Datele oficiale ale calendarului competițional al noului sezon al Ligii 3. Echipele din Seria 1 vor disputa patru etape mai puțin față de celelalte serii

Marius ANGHEL 21 Aug. 2015, 18:07 Special

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 20 august 2015, întrunit în mod statutar, la Casa Fotbalului, în prezența majorității membrilor săi, lipsind motivat doar Alexa Krenek, a adoptat decizii care privesc în mod direct și viitorul campionat al Ligii a 3-a, ediția 2015-2016.

Printre hotărârile luate se numără și aprobarea programului și calendarului competițional al Ligii a 3-a. Liga2.ro vi-l prezintă și îl analizează pentru dumneavoastră.

Diferențe între Seria 1 și Seriile 2, 3, 4 și 5

Cum noul sezon al Ligii 3 nu are serii egale, prima având 14 echipe, iar restul de patru câte 15, deci în cazul celor din urmă și meciuri mai multe, FRF a alcătuit un calendar diferit. Cluburile din Seriile 2, 3, 4 și 5 vor încheia anul 2015, respectiv turul campionatului, cu două săptămâni mai târziu față de cele din prima serie, însă această situație nu se va mai repeta în retur.

Pentru ca finalul sezonului să se termine la aceeași dată, federalii au decis ca în seriile formate pe tabel Berger de 16 să includă două etape intermediare, pe 20 aprilie (etapa a 23-a) și pe 11 mai (etapa a 27-a).

Seriile cu 15 echipe vor avea două intermediare în retur

Astfel, acestea fiind spuse, al treilea eșalon este programat să debuteze pe 29 august 2015 și să se încheie pe 28 mai 2016. Turul Seriei 1 se va încheia mai repede cu două săptămâni față de celelalte patru, adică pe 21 noiembrie față de 5 decembrie.

Returul va începe pe 5 martie 2016 și se va încheia pe 28 mai. Asta deoarece în seriile cu 15 echipe au fost introduse două etape intermediare, pe 20 aprilie și 11 mai. Atunci vom afla cele cinci nou-promovate în Liga 2, dar și cele cinci echipe care vor retrograda.

Mai jos, sub calendar, puteți citi detalii despre sistemul competițional pentru sezonul 2015-2016.

VEZI PROGRAMUL COMPLET al celor cinci serii

Calendar competițional 2015/2016, Liga a 3-a / SERIA 1 – 14 echipe:

TUR

Etapa 1: 29 august 2015
Etapa a 2-a:  5 septembrie 2015
Etapa a 3-a: 12 septembrie 2015
Etapa a 4-a: 19 septembrie 2015
Etapa a 5-a: 26 septembrie 2015
Etapa a 6-a:  3 octombrie 2015
Etapa a 7-a: 10 octombrie 2015
Etapa a 8-a: 17 octombrie 2015
Etapa a 9-a: 24 octombrie 2015
Etapa a 10-a: 31 octombrie 2015
Etapa a 11-a:  7 noiembrie 2015
Etapa a 12-a: 14 noiembrie 2015
Etapa a 13-a: 21 noiembrie 2015

RETUR

Etapa a 14-a:  5 martie 2016
Etapa a 15-a: 12 martie 2016
Etapa a 16-a: 19 martie 2016
Etapa a 17-a: 26 martie 2016
Etapa a 18-a:  2 aprilie 2016
Etapa a 19-a:  9 aprilie 2016
Etapa a 20-a: 16 aprilie 2016
Etapa a 21-a: 23 aprilie 2016
Etapa a 22-a: 30 aprilie 2016
Etapa a 23-a:  7 mai 2016
Etapa a 24-a: 14 mai 2016
Etapa a 25-a: 21 mai 2016
Etapa a 26-a: 28 mai 2016

Calendar competițional 2015/2016, Liga a 3-a / SERIA 2, 3, 4, 5 – 15 echipe:

TUR

Etapa 1: 29 august 2015
Etapa a 2-a:  5 septembrie 2015
Etapa a 3-a: 12 septembrie 2015
Etapa a 4-a: 19 septembrie 2015
Etapa a 5-a: 26 septembrie 2015
Etapa a 6-a:  3 octombrie 2015
Etapa a 7-a: 10 octombrie 2015
Etapa a 8-a: 17 octombrie 2015
Etapa a 9-a: 24 octombrie 2015
Etapa a 10-a: 31 octombrie 2015
Etapa a 11-a:  7 noiembrie 2015
Etapa a 12-a: 14 noiembrie 2015
Etapa a 13-a: 21 noiembrie 2015
Etapa a 14-a: 28 noiembrie 2015
Etapa a 15-a:  5 decembrie 2015

RETUR

Etapa a 16-a:  5 martie 2016
Etapa a 17-a: 12 martie 2016
Etapa a 18-a: 19 martie 2016
Etapa a 19-a: 26 martie 2016
Etapa a 20-a:  2 aprilie 2016
Etapa a 21-a:  9 aprilie 2016
Etapa a 22-a: 16 aprilie 2016
Etapa a 23-a: 20 aprilie 2016 intermediară
Etapa a 24-a: 23 aprilie 2016
Etapa a 25-a: 30 aprilie 2016
Etapa a 26-a:  7 mai 2016
Etapa a 27-a: 11 mai 2016intermediară
Etapa a 28-a: 14 mai 2016
Etapa a 29-a: 21 mai 2016
Etapa a 30-a: 28 mai 2016

VEZI PROGRAMUL COMPLET al Seriei 1

VEZI PROGRAMUL COMPLET al Seriei 2

VEZI PROGRAMUL COMPLET al Seriei 3

VEZI PROGRAMUL COMPLET al Seriei 4

VEZI PROGRAMUL COMPLET al Seriei 5


 

Sistemul competițional pentru sezonul 2015-2016:

Cinci echipe vor promova, altele cinci vor retrograda

După cum se știe deja, ediția 2015-2016 a Ligii a 3-a, care va debuta pe 28 august, va fi formată din cinci serii care în total adună 74 de cluburi. Prima serie va fi alcătuită din 14 echipe, iar următoarele patru din câte 15. La fel ca și în campionatul precedent, cel de-al treilea eșalon fotbalistic al României se va desfășura tot într-un format de sezon regulat, fără play-off și play-out, iar primele clasate din cele cinci serii vor promova direct în Liga 2. În privința retrogradării, vor merge către Liga 4 toate ocupatele ultimului loc din seriile alcătuite din 15 echipe (2, 3, 4 și 5) și echipa cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din cele cinci serii. Practic, din Seria I este posibil ca nicio echipă să nu retrogradeze.

96 de echipe din sezonul 2016-2017

Dacă viitorul sezon al Ligii 2 va fi schimbat într-o singură serie de 22 de echipe, în cazul Ligii 3 viitorul campionat va fi alcătuit din șase serii cu mai multe echipe.

În privința formatului campionatului Ligii a 3-a, ediția 2016-2017, numărul de echipe participante va crește de la 74, câte sunt în acest moment, la 96. Astfel, se va recurge la mărirea numărului de serii de la cinci la șase, acestea urmând a avea câte 16 cluburi în componență.

Se va ajunge la acest format prin retrogradarea a 11 echipe din Liga 2 și la promovarea a 21 de campioane județene.

Articol și foto de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 21 Aug. 2015, 18:07 Special
Pe aceeași temă