Fortuna a câștigat în Zăvoi în timp ce ACS Poli a făcut show cu FC Olt. Brăila a încurcat Săgeata, deși a jucat cu un om mai puțin

Marius ANGHEL 01 Nov. 2014, 08:00 Campionat
Fortuna a câștigat în Zăvoi în timp ce ACS Poli a făcut show cu FC Olt.** Brăila a încurcat Săgeata, deși a jucat cu un om mai puțin

Liga a II-a își dispută astăzi ultima etapă a turului. Înaintea acestei ultime runde, bătălia pentru promovare rămâne echilibrată, în niciuna dintre serii nefiind deocamdată o echipă care să se fi desprins și să se considere principala favorită la accederea în Liga 1. În Seria I, Academica Argeș, FC Voluntari și Săgeata Năvodari sunt despărțite de câteva puncte, în timp ce în Seria II ACS Poli poate profita de faptul că Metalul Reșița stă și astfel să urce pe prima poziție în cazul unei victorii pe teren propriu. AFC Fortuna s-a îndepărtat puțin de primele locuri, însă promite revenirea.

Revenind la „bătăliile” ce vor duce într-un final la play-off și play-out, în Seria I, în ultima etapă a turului, avem parte de două întâlniri între echipe aflate în partea superioară a clasamentului. Săgeata – CF Brăila și Rapid – Gloria Buzău par a fi cele mai echilibrate jocuri dacă ne-am uita în ierarhia stabilită după 10 runde. La polul opus, cea mai slabă dispută e cea de la Balotești dintre ultimele două echipe clasate în Seria I: CS Balotești și FCM Dorohoi. 

În Seria a II-a, cea mai echilibrată partidă e cea din Zăvoi dintre CSM Râmnicu Vâlcea și Șoimii Pâncota, însă la fel de disputată va fi și cea de la Pitești dintre CS Mioveni și Șoimii Pâncota. La fel ca în seria estică și în cea vestică se întâlnesc în ultima rundă a turului ultimele două clasate. FC Bihor și FC Caransebeș joacă la Oradea pentru a arăta că nu merită locurile pe care le ocupă.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

Iată programul meciurilor celor două serii:

SERIA I, ETAPA A XI-A

1 noiembrie, ora 11:00
FINAL / SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI – CF BRĂ‚ILA    2-2
Arbitru: Cătălin Marian Pană; Asistenți: Andrei Simonis și Cosmin Vătămanu (toi din București).

â–ºSăgeata: Albuț – Muzac, Damian, Deletic, Srdic, M. Chițu, Stana, Cr. Ganea, I. Ursu, Fl. Pătrașcu, Bruno
Rezerve: Ormenișan – Eloy, Iloie, Vieru, Dunjic, Vagner, E. Năstase
Antrenor: Gheorghe Butoiu

â–ºBrăila: Mitrea – Spiridon, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu, Frunză (cpt.), Petean, Spătaru, Onofraș, Pușcașu, Al. Niță
Rezerve: Leu – Olenic, A. Radu, Dima, Ndigwe, G. Iordache, S. Nicoliță
Antrenor: Alin Pânzaru

â–ºMin 90 ⇔ Onofraș este schimbat cu Dima

â–ºMin 89 ⇔ M. Chițu este schimbat cu Eloy

â–ºMin 74 2-2 Nou-intratul Nicoliță reușește să egaleze în urma unui contraatac cu un șut din interiorul careului după o pasă primită de la Onofraș

â–ºMin 71 ⇔ Vieru îi ia locul din teren lui Deletic

â–ºMin 69 ⇔ Al. Niță este schimbat cu Nicoliță

â–ºMin 64 ⇔ Spătaru este schimbat cu G. Iordache

â–ºMin 52 Petean îl faultează dur de la spate pe M. Chițu și primește roșu direct

