SSC Farul e la un pas de desființare. „O să facem altul”. Ciprian Marica e interesat de clubul suporterilor după ce a achiziționat brandul FC Farul. Rezultatul întâlnirii

Marius ANGHEL 07 Jul. 2018, 02:48 Campionat
  • Proiectul Suporter Club Spirit Farul Constanța, club înființat în 2016, după falimentul Farului, pe modelul ASU Politehnica Timișoara, are șanse mari să eșueze tocmai după ce a reușit a doua promovare consecutivă și urma să joace în Liga 2.
  • Autoritățile locale, cele care au promis susținere financiară, bat în retragere, sunt de negăsit, iar factorii de decizie ai echipei amenință să luni seară vor hotărî desființarea. „Cum l-am făcut, așa îl și desființăm. Nu e o problemă asta. Chiar nu e o problemă atât de mare. Să spun sincer, chiar nu e o problemă atât de mare. O să facem altul, o să-l facem mai gândit, cu statul, cu toate mai gândit și asta e. Suntem deschiși oricărei colaborări, cum am colaborat și cu autoritățile locale”, a spus, pentru ProSport, Georges Muzaca, vicepreședintele SSC Farul.
  • Mai mult, SSC Farul s-a trezit că i se cere de către deținătorul Complexului Sportiv Farul să părăseasă locația, fiindcă nu mai are contract și nici nu se mai dorește prelungirea.
  • Pe fir a intrat și fostul fotbalist Ciprian Marica, proprietarul din această săptămână al brandului FC Farul, care a dorit să afle situația echipei SSC Farul și ceea ce cred suporterii constănțeni despre el și ultima sa achiziție. „Ciprian Marica nu a fost o problemă și nu e o problemă”, spune Muzaca, cel care s-a întâlnit vineri dimineață, în numele clubului, cu fostul atacant al naționalei.
  • Adrian Pitu, ex președintele executiv, Erkal Memet, ex președinte al Consiliului Director, și Petre Grigoraș, ex antrenor principal, sunt văzuți ca principalii factori care au adus SSC Farul Constanța în haosul în care se află acum, care e aproape să ducă echipa la desființare.

 

Pornit în vara lui 2016 pentru a reaprinde spiritul farist, dispărut în ultimii ani ai existenței clubului deținut de Giani Nedelcu, SSC Farul se află acum, la doi ani de la înființare, în cea mai grea situație. Una care i-ar putea fi fatală. Promovarea în Liga 2 i-a făcut mai mult rău echipei de la malul mării, „reghinii” înfigându-și colții imediat după realizarea performanței. Luptele interne pentru preluarea puterii se dau acum în exterior, după ce Pitu, Memet, și Grigoraș au fost îndepărtați. Oamenii bănuiți că ar fi în spatele lor își folosesc toate pârghiile pentru a face rău clubului. Finanțarea din partea autorităților locale și „casa” sunt punctele nevralgice unde s-a lovit.

SSC Farul, club care a supraviețuit în primul rând din bani pe care i-a primit de la primărie, se vede acum în imposibilitatea de a-și continua activitatea, fiindcă finanțarea din partea autorităților locale întârzie să fie aprobată. Anul trecut, nou-promovata în Liga 2 a primit circa 600.000 de euro din partea Consiliului Local, iar pentru 2018 ar fi trebuit să primească 1,2 milioane, ca să promoveze în Liga 1 în 2019.

Fără niciun ban în cont, rămasă fără antrenor principal și în imposibilitate de a transfera jucători, fiindcă nu-și știe bugetul, SSC Farul riscă să nu participe în noul sezon al Ligii 2, ba, mai rău, să se desființeze. Autoritățile locale, cele care promiseseră finanțare dacă se obține promovarea în eșalonul secund, tărăgănează acum problema.

Mai mult, întâmplător sau nu, la două zile după ce fostul fotbalist Ciprian Marica a cumpărat brandul FC Farul, SSC Farul a primit notificare de la Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța (DJST) să evacueze spațiul din incinta stadionului, acolo unde își are sediul. Echipa susținută de suporterii fariști nu e însă singura care a primit această notificare de la DJST, ci și celor de la Performer Constanța și Academia de Fotbal Farul Constanța li se cere să plece din „Complex Stadion Gheorghe Hagi”, așa cum eronat e scris în înștiințare.

