Petrolul se face de râs cu ultima clasată. Sportul Snagov obține un punct pe „Ilie Oană”, cu un fost petrolist marcator

Marius ANGHEL 16 Sep. 2019, 19:59 Campionat
Petrolul se face de râs cu ultima clasată.** Sportul Snagov obține un punct pe

Dintr-o favorită certă în fața ultimei clasate din Liga 2, echipă care nu avea niciun punct și deținea un golaveraj dezastruos: 1-21, Petrolul s-a făcut de râs pe teren propriu în fața Sportului Snagov, remizând 1-1 și ratând șansa să le egaleze pe UTA și Rapid. „Lupii” au jucat în ultima jumătate de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Ionuț Cioinac, n-au mai contat în atac, iar ilfovenii au reușit golul egalizator în minutul 90, prin fostul petrolist Adrian Stoica.

După o primă repriză controlată autoritar, pe lângă golul lui Sergiu Arnăutu reușind să își creeze alte cinci mari ocazii de gol, Petrolul a intrat cu avantaj minim la vestiare. Marinescu (13), Meza Colli (20), Cioinac (20), Gavrilă (21 și 35) au irosit situații de gol în fața lui Micre, în timp ce Snagovul a avut o bună ocazie de a marca, prin Safsaf (19), însă Aspotolachi a salvat din postura de unu la unu.

Și în repriza secundă Petrolul a dominat jocul, însă un dribling fin al lui Safsaf în fața lui Ionuț Cioinac (58) l-ar fi lăsat singur cu portarul, însă petrolistul a faultat din postura de ultim apărător și a fost eliminat. Din acest moment, jucătorii lui Flavius Stoican s-au pierdut cu firea și s-au retras în apărare pentru a păstra avantajul minim pe tabelă. Pe contraatac, Arnăutu (80) a irosit o nouă mare situație de gol din 6 metri, Micle parând cu piciorul la colțul scurt. La poarta opusă, Safsaf (83) a bătut peste transversală o lovitură liberă de la 18 metri central, Răileanu (86) s-a înmuiat la 12 metri și a reluat cu latul mult peste poartă.

„Jucați fotbal!” a fost semnalul tras de galeria Petrolului, parcă anticipând ceea ce urmează. Safsaf a trecut în dreapta de Ștefănescu, a centrat în fața careului mic, acolo unde Adrian Stoica a reluat cu capul din 6 metri și a înscris printre picioarele lui Apostolachi. În cele șase minute de prelungiri, poarta lui Micle n-a fost pusă în pericol, iar Petrolul se face de râs pe teren propriu și remizează cu ultima clasată Sportul Sangov.

După egalul de astăzi, Petrolul acumulează 11 puncte și urcă pe locul 7, dar are și un meci în minus disputat, în timp ce Sportul Snagov obține primul ei punct în acest sezon, și pe ce teren, și rămâne tot pe ulitmul loc.


 

Petrolul și Sportul Snagov se întâlnesc, astăzi, de la ora 18:00, pentru a doua oară în cinci zile, după ce la mijlocul săptămânii trecute au evoluat la Ghermănești, pe terenul ilfovenilor, în Turul 4 al Cupei României, acolo unde echipa lui Flavius Stoican se impunea la limită, cu 1-0, prin golul marcat de Alexandru Șaim Tudor, și obținea calificarea în fața următoare a competiției. Acum, cele două echipe joacă pe „Ilie Oană”, la Ploiești, în încheierea etapei a 7-a a Ligii 2, iar Petrolul e din nou mare favorită să câștige.

Dacă miercuri au jucat pentru calificarea în 16-imile Cupei României, acum, meciul din campionat dintre Petrolul și Sportul Snagov are ca miză punctele. „Lupii” au zece puncte acumulate până acum, însă au și un meci în minus disputat, iar o victorie i-ar aduce la egalitate cu UTA și Rapid, formațiile clasate pe locurile 4 și 5. În schimb, echipa unde manager este petrolistul Vivi Răchită a ultima în clasament, fără niciun punct, și speră să spargă ghiniorul chiar pe „Ilie Oană”.