â–ºMin 42 2-1 Muzac înscrie cu un șut în vinclu de la punctul cu var

â–ºMin 41 Deletic îl driblează în careu pe Ivan, fundașul Brăilei cade și pune mâna pe minge. Se acorda lovitură de la 11 metri pentru Săgeata

â–ºMin 38 1-1 Srdic egalează repede cu un șut din 10 metri după o pasă primită de la Cr. Ganea

â–ºMin 35 0-1 Pușcașu scapă singur cu Albuț și trimite la colțul lung pe lânga acesta

FINAL / UNIREA SLOBOZIA – FARUL CONSTANȚA    2-0
Arbitru: Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel); Asistenți: Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Alexandra Theodora Apostu (Bacău).

â–ºUnirea: L. Dobre – Ibrian, Tudorache, Lazăr, St. Stan – Macare (cpt.), Bolat – Drăguț, Teodorescu, Florea – Jianu
Rezerve: Măstăcan – Toma, Topală, Gohoreanu, Coconașu, D. Gheorghe, D. Ene
Antrenor: Adrian Mihalcea

â–ºFarul: Ciucă – Cîrstoiu, Straton, I. Plămadă, Ochia (cpt.), Enciu, Bardu, Szalkai, D. Ciobanu, V. Ion, Cl. Popa
Rezerve neutilizate: V. Neagu – Băjan, Dincă, Neagoe, B. Dumitru, Moroșanu, Muscă
Antrenor: Marian Pană

â–ºMin 86 ⇔ Drăguț este schimbat cu D. Gheorghe

â–ºMin 84 ⇔ Teodorescu este schimbat cu Topală

â–ºMin 72 ⇔ Moroșanu intră în locul lui Bardu, iar în partea cealaltă Coconașu intră în locul lui Bolat

â–ºMin 67 2-0 Tudorache, aflat la colțul careului de 6 metri, înscrie cu capul în stânga portarului după o centrare primită de pe partea dreaptă de la G. Lazăr

â–ºMin 46 ⇔ I. Plămadă este schimbat cu Neagoe

â–ºMin 31 Se produce prima schimbare a meciului. La Farul iese Popa și intră Băjan

â–ºMin 27 1-0 Jianu deschide scorul cu un șut din interiorul careului la a treia încercare. În precedentele două șuturi consecutive tot ale lui Jianu, migea a fost blocată de apărătorii constănțeni

FINAL / SC BACĂ‚U – FC VOLUNTARI  1-2
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Gabriel Ion Cătană (Târgoviște).

â–ºBacău: Petrariu – Mihălăchioae, Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Dumitriu, Hurdubei (cpt.) – Bg. Ungureanu, Bg. Rusu
Rezerve: Savu – Cl. Tudor, Luncanu, Adăscăliței, Predoiu, Vraciu, Țuțu
Antrenor: Cristian Popovici

â–ºVoluntari: Botaș – Moga, S. Rădoi (cpt.), C. Achim, C. Roșu, G. Deac, Todoran, Bg. Barbu, Călințaru, M. Ene, Voduț
Rezerve: Hînțescu – C. Toader, E. Stan, V. Mihai, Lircă, T. Bălan, Ad. Voicu
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºMin 90 Rusu scapă singru cu portarul și șutează puțin pe lângă poartă

â–ºMin 88 1-2 Predoiu câștigă o contră, Rusu scapă singur cu Botaș și înscrie

â–ºMin 86 Ad.Voicu îl faultează pe Mihălăchioaie și primește roșu direct

â–ºMin 85 M. Ene este schimbat cu T. Bălan

â–ºMin 82 ⇔ G. Deac iese și intră V. Mihai

►Min 81 ⇔ Hurdubei este schimbat cu Vraciu

â–ºMin 71 ⇔ B. Ungureanu este schimbat cu Predoiu, iar Călințaru cu Ad. Voicu

â–ºMin 58 0-2 Călințaru înscrie cu un șut din unghi după o fază spectaculoasă făcută de G. Deac și Voduț

►Min 46 ⇔ Taban este schimbat cu Cl. Tudor

â–ºMin 37 0-1 Voduț, rămas singur cu portarul după o pasă ideală primită de la Ene, deschide scorul cu un șut printre picioarele lui Petrariu

FINAL / ACS BERCENI – ACADEMICA ARGEȘ PITEȘTI    0-0
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: George Marian Fridl (Comănești) și Florin Liviu Burlacu (Urziceni).