„Akan, Pitu, Grigoraș, dar și pe cei care trag sforile! Finanțarea este întărziată special ca să cedăm! Astăzi (n.r. – joi) au venit să ne evacueze de pe stadion! O nouă șicană ca să le cedăm clubul. Ne forțează și au câștigat! Acum să își asume ei deznodămăntul! Au întârziat intenționat finanțarea deși primarul a promis că dacă promovăm ne finanțează! S-a decis ca luni seară să anunțăm că vom desființa echipa! Sunt furios cum am fost de puține ori în viața mea!!!! Mai furios ca la falimentul FC Farul”, a scris pe pagina sa de facebook Sorin Mihăilescu, fost lider al galeriei în anii ”90 și implicat în renașterea echipei și promovarea din Liga 4 până în Liga 2.

Mihăilescu este cel care îl suspectează pe noul deținător al brandului FC Farul, Ciprian Marica, că l-ar fi achiziționat pentru a se asocia cu Consiliul Județean Constanța și fostul arbitru Frățilă. Aceștia ar avea în plan să reînființeze clubul direct în Liga 2, să contruiască un nou stadion pe unul dintre terenurile din afara orașului ale lui Frățilă, iar pe locul actualului Complex Sportiv Farul să ridice, împreună cu niște pakistanezi, un cartier rezidențial. „Oameni buni, eu sunt Ciprian Marica! Am un nume! Am muncit pentru prestigiul pe care-l am. Eu n-am luat Farul ca să dărâm stadionul și să fac blocuri! Luați-vă gândul de la prostia asta!”, a fost replica lui Marica.

Între timp, planul de preluare a locului în Liga 2 al Luceafărului Oradea a intrat în impas, fiindcă nu e acceptat de FRF, astfel că se încearcă preluarea clubului suporterilor. Aceștia din urmă spun că sunt amenințați și presați din toate părțile să cedeze SSC Farul. Fanii dau un ultimatum până luni seara, în caz contrar urmând să desființeze clubul.

Marica, interesat de SSC Farul: „În urma discuțiilor a rămas că se găsește un numitor comun”

Vineri dimineață, Ciprian Marica avea o scurtă întâlnire cu Georges Muzaca, vicepreședintele SSC Farul, pentru a afla mai multe despre situația clubului nou-promovat în Liga 2, cât și să cunoască impresia pe care o au suporterii față de el după ce a cumpărat brandul FC Farul. Chiar dacă nu o spune, fostul fotbalist e interesat de preluarea clubului înființat de fanii constănțeni.

„Lucrurile se întâmplă undeva pe repede înainte. Deja sunt și acuzat că am făcut niște lucruri. Stați, mă, puțin, că nu vreau să fac rău nimănui. Am și spus. Dacă pot ajuta și pot pune umărul și cei de acolo consideră că pot să-i ajut, bine, dacă nu, nu am nicio problemă, să meargă mai departe. Chiar astăzi (n.r. – discuția telefonică a avut loc vineri) m-am văzut cu cineva de acolo. Oamenii au fost înțelegători, eu la fel. Am cele mai bune intenții și caut să fac lucrurile corect și cel mai bine posibil. De aia am și stat de vorbă cu cei de acolo. Ei mi l-au trimis pe Georges Muzaca. În urma discuțiilor a rămas că se găsește un numitor comun. Aștept zilele astea să văd și eu actele, cum sunt organizați, despre ce e vorba, să-mi explice. După aceea să ne punem iar pe discuții. Aștept să îmi spună și ce vor”, a spus, pentru ProSport, fostul atacant al lui Dinamo și FCSB.


