UTA și-a adus team-manager cu trecut la Dinamo, FC Brașov sau U Craiova

Marius ANGHEL 18 Jun. 2018, 18:37 Campionat
UTA și-a adus team-manager** cu trecut la Dinamo, FC Brașov sau U Craiova

UTA este prima echipă din Liga 2 care și-a reluat pregătirile pentru noul sezon competițional. Înainte de antrenamentul care a avut loc de la ora 16:30, la stadionul Motorul, șefii clubului au anunțat numele celui care completează stafful tehnic. Marian Costea (foto mic), fost conducător la Brașov, Dinamo, U Craiova sau Ceahlăul, e noul team manager al „Bătrânei Doamne”. Acesta a venit la Arad odată cu Marius Stan și a rămas să sprijine clubul și după ce fostul campion cu Oțelul nu a ajuns la o înțelegere cu primarul Gheorghe Falcă.

„UTA se numără printre primele cluburi din liga secundă care încep pregătirea pentru noul campionat.

În această după-amiază, la ora 16:30, staff-ul tehnic și jucătorii aflați sub contract se întâlnesc pentru un prim antrenament al campaniei pregătirii de vară din stagiunea 2018-2019. Alături de jucătorii rămași din efectivul ce a încheiat sezonul trecut, vor fi prezenți și fotbaliști vizați să întărească lotul.

În aceeași ordine de idei, staff-ul primei echipe a fost completat prin cooptarea domnului Marian Costea, care va îndeplini rolul de team-manager”, a anunțat UTA pe site-un oficial.

La Dinamo, Marian Costea a ocupat funcții în conducere înainte de Revoluție, în perioada în care clubul era condus de Vasile Ianul, dar și la începutul perioadei în care echipa a fost preluată de Ionuț Negoiță.

Marius ANGHEL 18 Jun. 2018, 18:37 Campionat
Pe aceeași temă