â–ºACS Berceni: Andreescu – Ciuică, C. Sandu, Cioranu, C. Mihai – E. Nicu, Ghinea, Al. Radu (cpt.), Cr. Ionescu – Al. Marin, A. Nistor
Rezerve: A. Raț – R. Iovan, O. Ursu, V. Ștefan, A. Pătrașcu, Mărunțelu Basturea
Antrenor: Marin Dragnea

â–ºAcademica: C. Lungu – St. Stancu, Nițu, Vițelaru (cpt.), S. Popovici – Buia, Olariu, Bg. Pătrașcu, Vențer – V. Rusu, Tătar
Rezerve: Boșneag – Marciuc, Kone, Susu, C. Dedu, Pușcaș, S. Chițu
Antrenor: Marius Baciu

â–ºMin 87 A. Pătrașcu șutează de la 25 de metri, dar mingea lovește bara transversală

â–ºMin 86 ⇔ A. Pătrașcu intră în locul lui Nistor

â–ºMin 81 ⇔ Dedu intră pe teren în locul lui Buia

â–ºMin 73 ⇔ Mărunțelu intră în locul lui Ciuică la Berceni, iar la Academica Chițu intră în locul lui Rusu

â–ºMin 69 ⇔ V. Ștefan intră în locul lui Ghinea

â–ºMin 60 Kone îi pasează excelent în careu lui Buia, care șutează la colțul scurt, dar pe lângă poartă

â–ºMin 55 ⇔ Kone intră în locul lui Stancu

â–ºMin 48 Stelian Stancu execută excelent o lovitură liberă de la 18 metri, dar Andreescu plonjează și scoate mingea din vinclu

â–ºMin 32 Marin ratează singur cu portarul. A tras din patru metri în Lungu

FINAL / CS BALOTEȘTI – FCM DOROHOI     1-1
Arbitru: Florin Costin Dan (Oltenița); Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Pitești) și Mihăiță Necula (București).

â–ºBalotești: C. Tănase – G. Lupașcu, Flămânzeanu (cpt.), L. Ion, N. Filip – Bg. Oprea, I. Sandu – Marinaș, H. Chiacu, Buțică – Șt. Radu
Rezerve: Ciuculescu – M. Dobrescu, V. Crăciun, Corcoveanu, Mande, V. Niță, Sidek
Antrenor: Tudorel Dumitru

â–ºDorohoi: Prisacă – A. Vlaicu, Cososchi, G. Luca, Pavăl – Ghiviziu, Orășanu (cpt.) – Barabaș, Vrabie, Ed. Sandu – Grumezescu
Rezerve: C. Ungureanu – Șuiu, Juncănaru, Mateiuc, Amarinei, T. Tudorache, Stancoschi
Antrenor: Vespazian Colban

â–ºMin 90+1 ⇔ Iese Barabaș și intră Juncănaru

â–ºMin 88 Chiacu este contrat în patru metri de Prisacă și ratează o mare situație de gol și victorie

â–ºMin 87 ⇔ Iese Ed. Sandu și intră Mateiuc

â–ºMin 81 1-1 Chiacu înscrie de la punctul cu var în dreapta portarului

â–ºMin 80 Corner, cap Flămânzeanu în mâna lui Vlaicu și arbitrul acordă penalty

â–ºMin 71 ⇔ Mande intră, Buțică iese

â–ºMin 59 ⇔ Intră Corcoveanu în locul lui Ștefan Radu

â–ºMin 53 Aflat la patru metri de poartă, Buțică trimite pe lângă Prisacă, mingea lovește bara dreaptă, revine în mijlocul careului de 6 metri de unde degajează un fundaș