După ce a preluat brandul FC Farul, Ciprian Marica e interesat acum și de SSC Farul

Scurta întâlnire i s-a părut pozitivă lui Marica. „Discuțiile au fost unele pozitive, spun eu. Sper să fie și din partea cealaltă. Cei de acolo mi-au spus că vom găsi soluții, că nu au nicio problemă cu mine, că au înțeles greșit, că au fost induși în eroare, că și eu trebuia doar să le spun ce intenții am, că nu era nicio problemă dacă îi anunțam. Au crezut altceva, că nu știu cine le-a băgat lor în cap niște tâmpenii. Le-am explicat că nu e cazul și au înțeles. Au spus ok și a rămas ca să găsim un numitor comun și să stăm de vorbă. Mi-au spus că au niște probleme. Le-am spus să-mi spună care sunt, pentru că eu sunt, totuși, de-abia venit. Să mi le prezinte și mie, să știu și eu problemele. Dar nu a spus omul niciodată că aș pune eu bețe în roate”, a comentat Ciprian Marica, noul deținător al brandului FC Farul nedorind să ia în calcul un posibil eșec în discuțiile cu cei de la SSC Farul: „Să nu punem răul în față, să plecăm optimiști și să spunem că vom găsi soluții”.

Muzaca: „Ne putem așeza la masă să discutăm, să negociem, dar cu anumite condiții”

La întâlnirea cu Marica, reprezentantul SSC Farul a fost Georges Muzaca, vicepreședintele clubului după ultimele schimbări. Acesta a povestit pentru ProSport ce a discutat cu deținătorul brandului FC Farul, cel care a solicitat această întrevedere, și ceea ce urmează.

„Ne-am văzut. Am dorit să ne cunoaștem, să văd punctul lui de vedere și el pe al nostru. Am schimbat câteva cuvinte despre club, despre Farul. El și-a spus punctul lui de vedere, eu i-am spus punctul nostru de vedere. A rămas să vorbesc cu membrii cotizanți și cu membrii Consiliului Director și urmează ca în aceste zile să ne mai auzim sau să ne vedem. Nu i-am promis că-i prezint actele. M-a rugat dacă pot să-l ajut să-i prezint actele, m-a întrebat ce ar mai trebuit. I-am spus că noi continuăm drumul nostru, indiferent ce ar fi. Adică și desființarea. Nu decid eu asta. Posibil să o decidă membrii cotizanți, membrii C.D.. Am spus că una dintre variante e și asta”, a spus Muzaca.

Oficialul clubului suporterilor spune că problemele au început înainte ca Marica să achiziționeze brandul, chiar dacă și această mutare a fost anticipată cu mult înainte, lucru care l-a făcut curios și pe fostul atacant al lui Șahtior, Stuttgart, Shalke 04, Getafe sau Konyaspor. Antrenorul Grigoraș și conducătorii schimbați sunt văzuți în continuare ca principalii vinovați pentru situația în care a ajuns clubul.

„Problema nu e asociarea cu Ciprian. Problema noastră e de o lună și ceva. A pornit de la niște probleme interne cu Grigoraș. Nu știu dacă Marica ar vrea să continue fără sprijinul autorităților locale. I-am spus că ne putem așeza la masă să discutăm, să negociem, nu știu cum să mă exprim mai corect, dar cu anumite condiții, cu anumite persoane care au activat în clubul nostru să nu mai revină. Și atunci mi-a zis că nu depinde exact de dumnealui. Și atunci când spui acest lucru… Profesorul Grigoraș și cei doi domni de dinainte au fost demiși. Noi nu vorbim prostii. Noi nu am avut ceartă. Noi ne-am dorit pe cineva să conducă, trecând de la alt nivel, de Liga a 4-a pe Liga a 3-a. Am dorit oameni de fotbal în față, oameni de afaceri în Consiliul Director. Se pare că am făcut o greșeală și de acolo au plecat toate probleme astea. În momentul în care le-am cerut să-și dea demisia, și-au dat demisia și din a doua zi au început problemele. Ciprian Marica, vă spun încă o dată, nu a fost o problemă și nu e o problemă. Nici nu știu ce are de gând. Nu știu ce să spun de presiuni. Totul e posibil în România. Nu spun că nu cred, dar nu-l pot acuza pe băiat de ceva ce nu știu. Pentru că atunci când a luat el brandul, lucrurile degeneraseră de vreo două săptămâni. Dacă a fost ceva premeditat și calculat înainte, chiar nu știu. E posibil tot”, a declarat Georges Muzaca.

