Cum vor fi împărțiți banii din drepturile TV. Decizia luată de echipele din campionatul Ligii 2

Marius ANGHEL 17 Aug. 2016, 19:30 Special
Cum vor fi împărțiți banii din drepturile TV.** Decizia luată de echipele din campionatul Ligii 2

Mult arzătorul subiect al împărțirii banilor obținuți din vânzarea drepturilor TV a echipelor din Liga 2 a atins astăzi, 17 august, punctul culminant. La Casa Fotbalului, 17 reprezentanți ai cluburilor din eșalonul secund, din totalul de 20, s-au întâlnit pentru a discuta despre suma de 350 de mii de euro oferită de RCS & RDS pentru opțiunea de a transmite trei meciuri pe etapă, cât și despre modul de împărțire a acesteia.

După ce președintele FRF Răzvan Burleanu a deschis ședința printr-un discurs în care a vorbit despre situația actuală din Liga 2, anunțând și că suma de 350 de mii de euro oferită de RCS & RDS nu mai poate fi negociată, aceasta urmând a fi acceptată sau nu, reprezentanții celor 17 echipe au luat cuvântul. În afară de ASU Poli Timișoara, Foresta Suceava și Olimpia Satu Mare, celelalte cluburi din Liga 2 și-au spus nemulțumirile și așteptările, dar și-au exprimat și punctul de vedere în privința împărțirii banilor din drepturile TV. Cu suma primită au fost de acord toate cluburile în afară de Juventus București, în timp ce CS Balotești s-a abținut.

Banii se împart între cluburi în trei tranșe, ultima urmând a fi influențată de locul ocupat la final de sezon

S-a trecut apoi la modul de împărțire al banilor, iar dintre propunerile făcute s-a ales cu vot majoritar varianta de a-i repartiza în trei tranșe (dintre cele 17 echipe prezente UTA nu a fost de acord cu modul de împărțire, ea voia ca banii să fie dați în funcție de locul ocupat anul trecut. Juventus nu a fost luată în calcul pentru că a fost împotrivă).

Astfel, fiecare divizionară secundă va încasa câte 5.000 de euro acum, 8.000 de euro în pauza de iarnă, iar restul sumei se va împărți între echipe în funcție de locurile ocupate la finalul sezonului actual (doar locurile 1-15 vor mai lua bani, 16-20 urmând a retrograda și a rămâne doar cu cei 13 mii primiți în primele două tranșe). Grila pe locuri cu cei 90.000 de euro rămași pentru tranșa a treia a fost aprobată de echipe în sală.

Singura echipă care nu și-a cedat drepturile TV către FRF a fost Juventus București, club al cărui patron ar dori să permită unei alte televiziuni să transmită în mod gratuit meciurile ce se vor desfășura pe stadionul din Colentina. Totuși, Juventus va purta noi discuții cu FRF despre aceste drepturi, deoarece și ea ar urma să beneficieze de banii oferiți de RCS & RDS.

Totodată, membrii FRF prezenți la ședință au anunțat și posibilitatea unor negocieri cu un sponsor pentru ca Liga 2 să ia numele acelei firme în schimbul unei sume de bani, așa cum se întâmplă acum cu Liga 1, care are denumirea oficială de Liga 1 Orange.

Propunere pentru efectuarea a patru schimbări, dar și diminuarea unor taxe către FRF

În altă ordine de idei, la ședinta cluburilor din Liga 2 s-au făcut și câteva propuneri pentru a fi discutate și aprobate în următoarea ședință a Comitetului Executiv al FRF, de săptămâna viitoare.

Cluburile din Liga 2 vor diminuare taxelor ce privesc transferurile sau eliminările jucătorilor, să fie diferențiate față de cele pe care le achită echipele din Liga 1. Se mai dorește eliminarea taxei către Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL), dar și să se aprobe permiterea efectuării în timpul meciului a patru schimbări de jucători, față de trei câte se fac acum.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 17 Aug. 2016, 19:30 Special
Pe aceeași temă