificativ, rămâne un sprijin pentru activitatea sportivă și culturală care se mai poate desfășura pe stadion”, a precizat Călin Dobra, nașul de cununie al antrenorului echipei din Liga 2 ASU Politehnica, Cosmin Petruescu.

Documentele nu sunt încurajatoare

În actele guvernului, un nou stadion de 30.000 de locuri este prevăzut la Timișoara, într-adevăr. Problema e că poziția este… 129. În contextul în care până nu va exista un proiect de stadion nou, nu se demolează actualul, nici președintele CJ Timiș Călin Dobra nu poate estima când vor intra primele buldozere efectiv la lucru.

„E greu de spus acum, sunt foarte multe proceduri. Nu vom demara demolarea stadionului până vom avea semnat contractul de finanțare și de execuție pentru construcția noului stadion”, a mai spus Dobra.

Actualul stadion are 32.000 de locuri și este inaugurat la începutul anilor 1960. Multe dintre sectoarele arenei sunt însă închise, fiindcă „Dan Păltinișanu” a început să se dărâme singur.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 27 Jun. 2019, 23:15 Diverse
Pe aceeași temă