UTA reacționează după ce doi conducători ai clubului au fost acuzați de săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită către un arbitru: „Ne simțim total lezați”

Marius ANGHEL 06 Oct. 2017, 10:02 Campionat
UTA reacționează după ce doi conducători ai clubului au fost acuzați de săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită către un arbitru:**

Conducerea clubului UTA a reacționat după circa opt ore, joi noapte, aproape de ora 24, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul București a remis un comunicat de presă în care anunța „punerea în mișcare a acțiunii penale” împotriva a patru persoane, printre care doi oficiali ai echipei arădene. Potrivit comunicatului Parchetului, din actele de urmărire penală efectuate până la momentul actual, reiese faptul că toți ar fi fost implicați într-o acțiune de dare de mită către arbitrul meciului Foresta Suceava – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, la un hotel din Suceava. La acea vreme, pe 15 mai 2017, UTA se afla în luptă directă cu Sepsi pentru promovarea în Liga 1.

  • Utiștii implicați sunt Claudiu Drăgan și Dorin Stana, director de competiții, respectiv secretar în cadrul clubului UTA, ambii fiind inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

 

La fel ca în cazul comunicatului emis în luna iunie, atunci când mai mulți conducători utiști au fost ridicați de acasă sau de pe stradă pentru a fi interogați, clubul UTA transmite că își menține „categoric poziția de nevinovăție”. Oficialii echipei arădene se simt „total lezați de toate acuzațiile” și spun că se pun în continuare la dispoziția anchetatorilor.

„Comunicatul remis în cursul zilei de 6 octombrie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București reprezintă o nouă fază a anchetei ce a vizat clubul UTA și în luna iunie. Din punctul nostru de vedere, nu există niciun element nou.

Ne menținem categoric poziția de nevinovăție, atât a clubului cât și a persoanelor din club menționate. Cum am spus și în precedenta luare de poziție vis-a-vis de această anchetă, UTA și-a apărat întotdeauna șansele exclusiv pe teren.

Ne simțim total lezați de toate acuzațiile, deoarece aduc prejudicii de imagine grave unui brand clădit pe principiile onestității și fair-play-ului. Ne rezervăm dreptul ca, după finalizarea cazului, să-i acționăm în instanță pe cei din cauza cărora imaginea clubului a avut de suferit.

În continuare, clubul și toți angajații se pun la dispoziția anchetei, pe care o dorim cât mai repede încheiată, pentru a exonera numele UTA de orice implicare în meciul Foresta Suceava – Sepsi Sf. Gheorghe”, e comunicatul clubului UTA.

La finalul lunii iunie 2017, la Arad, a avut loc o descindere a polițiștilor Direcției Generale Anticorupție (DGA), coordonați de procurori de pe lângă Parchetul Tribunalului București la sediul clubului de fotbal UTA Bătrâna Doamnă, cât și acasă la Claudiu Drăgan, director de competiții al formației UTA, la Chișineu-Criș.

Claudiu Drăgan, Codru Grădinariu și Florian Voinea au fost ridicați de polițiști pentru a fi interogați.

Claudiu Baboia și Ionuț Vlădulescu, celelalte două persoane enumerate în comunicatul Parchetului, sunt acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită pentru fapte comise în data de 19 mai 2017 în interesul echipei UTA Bătrâna Doamnă. Aceștia ar fi dat mită într-un hotel din Suceava, suma de 13.500 lei, arbitrului partidei Foresta Suceava – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.


 

Iată comunicatul Parchetulului de pe lângă Tribunalul București:

„În cursul anului 2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați:

— Baboia Claudiu-Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită;
— Drăgan Claudiu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;
— Stana Dorin, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;
— Vlădulescu Ionuț-Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;

Din actele de urmărire penală efectuate până la momentul actual, a reieșit faptul că, la data de 19.05.2017, în interesul Asociației Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, într-un hotel din mun. Suceava, Vlădulescu Ionuț Gabriel i-a remis suma de 13.500 de lei, promisă anterior, arbitrului partidei de fotbal Foresta Suceava — Sepsi Sf. Gheorghe, pentru a favoriza prima echipă (la momentul respectiv UTA Bătrana Doamnă ARAD și Sepsi Sf. Gheorghe erau contracandidate în Liga a II-a pentru promovarea directă în Liga I).

