Visul unei nopți de iarnă: ASU Politehnica a îndrăznit să viseze la promovare în sezonul 2017-2018

Marius ANGHEL 21 Jun. 2018, 18:39 Campionat

Al doilea sezon petrecut în Liga a 2-a a fost o adevărată aventură din toate punctele de vedere pentru ASU Politehnica. După un prim an liniar, terminat pe locul 15, doar deasupra Sportului Snagov (pe atunci numită Metalul Reșița), al doilea an a fost o trecere prin mai multe stări pentru formația alb-violetă, un mic carusel emoțional și pentru fanii care țin în viață echipa de șase sezoane.

ASU Politehnica a început sezonul cu noi idei, prin aducerea antrenorului Bogdan Andone. Cu bune, cu rele, tehnicianul care până atunci a mai fost principal doar la Olimpia Satu Mare a reușit să schimbe multe la echipă. Andone a venit cu anumite pretenții, i s-a adus un staff, l-a cerut neapărat pe organizatorul de competiții Aurelian Băbuțan. A schimbat mult și în echipă, a renunțat la jucători fără de care poate unii fani nu concepeau că se va continua. Au plecat nume precum Gălan sau Telescu, dar au venit alți jucători. Unii promisiuni neonorate poate la niveul dorit un sezon întreg, precum Cornel Predescu, alții reale câștiguri, precum împrumutatul de la Viitorul Cosmin Dur-Bozoancă.

Victoria sezonului: 2-1 cu UTA

Cu un parcurs ce nu a exclus punctele pierdute, pe un soare de vară indiană, a venit și cel mai dulce succes. În 15 octombrie, ASU Poli s-a impus acasă cu 2-1 contra rivalei UTA. Un început de decădere pentru „Bătrâna Doamnă”, care a intrat într-o degringoladă din care nu a mai putut ieși, drept urmare, finalul de sezon pe locul 12 și cu multe accente tragi-comice.

Apoi, pe gerul de noiembrie, a venit și victoria cu 2-0 cu Ripensia. Echipa mergea bine. Deși nu a urcat niciodată mai sus de locul 5, ASU Poli a adus un vis în rândul suporterilor: promovarea.

Iarnă cu speranțe mari, dar resurse mai puține

Cu gânduri de preamărire, lipsa banilor a fost o frână importantă în pregătirea de iarnă. Transferurile s-au făcut în limita posibilităților, cu un singur atacant ineficient adus: Olivier Lusamba. Aducând ce s-a putut, lotul nu a fost tocmai echilibrat pe posturi, iar cantonamentul… mai degrabă nu a fost.

Cu economie pentru salarii, echipa a stat în pregătire centralizată la un hotel din oraș. Totuși, clubul a sperat, iar drept urmare, a și organizat un amical de gală cu U Cluj, după o iarnă plină de speranțe că imposibilul poate deveni posibil.

Un an fără primăvară

Totuși, inexistența unor jucători care să aducă victoriile necesare pentru a prinde visatul loc 3, de baraj, era conștientizată în sânul echipei. Bogdan Andone devenea tot mai nervos, drept urmare, și ieșirea – nedreaptă! – la adresa arbitrului Marius Omuț după meciul pierdut cu 2-1 cu Chindia Târgoviște. Până la urmă, a intervenit și ruptura. Într-o seară de martie, la o discuție între multe pleșkavițe, Andone nu a putut fi convins să rămână.

Trebuie spus că după înfrângerea cu Târgoviște s-au „topit” și visele de promovare, iar acest lucru, coroborat cu plecarea antrenorului, a dus la altă stare de spirit la echipă. După nămeții de primăvară, vremea devenea tot mai caldă, dar la ASU Poli se instala un bacovian „spleen”.

Sezon dus la capăt, multe semne de întrebare pentru viitor

Într-o stare mai degrabă de letargie decât de entuziasm, ASU Poli a continuat meciurile. A venit și cel cu UTA, din 24 aprilie. Terminat urât, cu scandal cu suporteri, echipă scoasă de pe teren, puncte cedate prea ușor rivalei și o amendă neplătită usturătoare nici astăzi.

Tăierea elanului s-a simțit și la partida organizată cu fostele glorii ale Poli AEK, care nu a strâns deloc o asistență impresionantă pe „Dan Păltinișanu”.

Finalul de an s-a mai „dres” cu victoria cu 2-1 cu Ripensia, dar insuficient poate pentru un inter-sezon cu entuziasm.

Vacanța a venit cu multe necunoscute la ASU Poli Timișoara. A venit antrenorul Cosmin Petruescu, dar mulți jucători vor pleca. Clubul a cheltuit mult sezonul trecut. Poate, păstrând proporțiile, ca un Icar ce s-a apropiat prea mult de soarele ademenitor al promovării. Va fi viitorul sezon unul mai bun la ASU Poli? Pronosticul Liga2.ro e că nu.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 21 Jun. 2018, 18:39 Campionat
Pe aceeași temă