â–ºMin 44 Șut violent al lui I. Sandu de la 20 de metri și mingea se duce la o palmă de transversală

â–ºMin 38 Buțică, din 6 metri, nu reușește să-l învingă pe Prisacă, portarul oaspeților agățând mingea cu piciorul

â–ºMin 36 Ed. Sandu trage din afara careului puțin pe lângă bara din dreapta

â–ºMin 33 Vrabie șutează din drop de la 20 de metri și mingea se duce la vreo 3-4 metri de poartă

â–ºMin 30 Buțică e găsit în marginea careului, intră pe stânga și șutează din unghi, iar Prisacă reține

â–ºMin 28 O nouă centrare în careu de pe stânga pentru Chiacu, dar pătrarul ilfovenilor trimite cu capul pe lângă bară

â–ºMin 26 Chiacu bate cu efect pe lângă zid o lovitură liberă de la 20 de metri, dar migea lovește bara din dreapta lui Prisacă și Oprea reia din șapte metri peste transversală

â–ºMin 21 0-1 Grumezescu insistă la o minge după ce intrase cu ea în careu, o împinge în lateral dreapta și Vrabie, din unghi, șutează la poartă și mingea intră cu pământul după ce-l lovește în cot pe Tănase

â–ºMin 16 Sandu rezistă atacurile unui adversar în afara careului și șutează puternic la doi metri de bara din dreapta lui Tănase

â–ºMin 13 Centrare în fața porții și Chiacu reia cu capul din plonjon pe lângă bară

1 noiembrie, ora 14:00
FINAL / RAPID CFR SUCEAVA – GLORIA BUZĂ‚U  2-0
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Cătălin Teodor (Brăila) și Daniel Vlase (Galați).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 38 2-0 Negru șutează pe jos din interiorul careului, Stoicescu respinge în față cu piciorul, iar Matei îl devansează în săritură pe Ghinea și înscrie cu capul sub transversală

â–ºMin 21 1-0 Matei bate în dreapta, pe jos, și înscrie de la punctul cu var. Stoicescu sărise în colțul opus

â–ºMin 20 În momentul șutului Apostol este faultat în careu de către Dăniță și arbitrul dictează penalty

SERIA II, ETAPA A XI-A

1 noiembrie, ora 11:00
FINAL / ACS POLI TIMIȘOARA – FC OLT SLATINA    3-0
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Gero Szabo (Cluj-Napoca) și Adrian Ionescu (Târgoviște).

â–ºACS Poli: Smaranda – Bălace, Scutaru (cpt.), Cânu, Morariju – Keita, Ov. Popescu, Poparadu – Boldea – Henrique, Bărbuț
Rezerve: Pap – Bocșan, Trandu, Fl. Nanu, Al. Popovici, Kneeshaw, Rodirlei
Antrenor: Dan Alexa

â–ºFC Olt: Nuno Claro – Giurcă, Ov. Morariu, Gligor (cpt.), Covalschi – M. Mihăescu, A. Ignea – Leucuța, V. Gheorghe, Căpățână – Șt. Blănaru
Rezerve: Mogoșanu – Fâșie, Rogoveanu, Dobricean, Curtuiuș, Verdeș, Bogdanovici
Antrenor: Dan Oprescu

â–ºMin 90+2 Verdeș scapă pe stânga, dar trimite un șut pe lângă poartă

â–ºMin 90 Rody trece pe lângă 4-0 a reluat cu capul după un nou corner, doar aut

â–ºMin 87 Acțiune personală a lui Rody, al cărui șut din centrul careului e deviat peste poartă