„Brandul, vă spun sincer că, dacă nu ni s-ar fi pus piedici, ar fi fost la noi. O altă problemă. Noi știam. Noi avem informația de săptămâni întregi. Eu am anunțat pe profilul meu de facebook că știm de Ciprian Marica. Și chiar mi-a spus că a văzut și m-a întrebat că de unde am aflat. Noi știam. Și atunci noi am refuzat să mai participăm și am depus o plângere penală. Bănuim cine s-ar afla în spatele lui, dar nu putem confirma că știm sigur. Nu pot să spun. Le vom scoate public, o să vedeți”, a mai spus vicepreședintele SSC Farul.


Membrii cotizanți și membrii Consiliului Director al SSC Farul vor decide în curând dacă vor desființa clubul

„Cum l-am făcut, așa îl și desființăm. Nu e o problemă asta. O să facem altul mai gândit”

Desființarea clubului este varianta pe care membrii cotizanți ai SSC Farul o iau în calcul după ultimele evenimente petrecute după realizarea promovării. Luni seară s-ar putea anunța vestea dacă autoritățile locale, primarul, Decebal Făgădău, vor refuza să stea de vorbă și să facă promisiuni de susținere a echipei. Georges Muzaca nu înțelege de ce primăria Constanța întoarce spatele echipei, din moment ce a îndeplinit obiectivele impuse de edil.

„Posibil, dacă nu avem până luni seară nicio discuție cu autoritățile locale, să se desființeze clubul. Și asta v-o spun sigur, din informațiile pe care le am de la ceilalți membrii cotizanți și membrii Consiliului Director. Se mai așteaptă două-trei zile, e posibil și asta. Sunt șanse destul de bunicele. Cum l-am făcut, așa îl și desființăm. Nu e o problemă asta. Chiar nu e o problemă atât de mare. Să spun sincer, chiar nu e o problemă atât de mare. O să facem altul, o să-l facem mai gândit, cu statul, cu toate mai gândit și asta e. Suntem deschiși oricărei colaborări, cum am colaborat și cu autoritățile locale. Noi nu ne dorim asta, dar, atâta timp cât tu ești finanțat de primărie și ai două obiective de la edilul Făgădău, performanță și decontarea banilor publici corect, și le îndeplinești cu brio, ceva e în neregulă. Ți se pun piedici, e ceva în neregulă. Următoarea ședință a Consiliului Local pentru finanțare ar fi în ultima vineri din lună. Nu așteptăm până atunci. Așteptăm de două săptămâni să fim primiți de domnul primar la o discuție. Am stat pe la uși, am stat ore întregi… Înțelegem că dumnealui este foarte ocupat, fiind și festivalul „Neversea”… Are foarte multe probleme ca primar de un oraș cum e Constanța”, a mai spus Muzaca pentru ProSport.

Cât despre problemele apărute cu baza sportivă, vicepreședintele SSC Farul recunoaște că au fost unele incidente la stadion, însă nu înțelege decizia DJST.

„A fost o înștiințare ciudată, peste noapte. Într-adevăr, în curtea stadionului, de la ploaia care a fost ieri, un transformator electric a făcut un scurtcircuit și a ieșit puțin fum, au venit pompierii și normal că Direcția pentru Tineret și Sport a vrut să ia măsuri: să părăsim baza. Pare ciudat, dar nu a fost un transformator în bază, ci la o centrală dezafectată”, a comentat Georges Muzaca.

Urmează zile fierbinți la Constanța. Luni s-ar putea lua o decizie drastică în privința echipei nou-promovare în Liga 2 SSC Farul, iar orașul de la malul mării ar putea rămâne din nou fără echipă de fotbal.

 

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 07 Jul. 2018, 02:48 Campionat
Pe aceeași temă