U Craiova 1948 SA, echipa lui Adrian Mititelu, e pe punctul de a-și îndeplini visul și a juca în premieră pe noul stadion „Ion Oblemenco”. Acest lucru va fi posibil în cadrul șaisprezecimilor Cupei României, unde o va întâlnit pe Universitatea Cluj.
Sorin Cârțu, președintele celor de la U Craiova, echipa din primul eșalon, nu se opune acestui lucru. Echipa din Liga 3 va avea la dispoziție toate condițiile pentru partida cu „U” Cluj.
„Noi, oricum nu puteam să jucăm pe teren propriu cu nimeni, în această fază a competiției, decât dacă își doreau adversarii. Iar FC Universitatea 1948, a lui Mititelu, poate juca pe noul stadion! În contractul, aflat la primărie, se stipulează faptul că de acum, din ”16”-imi, echipa poate juca. Noi suntem dispuși să le oferim întreaga asistență sau să-i ajutam cu tot, cu tabela, tot ce le trebuie”, a spus Sorin Cârțu la DigiSport.
În primele două tururi din acest sezon al Cupei României, „FC U Craiova”, așa cum este numită se suporterii ei, deși tutulatura oficială este U Craiova 1948 SA, a trecut de divizionara secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu la loviturile de departajare, după 2-2 în timp regulamentar, dar și de echipa din Liga 3 Vedița Colonești, scor 2-1, după prelungiri. „U” Cluj a eliminat-o pe CSC Sânmartin, după ce învins-o, cu 2-1, cu mari emoții.
Și managerul Universității Craiova din Liga 1, Victor Pițurcă, spunea, la conferința de prezentare a sa în funcție, că este de acord ca „FC U Craiova” să își joace meciurile de pe teren propriu pe „Ion Oblemenco”. „Eu sunt de acord în totalitate. Această echipă este susținută de suporteri, care și ei au contribuit la acest stadion. Deci nu văd niciun impediment de a nu juca pe acest stadion. Dacă oamenii își plătesc chiria, nu văd nicio problemă. Ei preferă să țină cu o echipă. Cei care ne susțin pe noi, ne iubesc pe noi. Eu aș vrea să conlucreze împreună. Nu văd niciun împediment”, a spus Pițurcă, care a antrenat, pentru 14 meciuri, între 2010 și 2011, fosta echipă a lui Adrian Mititelu, despărțirea neavând loc în condiții amiabile.
Mititelu nu credea însă în vorbele lui Victor Pițurcă și spunea că fostul selecționer este vinovat pentru actuala situație din fotbalul craiovean, care dă două U Craiova. „E o vrăjeală! El zice asta pentru suporteri, dar spune una și gândește alta, să fim serioși! Nu domnul Pițiurcă e cel care a pus la cale toată această nenorocire? Nu el e cel care a distrus Universitatea Craiova? Nu el, Rotaru și Olguța Vasilescu au pus la cale planul de distrugere a Universității Craiova? E o diversiune. Sunt vorbe frumoase pentru suporterii adevăratei Universitatea, dar știți că am fost refuzat într-un mod barbar! De asta am și luat hotărârea să-mi fac stadion, vă dați seama la ce s-a ajuns? Joc de un an și jumătate la Severin, am fost izgoniți din oraș! Amintiți-vă cum am fost dați afară de pe „Oblemenco” în 2013, de pe locul unde am investit bani!”, declara Mititelu pentru gsp.ro.