â–ºMin 83 ⇔ Iese Keita, intră Kneeshaw

â–ºMin 81 Intrare dură a lui Mihăescu la Bărbuț, mijlocașul se resimte, galben pentru jucătorul oltean

â–ºMin 79 Corner periculos, Morariu reia cu capul peste Smaranda ieșit neinspirat, Boldea a respins de sub bară

â–ºMin 77 Morariju șutează de la distanță, Nuno Claro scapă la picioare mingea, dar Rody e semnalizat în ofsaid

â–ºMin 76 Combinație Rody-Keita, primul finalizează defectuos

â–ºMin 70 ⇔ Trandu intră, iese Poparadu

â–ºMin 68 ⇔ Rody intră, iese Henrique

â–ºMin 64 Acțiune în viteză a timișorenilor. Bărbuț trimite în fața careului mic, Gligor respinge și Henrique se ciocnește de el violent

â–ºMin 59 Acțiune personală a lui Henrique, acesta centrează de pe linia de fund și Nuno Claro respinge în corner cu piciorul

â–ºMin 58 ⇔ Blănaru iese și îi lasă locul lui Dobricean la oaspeți. Ultima schimbare a lui FC Olt.

â–ºMin 57 Un nou corner al lui Keita, mingea e scoasă din fața liniei porții de Morariu

â–ºMin 51 Giurcă vede și el cartonaș galben

â–ºMin 50 3-0 pentru ACS Poli după ce Cânu a reluat în plasă din centrul careului lovitura liberă executată din lateral, pe jos, de Keita

â–ºMin 49 Keita vede cartonaș galben pentru un fault dur în jumătatea adversă

â–ºMin 47 Mihăescu trage de la distanță, Smaranda reține în doi timpi

â–ºMin 46 ⇔ Dublă schimbare la oaspeți: intră Curtuiuș și Verdeș, ies Gheorghe și Ignea

â–ºMin 45+1 2-0 Keita trimite din lovitură liberă la Popescu, liber în careu, și mijlocașul defensiv înscrie primul său gol pentru ACS Poli

â–ºMin 45 Fază aproape hilară pentru oaspeți, Henrique trece de adversarii care cereau aut de margine și e faultat

â–ºMin 43 Keita centrează, mingea ajunge la Boldea care trimite excelent din voleu, dar Nuno Claro respinge în corner. Faza fixă rămâne fără rezultat

â–ºMin 40 Un nou galben. V. Gheorghe e avertizat de această dată

â–ºMin 38 Poparadu șutează pe lângă poartă. Un minut mai devreme Smaranda a fost nevoit să boxeze cornerul lui Leucuța

â–ºMin 33 Galben și pentru Blănaru, care a faultat în atac

â–ºMin 29 Lovitură liberă executată de Bălace, Cânu reia cu capul, dar mingea ajunge la Popescu aflat în ofsaid

â–ºMin 28 Din nou pericol în careul oltenilor, Bărbuț e blocat în cele din urmă

â–ºMin 24 1-0 Centrare în forță a lui Bărbuț, Ignea deviază nefericit la Henrique în centrul careului mic și acesta trimite în bară gol

â–ºMin 23 Bărbuț încearcă șutul din afara careului, balonul trece peste

â–ºMin 18 Oaspeții joacă destul de curajos, sus în teren, o nouă lovitură liberă executată de Leucuța e respinsă însă de defensiva timișoreană.

â–ºMin 14 Scutaru aproape să gafeze, șutează într-un adversar, dar acesta nu mai ajunge balonul ieșit în aut

â–ºMin 14 Alin Ignea vede primul cartonaș al jocului, galben pentru fault la mijlocul terenului

â–ºMin 12 Acțiune bună a lui Boldea pe stângă, acesta scoate balonul la Keita, care trimite pe lângă dintr-o poziție bună centrală

â–ºMin 9 Primul corner al partidei aparține gazdelor. Keita execută, Popescu reia slab cu capul

FINAL / CSM RÂMNICU VÂLCEA – AFC FORTUNA     1-2
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Damian Antal (Bacău) și Ciprian Iovu (Botoșani).

