Marca „Oțelul Galați 1964” a fost vândută pentru 10.000 de euro! Valabilitatea ei e pusă la îndoială

Marca

UPDATE: În acastă seară, marca „Oțelul Galați 1964” și trofeele cucerite de-a lungul timpului de campioana României din 2011 au fost adjudecate la licitație pentru suma de 10.000 de euro. Inițial, un ofertant din sală a oferit 9.000 de euro, adică suma de începere, iar apoi, prin intermediul internetului, s-a licitat suma de 10.000 de euro.


Casa de licitații Artmark, care în această seară, de la ora 19:30, urmează să organizeze licitația mai multor bunuri legate de istoria FC Oțelul, printre care și lotul care cuprinde marca „FC Oțelul” și trofeele câștigate de-a lungul timpul de clubul aflat în faliment, a reacționat prin intermediului unui comunicat la dezvăluirile făcute inclusiv de Suporter Club Oțelul, conform cărora marca „F.C. OȚELUL GALAȚI 1964″, scoasă la vânzare de Fotbal Club Oțelul SA, nu mai are niciun fel de valabilitate juridică.

Deși pe site-ul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), la rubrica „stare legală”, scrie negru pe alb „decăzută/definitively elapsed” (foto), ceea ce înseamnă pierderea drepturilor de proprietate asupra mărcii, Artmark susține contrariul in comunicat. „Faptele nu sunt reținute corect de Suporter Club Galați. Proprietatea asupra mărcii principale Oțelul Galați 1964 și asupra mărcii aniversare derivate, ce fac obiectul licitației din seara aceasta (n.r. – aseară), aparține integral și exclusiv FC Oțelul Galați, chiar dacă acesta este în insolvență (n.r. – termenul corect este faliment). De altfel și proprietatea asupra mărcii mai vechi, actualmente folosită de echipa Suporter Club Galați, aparține tot clubului FC Otelul Galați, iar aceasta nu a fost cesionată în vreun fel de Suporter Club Galați”, se spune în comunicat.

De altfel, tot în cadrul comunicatului, cei de la Artmark admit că marca pe care voiau să o vândă este de fapt în stadiul de reînregistrare. „Stadiul înregistrării mărcilor la OSIM este descris cu claritate în catalogul de licitație publicat pe website-ul casei de licitație. Marca principală, înregistrată în 2006, este în curs de reînregistrare, publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în 14.02.2017, procedură ce se va finaliza în cca. 60 de zile. Marca derivată aniversară este înregistrată și valabilă până în 2024 (formalitățile de reînnoire a protecției OSIM pentru mărci se reiau o dată la 10 ani)”, se spune în comunicat.

Artmark a mai făcut o precizare, evitând să folosească termenul „Oțelul” când amintește Suporter Club Oțelul Galați, înființat de suporteri anul trecut: „Corectura de fond: nu am pus la dispoziția Suporter Club Galați doar certificatul de protecție a mărcii din 2006, ci și Buletinul de Proprietate Industrială în care s-a publicat cererea de reînregistrare. Suporter Club Galați a preferat să citeze doar primul document, pentru a putea concluziona că marca nu există și vânzarea nu are obiect (în privința uneia din cele doua mărci). Apreciem că nu era necesar comunicatul de presă al SGC. SGC avea posibilitatea, în măsura în care nu apreciază drept utile, pasionante ori valoroase loturile ce fac obiectul licitației dedicate echipei Otelul Galați, pur și simplu să nu participe la licitație. Recunoaștem că ne așteptăm, din partea unui club ce s-a înființat din dragoste și respect pentru istoria clubului FC Oțelul Galați, la mai mult … suport-erism, iar nu la afirmații defăimatoare cu privire la un proiect animat de aceeași cauză precum cea susținută de SGC – onorarea și renașterea mitului Oțelul Galați”.

Juriștii SC Oțelul susțin că, din momentul ce a fost declarată decăzută, pentru că drepturile nu au fost reînoite în termenul prevăzut de Legea 84/1998, ultimul proprietar nu mai are niciun drept asupra mărcii respective. Totodată, spun că nu există juridic termenul de „reînregistrare” și că cererea depusă recent de FC Oțelul SA, pe 7 februarie, este de fapt una de înregistare a unei noi mărci, chiar dacă similară celei „decăzute”.

AICI poți citi comunicatul emis de Sport Club Oțelul Galați

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă