O nouă ediție de Cupa României, o nouă premieră de meci disputat în nocturnă? Sibiul e dispus să închirieze instalație mobilă de iluminat dacă va pica în 16-imi cu o echipă de top

Marius ANGHEL 10 Oct. 2017, 16:22 Cupa

Liderul Ligii 2, AFC Hermannstadt, este una dintre cele 12 echipe din eșalonul secund care au obținut calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, ediția 2017-2018. Clubul sibian a trecut în turul 4 cu 3-1 de Industria Galda și pentru tragerea la sorți de aflare a adversarului din 16-imi a fost repartizat în urna B, acolo unde se mai regăsesc patru echipe de Liga 1, șapte de Liga 2 și șase de Liga 3.

Miercuri, de la ora 11:00, la Casa Fotbalului, are loc tragerea la sorți pentru stabilirea jocurilor 16-imilor Cupei. Iar AFC Hermannstadt are șanse mari să întâlnească în această fază un adversar din prima ligă, cele mai sonore nume fiind FCSB, Dinamo, CFR Cluj sau Craiova. Din urna A fac parte zece echipe de Liga 1 și patru de Liga 2, astfel că formația sibiană are posibilitatea de a întâlni una dintre cele patru colege de campionat, ASA Târgu Mureș, CS Mioveni, CS Afumați sau Dacia Unirea Brăila.

Sibienii așteaptă cu nerăbdare să vadă cu ce adversar vor pica în 16-imi. În cazul în care echipa contra căreia va juca va fi una de top din Liga 1, iar meciul va fi programat să se joace în norturnă, atunci conducătorii Hermannstadt-ului sunt dispuși să închirieze o instalație mobilă de iluminat pentru ca meciul să se desfășoare pe stadionul Municipal din Parcul Sub Arini. Ar fi o premieră pentru orașul Sibiu, care până acum nu a organizat niciun meci de fotbal în nocturnă.

„Așteptăm să vedem cu cine picăm. Cu siguranță luăm în calcul închirierea unei astfel de instalații de nocturnă, în cazul în care vom întâlni o echipă de top din Liga 1, iar meciul va fi programat în nocturnă”, a declarat, pentru Tribuna, președintele AFC Hermannstadt, Teodor Birț.

Nu ar fi prima echipă din Liga 2 care ar apela la o instalație mobilă de iluminat pentru a desfășura un meci de Cupă pe teren propriu, în nocturnă. În ultimele două ediții ale Cupei României, FCM Baia Mare și Foresta Suceava au apelat la o astfel de tactică pentru a juca în fața propriilor suporteri meciurile cu FCSB. Stadioanele din Baia Mare, respectiv Suceava au organizat pentru prima dată în istoria lor meciuri în nocturnă și au atras mii de spectatori în tribune.

Costul unei astfel de instalații mobile de iluminat se ridică la aproximativ 50.000 de euro.


 

Iată cum a repartizat FRF echipele care vor evolua în 16-imi:

URNA A: echipele care au ajuns în optimile Cupei României din sezonul precedent

FC Viitorul
FCSB
Astra
CS U Craiova
CFR Cluj
Dinamo
Gaz Metan Mediaș
FC Voluntari
CSM Politehnica Iași
ACS Poli Timișoara
ASA Târgu Mureș
CS Mioveni
CS Afumați
Dacia Unirea Brăila

URNA B: celelalte echipe care s-au calificat în faza șaisprezecimilor de finală

AFC Botoșani
Concordia Chiajna
Juventus București
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
UTA Arad
Chindia Târgoviște
Academica Clinceni
ASU Poli Timișoara
FC Argeș
AFC Hermannstadt
Metaloglobus București
Știința Miroslava
CSM Școlar Reșița
Sănătatea Cluj
Aerostar Bacău
Unirea Slobozia
Petrolul Ploiești
Universitatea Cluj

Cele 16 meciuri se vor stabili după ce se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (14 jocuri) și, în continuare, cele patru echipe rămase în urna B se grupează între ele (2 jocuri). Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală și semifinale, echipele calificate vor fi repartizate în aceleași urne valorice ca și în cadrul șaisprezecimilor, cu excepția prevederilor art.30, alin.5.1 din ROAF, tragerea la sorți urmând să se efectueze în mod similar.

Jocurile din cadrul șaisprezecimilor Cupei României vor avea loc marți/miercuri/joi, 24/25/26 octombrie, cu începere de la ora 14:30, cu excepția partidelor televizate.

Marius ANGHEL 10 Oct. 2017, 16:22 Cupa
Pe aceeași temă