â–ºCSM: D. Popescu – Deaconescu, I. Stoica (cpt.), Ct. Pîrvulescu, Briceag – L. Iordache – Konyeha, Câju, Ov. Popescu, B. Geantă – I. Coman
Rezerve: Fejer – NKongue, Calcan, Dumitrașcu, Al. Ionescu, Vl. Munteanu, C. Neagu
Antrenor: Erik Lincar

â–ºFortuna: I. Popescu – Al. Aldea, M. Marin (cpt.), Șandru, G. Damian – Cioinac, Minciună – V. Munteanu, Honciu, Antohi – Chipirliu
Rezerve: Gârlea – Dobrosavlevici, M. Stancu, B. Năstase, H. Crișan, Birău, Coteanu
Antrenor: Aurelian Stamate

â–ºMin 89 Iese Honciu și intră Stancu

â–ºMin 81 Iese Chipirliu și intră Năstase

â–ºMin 80 1-2 Chipirliu înscrie după o lansare a lui Damian

â–ºMin 77 ⇔ Iese Coman și intră Neagu

â–ºMin 77 Replică Vâlcea, Vl. Munteanu reia cu capul puțin peste poarta lui I. Popescu

â–ºMin 76 Fază frumoasă a oaspeților, cap Honciu, dar peste poartă

â–ºMin 74 ⇔ Iese B. Geantă, intră Vl. Munteanu

â–ºMin 67 ⇔ Iese Konyeha, intră Nkongue

â–ºMin 66 Deaconescu salvează din fața porții într-o fază foarte dificilă

â–ºMin 55 ⇔ Iese Aldea, intră Dobrosavlevici

â–ºMin 46 1-1 Cioinac îl lansează foarte bine pe Vali Munteanu, acesta rămâne singur cu portarul și egalează

â–ºMin 40 Coman își face bine o minge, scapă singur cu portarul, dar trage pe lângă

â–ºMin 30 I. Stoica oprește un contraatac periculos al Câmpinei, cu prețul unui fault

â–ºMin 16 1-0 Corner de pe dreapta, Pîrvulescu reia cu capul și B. Geantă înscrie din cinci metri

â–ºMin 14 Contră periculoasă a oaspeților, V. Munteanu în lansează pe Chipirliu, acesta este singur în careu, dar pierde momentul favorabil

FINAL / CS MIOVENI – ȘOIMII PÂNCOTA    3-1
Arbitru: Dorian Micloșină (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Chițoiu Andrei Nicolae (Timișoara).

â–ºMioveni: O. Popescu – Calvin, B. Stoica, I. Rada, Ed. Stoica – Răuță (cpt.), Biceanu, Galan – Mazilu, Nilă, Ayza
Rezerve: Croitoru – Greu, Cl. Bălan, Vintilă, Dragalina, Negoiță, Al. Popa
Antrenor: Claudiu Niculescu

â–ºPâncota: Irimia (cpt.) – Siminic, Lengyel, C. Suciu, Crușoveanu – Maghici, Bulzan – Dubeștean, Polgar, Fl. Cuedan – A. Mihai
Rezerve: Pașcalău – Mitu, Huțanu, Pantea, Issa, Vițu, Sălăjan
Antrenor: Dan Cuedan

â–ºMin 87 3-1 Galan rămâne singur cu portarul și înscrie din careu, după un contraatac al gazdelor

â–ºMin 62 ⇔ Cuedean îi lasă locul lui Pantea

â–ºMin 50 ⇔ Crușoveanu este înlocuit de Huțanu

â–ºMin 71 2-1 Răuță marchează cu capul din careu, după un corner executată de Alin Popa

â–ºMin 47 1-1 Bălan reia în poartă după o centrare de pe partea stângă și o prelungire a lui Alin Popa

â–ºMin 46 ⇔ Mazilu și Nilă rămân la vestiare în pauză, iar în locul lor sunt introduși Alin Popa și Bălan

â–ºMin 26 0-1 Flavius Cuedan execută peste zid o lovitură liberă de la 20 de metri, din poziție centrală, iar mingea intră în poartă

FINAL / FC BIHOR ORADEA – FC CARANSEBEȘ     1-0
Arbitru: Teodora Albon (Cluj-Napoca); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Cristian Gabriel Drăguț (Timișoara).

