Comitetul de urgență al FRF a dispus modificări în campionatul Ligii 2. Decizia s-a luat pentru a le avantaja pe FC Voluntari și ACS Poli

Marius ANGHEL 19 May. 2015, 11:59 Liga 2
Comitetul de urgență al FRF a dispus modificări în campionatul Ligii 2.** Decizia s-a luat pentru a le avantaja pe FC Voluntari și ACS Poli

Rămas fără miză după ce promovatele și retrogradatele s-au stabilit matematic cu trei etape înainte de finalul sezonului, campionatul Ligii 2 va suferi câteva modificări în perioada următoare. Datele de desfășurare a ultimelor două runde din eșalonul secund au fost schimbate în cadrul ultimului Comitet de urgență al FRF. Astfel, acestea se vor desfășura mai devreme dață de cum era inițial stabilit, finalul campionatului urmând a fi pe 30 mai, adică mai devreme cu o săptămână.

Motivarea acestei decizii ne-a fost dată de președintele Ligii Profesioniste de Fotbal pentru Liga 2 (LPF2) și reprezentantul cluburilor din eșalonul secund în Comitetul Executiv al FRF, Auraș Brașoveanu: „Având în vedere că se cunosc cele două promovate, am solicitat schimbarea datelor ultimelor două etape pentru a le permite acestor două echipe să ia vacanță mai devreme și să își facă programul pentru următorul sezon odată cu cluburile din Liga 1. Nu vrem să fie dezavantajate din acest punct de vedere”.

FC Voluntari (Seria I) și ACS Poli Timișoara (Seria II) au promovat matematic în Liga 1. În privința retrogradării, nicio echipă din Liga 2 nu va merge în Liga 3, deoarece în timpul sezonului s-au retras sau au fost excluse suficiente cluburi pentru a ocupa aceste locuri. Din Seria I s-a retras în iarnă Unirea Slobozia, iar Săgeata Năvodari a fost exclusă pentru două neprezentări, iar din Seria a II-a s-au retras Corona Brașov (înainte de începerea sezonului), Fortuna Poiana Câmpina (în iarnă) și FC Olt Slatina (în etapa a 4-a a play-off-ului).

Iată comunicatul FRF:

„În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de urgență compus din Răzvan Burleanu, președinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreședinte FRF și Octavian Goga, vicepreședinte FRF, cu unanimitate de voturi hotărăște următoarele:

– Aprobă solicitarea domnului Auraș Brașoveanu, reprezentant al cluburilor participante în Campionatul național Liga a 2-a în Comitetul Executiv al FRF și dispune modificarea programului competițional al Play-off-ului Ligii a 2-a, urmând ca ultimele două etape să fie reprogramate la data de 27.05.2015, ora 18:00, în loc de 30.05.2015, respectiv la data de 30.05.2015, ora 11:00, în loc de 06.06.2015. Astfel, ediția 2014-2015 a Campionatului Național Liga a 2-a urmează a se încheia la data de 30.05.2015″.

Tot luni, în cadrul Comitetului de urgență, s-a stabilit ca jucătorii juniori să poate să evolueze în două meciuri consecutive doar dacă între ele este un interval de minim 36 de ore. „Ia act de Referatul Serviciului Juridic cu privire la uniformizarea termenelor prevăzute în Regulamentul Disciplinar și Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice referitoare la perioada de repaus necesar jucătorilor juniori între două jocuri oficiale. Stabilește ca jucătorii juniori, cu excepția portarului, să poată participa la două partide oficiale consecutive numai dacă între ele există un interval de minimum 36 de ore. Dispozițiile art. 48 alin. 3 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice se modifică în conformitate cu cele de mai sus”, mai este specificat în comunicatul de pe frf.ro.

Iată programul ultimelor trei etape din campionat și datele la care se vor disputa:

Etapa 8 play-off:

Seria I

23 mai, ora 11:00
Gloria Buzău – FC Voluntari
Rapid CFR Suceava – Academica Argeș Pitești
SC Bacău – CF Brăila

Seria II

23 mai, ora 11:00
Unirea Tărlungeni – ACS Poli Timișoara
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare
FC Olt Slatina – Metalul Reșița    0-3

Etapa 9 play-off:

Seria I

27 mai, ora 18:00
FC Voluntari – SC Bacău
Academica Argeș Pitești – Gloria Buzău
Rapid CFR Suceava – CF Brăila

Seria II

27 mai, ora 18:00
ACS Poli Timișoara – CS Mioveni
Metalul Reșița – Unirea Tărlungeni
FC Olt Slatina – Olimpia Satu Mare    0-3

Etapa 10 play-off:

Seria I

30 mai, ora 11:00
CF Brăila – FC Voluntari
SC Bacău – Academica Argeș Pitești
Gloria Buzău – Rapid CFR Suceava

Seria II

30 mai, ora 11:00
Olimpia Satu Mare – ACS Poli Timișoara
CS Mioveni – CS Metalul Reșița
Unirea Tărlungeni – FC Olt Slatina    3-0

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 19 May. 2015, 11:59 Liga 2
Pe aceeași temă