La realizarea acestui demers au contribuit și inculpații Drăgan Claudiu și Stana Dorin, director sportiv, respectiv secretar în cadrul Asociației Club Sportiv UTA Bătrana Doamnă ARAD, în timp ce inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel, secretar al Asociației Municipale de Fotbal București, a intermediat contactul dintre arbitrul în cauză și Vlădulescu Ionuț Gabriel.

De asemenea, la data de 02.06.2017, inculpatul Baboia Claudiu-Gabriel i-a oferit suma de 3000 de lei arbitrului partidei de fotbal Progresul Spartac — ACS Regal, din Liga a IV-a, pentru a favoriza prima echipă, iar ulterior i-a remis suma de 1000 de lei.

Prin ordonanța procurorului din data de 04.10.2017 s-a dispus reținerea inculpatului Baboia Claudiu Gabriel, iar la data de 05.10.2017 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului Baboia Claudiu Gabriel pe o durată de 30 de zile.

Față de inculpații Drăgan Claudiu și Vlădulescu Ionuț-Gabriel s-a dispus în cauză măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitatea de urmărire penală este continuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală Anticorupție.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul instituțional al Federației Române de Fotbal — Departamentul Integritate și Antifraudă.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ‚ TRIBUNALUL BUCUREȘTI”


 

Și iată primul comunicat al clubului UTA, emis în luna iunie 2017, după descinderea polițiștilor la clubul UTA:

„În această dimineață clubul nostru a fost vizat de o anchetă a DGA cu privire la o presupusă implicare a noastră în meciul dintre ACS Foresta Suceava și ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul campionatului recent încheiat.

Cu deschiderea firească a unui club care are la bază onestitate și fair play, ne-am pus la dispoziția organelor de anchetă atât din punct de vedere al declarațiilor cât și al documentelor. Sperăm într-o urgentare a anchetei, iar concluziile să exonereze clubul nostru de orice implicare în eventuale jocuri de culise care vizează această partidă. Menționăm că nu s-a luat nici o măsură împotriva vreunei persoane din club.

Dorim să-i asigurăm pe suporterii noștri că ne-am apărat întotdeauna șansele doar pe teren și ne exprimăm speranța că și adversarii noștri au făcut la fel.
În aceste momente suntem preocupați exclusiv de pregătirea noului sezon.

Nu dăm niciodată înapoi!”


 

AICI poți citi precedentele articole scrise despre acest subiect în care apare numele clubului UTA:

Procurorii anticorupție au descins la clubul UTA. Arădenii, bănuiți că s-au implicat în culisele meciului Foresta – Sepsi. UPDATE: reacția conducerii „Bătrânei Doamne”

Reacția Forestei după ce la clubul UTA s-au făcut percheziții și interogări. „Dacă cineva mă va contacta oficial, voi răspunde cu cea mai mare plăcere. Avem dovezi”

Grădinariu a revenit la Arad după anchetarea sa în Capitală. Dosarul UTA-ei a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Voinea și Drăgan au trecut și ei pe la DGA București. Utiștii rămân singurii audiați în dosarul care le implică și pe Foresta și Sepsi

Ionuț Popa, șocat de vestea audierilor de la UTA. „Sunt trăznit. Îmi pare rău de ei, sunt oameni foarte tineri”

Zornăit de cătușe la UTA! Doi dintre conducătorii clubului arădean sunt acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită către arbitrul meciului Foresta – Sepsi

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 06 Oct. 2017, 10:02 Campionat
Pe aceeași temă