OFICIAL | Bogdan Lobonț s-a despărțit de „U” Cluj. Planul lui Emil Boc pentru Universitatea: vrea președintele și antrenorul unei echipe din play-off-ul Ligii 1

OFICIAL | Bogdan Lobonț s-a despărțit de

UPDATE: „U” Cluj a anunțat astăzi, în mod oficial, despărțirea de antrenorul Bogdan Lobonț, cel care a preluat echipa în luna decembrie 2018 și a condus-o până acum, în iunie 2019, ratând obiectivul de a o promova în Liga 1. În total, fostul portar a stat 20 de meciuri pe bancă la prima sa experiență ca antrenor.

Despărțirea s-a făcut pe cale amiabilă, spune site-ul oficial al Universității, la fel întâmplându-se și cu „secundul” Adrian Iencsi și preparatorul fizic Dan Didiță.

Decizia a fost luată după ce astăzi a avut loc Consiliul Director, așa cum Liga2.prosport.ro a anunțat inițial.

„FC Universitatea Cluj a ajuns astăzi la un acord și s-a despărțit amiabil de antrenorul principal, Bogdan Lobonț.

Clubul îi mulțumește pentru munca depusă la Universitatea în ultimele șase luni, în care a fost aproape de îndeplinirea obiectivului, conducând echipa la barajul pentru promovarea în Liga 1, și îi dorește succes în cariera de antrenor.

Odată cu Bogdan Lobonț, se despart astăzi de „U” și cei doi membri ai staff-ului său, „secundul” Adrian Iencsi și preparatorul fizic Dan Didiță”, sună comunicatul Universității Cluj.

În privința managerului Ioan Ovidiu Sabău nu s-a decis încă nimic.

„Lobby” a semnat cu „U” Cluj în noiembrie 2018, dar și-a început mandatul în decembrie 2019. Chiar dacă a avut doar patru eșecuri în 20 de partide, ardelenii nu au promovat în primul eșalon, pierzând barajul cu FC Hermannstadt, 2-1 la general. Din Liga 2 în Liga 1 au ajuns Chindia și Academica Clinceni.

20 de meciuri a stat Bogdan Lobonț pe banca echipei „U” Cluj, în care a înregistrat 14 victorii, patru înfrângeri și două egaluri


 

Cei care conduc Universitatea Cluj nu au luat încă nicio decizie la nivelul conducerii sau a staffului tehnic după ratarea promovării. Astăzi, de la ora 13:00, are loc ședința Consiliului Director în care se va stabili strategia de viitor și oamenii care vor rămâne la „U” Cluj.

Cel mai probabil, contractul lui Bogdan Lobonț urmează să fie reziliat, dar oficialii trebuie să ajungă la un consens cu antrenorul, în caz contrar fiind nevoiți să-i achite salariul pentru încă un an, așa cum este stipulat în contract. O mare necunoscută este legată de decizia lui Ioan Ovidiu Sabău, managerul Universității care ar putea să nu mai dorească să rămână în club.

Dani Coman, Costel Enache și Leo Grozavu, pe lista lui Boc

Ca toate deciziile importante din ultimii ani, și hotărârile legate de noua conducere tehnică și executivă vor fi luat cu consultarea primarului Emil Boc, „U” Cluj primind cea mai mare parte din buget de la Consiliul Local.

Se pare că edilul Clujului are un plan de reconstrucție la nivelul conducerii care include doi oameni de fotbal prezenți în play-off-ul din Liga 1, în ultimul sezon.

Mai concret, Boc ar vrea să aducă la Cluj conducerea de la Astra: Dani Coman – Costel Enache. Primul a și fost la Cluj săptămâna trecută, pentru a vedea condițiile pe care le are echipa. În cazul în care va accepta Dani Coman să intre în conducerea Universității îl va aduce și pe Costel Enache antrenor, dar ultimul are și concurență serioasă.

Ultima variantă apărută pentru postul de tehnician este Leo Grozavu, fostul antrenor al Petrolului. Cu Leo Grozavu s-au mai purtat negocieri și după plecarea lui Adrian Falub de la „U” Cluj.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN / Mediafax foto

Pe aceeași temă