VIDEO | Aproape de o rușine istorică. Totul despre incidentul care a întârziat derby-ul Chindia – Petrolul. Fanul care a creat haos și cine a recuperat steagul galeriei târgoviștenilor

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 11 Mar. 2019, 13:58 Campionat

Derby-ul dintre Chindia și Petrolul (scor 0-0), desfășurat duminică după-amiază la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”, în cadrul etapei a 24-a a Ligii 2, a început cu cinci minute întârziere din cauza incidentelor dintre fani.

Unul dintre suporterii Petrolului, din facțiunea United, s-a infiltrat în galeria Chindiei, de unde a sustras steagul de gard al micuței brigăzi Cavalerii Cetății.

Prahoveanul a fost placat, ca la rugby, de unul dintre angajații firmei de pază, după ce a sprintat câteva zeci de metri, nestingherit, prin fața miilor de târgovișteni de la tribuna I. Cum prinderea „hoțului” s-a petrecut chiar în fața sectorului galeriei Petrolului, pentru moment au fost și clipe de panică, fiindcă fanii veniți de la Ploiești au năvălit pe gard și au dat senzația că vor sări în teren pentru a-și apăra prietenul.

Jandarmii au intrat în forță și l-au reținut pe prahovean, care a primit interdicție pe șase luni și a fost sancționat contravențional. Steagul a fost recuperat, cu chiu, cu vai, cu ajutorul Municipal Security.

„Niciodată în istoria suporterilor acestei echipe nu s-a întâmplat așa ceva, mai ales că era vorba de un meci acasă”, au comentat microbiștii mai în vârstă despre umilința pe care erau să o pățească brigada Cavalerii Cetății.

Regulile nescrise ale ultraseriei spun că dacă un grup își pierde simbolul, automat trebuie să se desființeze. Firma de pază de la stadion a salvat însă onoarea micuței galerii a Chindiei. „Să le dați oamenilor o bere, că au avut prezență de spirit”, s-a comentat în mediul online.

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Ionuț IACOB

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 11 Mar. 2019, 13:58 Campionat
Pe aceeași temă