â–ºBihor: Fildan – Letan, Pașcariu, Fl. Lazăr (cpt.), Lorincz – Străuț, M. Stancu – Nichita, Sorian, Fl. Pop – Cigan
Rezerve: Bordea – Bactar, I. Cuc, Zanardini, R. Lukacs, Z. Lukacs, Mihuț
Antrenori: Călin Cheregi și Lucian Ciocan

â–ºCaransebeș: Coca – Manea, Goșa (cpt.), Dicu, Bușu – Precup, Suru – Lupu, Poiană, Negoescu – Himcinschi
Rezerve: Rusu – Barbu, Dârvaru, Făiniși, Artean, Centea, Ologu
Antrenor: Alin Artimon

â–ºMin 90+3 Letan respinge din fața porții mingea trimisă de Ologu

â–ºMin 90+2 Dârvaru se trezește singur în fața porții, pune latul dar mingea merge pe lângă poartă

â–ºMin 90+2 Mihuț, intrat în minutul 87, ia al doilea galben după ce în minutul 89 îl luase pe primul și este eliminat

â–ºMin 63 ⇔ Dârvaru intră în teren în locul lui Himcinschi

â–ºMin 54 ⇔ Artean îi ia locul lui Poiană

â–ºMin 46 ⇔ Raymond Lukacs intră în locul lui Sorian

â–ºMin 19 1-0 Florin Pop marchează după o centrare a lui Nechita, pe un fond de dominare a gazdelor care rataseră trei ocazii până atunci

FINAL / OLIMPIA SATU MARE – UNIREA TĂ‚RLUNGENI     1-0
Arbitru: Flavius Alin Roșu (Timișoara); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Patricia Samsudean (Timișoara).

â–ºOlimpia: Anca-Trip – Burlacu, Mureșan, Heil, Iuhas (cpt.) – Gavrilescu, Bic, Villand, D. Muntean, Bujor, Feier
Rezerve: Șuta – Al. Boștină, R. Rus, Laso, Svarczkopf, M. Ioniță, Onicaș
Antrenor: Tiberiu Csik

â–ºUnirea: Niczuly – Chiș, Forika, Istrofor, Iaru, Marcăș, Dâlbea, N. Cristea, S. Marin, Elek, L. Nicolae (cpt.)
Rezerve: Stamatin – Vlăsceanu, Antoche, Brujan, Antal, Al. Neculai, Petra
Antrenor: Dan Bona

â–ºMin 87 1-0 Laso marchează un gol contestat de oaspeți. Argentinianul a marcat după un corner

â–ºMin 83 ⇔ Antoche intră în locul lui Marin

â–ºMin 72 ⇔ Bic este înlocuit cu Rus

â–ºMin 67 ⇔ Laso intră în locul lui Muntean
 
â–ºMin 63 ⇔ Vlăsceanu intră în locul lui Marcăș

â–ºMin 57 ⇔ Intră Boștină în locul lui Bujor

â–ºMin 50 Cristea de la oaspeți reia de la 14 metri de poartă, dar prinde portarul

â–ºMin 36 Villand șutează din 14 metri și respinge încă o dată portarul oaspeților

â–ºMin 16 Bujor trage puternic din 10 metri, respinge portarul

METALUL REȘIȚA stă.

Marius ANGHEL 01 Nov. 2014, 08:00 Campionat
Pe aceeași temă