Fără doar și poate, Petrolul este marea favorită să câștige și acest meci, după ce în urmă cu cinci zile o învingea pe Sportul Snagov cu 1-0, însă rata o sumedenie de ocazii. Acum, pe teren propriu, suporterii echipei ploieștene vor ca favoriții să nu mai aibă milă de adversar.

În sezonul trecut, Petrolul și Sportul Snagov se întâlneau în chiar prima etapă, iar în fața a 5.000 de spectatori rezulta un meci fără goluri, 0-0. În retur, la Ghermănești, ploieștenii câștigat cu 1-0, prin golul lui Șaim Tudor, chiar marcatorul jocului din urmă cu cinci zile.

Înaintea desfășurării meciului de astăzi, dar după disputarea celorlalte partide ale etapei a 7-a, Petrolul ocupă locul 10, cu 10 puncte, în timp ce Sportul Snagov e pe poziția a 20-a, ultima, cu 0 puncte.

Meciul care are loc pe stadionul „Ilie Oană”, de la ora 18:00, va fi arbitrat de o brigadă din vestul țării. Arădeanul Mircea Ardelean este la centru, iar asistenți sunt lugojeanul Raul Constantin Ghiciulescu și timișoreanul Andrei Nicolae Chițoiu. Rezervă este Sergiu Anton (București), iar observatori au fost delegați Ioan Cristea (București) și Emil Tudor (Târgoviște).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 7

COMENTARIUL LIVE:

â–ºPetrolul: Apostolachi – Bărbăianu, Walace (Gab. Deac 16′, Al. Zaharia 61‘), Racu, Ant. Manolache – D. Meza Colli, Cioinac – Bg. Gavrilă (M. Bratu 46‘), Laur. Marinescu (cpt.), Ștefănescu –  Arnăutu
Rezerve neutilizate: C. Lungu – Șaim Tudor, I. Stoica, Șt. Blănaru
Antrenor: Flavius Stoican
Eliminat: Ionuț Cioinac 58′ (roșu direct)

â–ºSportul Snagov: Micle – Poștoarcă, G. Apostol, Mocioacă, Turbatu – Fl. Lungu (Mirică 78′), Răileanu – Ad. Dorobanțu, Ad. Stoica (cpt.), Safsaf – R. Bucur (Iul. Roșu 46′)
Rezerve neutilizate: Oct. Stanciu – Cos. Novac, Cubleșan, Ristea, G. Stere
Antrenor: Viorel Dumitrescu

â–ºMin 90+6 Final de partidă la Ploiești. Petrolul se face de râs acasă, cu ultima clasată Sportul Snagov, echipă care nu câștigase niciun punct până acum. Ilfovenii obțin o remiză pe terenul „lupilor”, scor 1-1, printr-un gol marcat de fostul petrolist Adrian Stoica

â–ºMin 90+6 Andrei Mirică primește cartonașul galben pentru că nu respectă distanța la o lovitură liberă a ploieștenilor. Bratu centrează în careu, ilfovenii resping și arbitrul fluieră finalul

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 1-1 Safsaf centrează din dreapta careului, după ce Ștefănescu nu l-a putut opri, Adrian Stoica câștigă duelul aerian cu Zaharia pe linia de 6 metri, acolo de unde reia cu capul și înscrie printre picioarele lui Apostolachi

â–ºMin 87 Galeria „lupilor” strigă către jucătorii lui Flavius Stoica: „Jucați fotbal!”. Petrolul e dominată pe teren propriu de Sportul Snagov, ultima clasată din Liga 2

â–ºMin 86 Zaharia pierde o minge în flancul drept, Safsaf centrează din stânga careului, Manolache respinge în față, iar Răileanu, singur la 12 metri, se grăbește să tragă și o face prost, peste poartă, dintr-o poziție foarte bună

â–ºMin 84 Arbitrul merge la margine și îi arată cartonașul galben antrenorului Flavius Stoican, pentru proteste

â–ºMin 83 Safsaf bate la un metru peste transversală lovitura liberă de la 18 metri central. Galeria Petrolului face spectacol

â–ºMin 82 Stoica este faultat la 18 metri central de Bratu și arbitrul dă lovitură liberă pentru Snagov

â–ºMin 80 Arnăutu pătrunde în careu pe stânga, trage cu dreptul printre picioarele lui Apostol, la colțul scurt, iar Micle scoate cu piciorul și salvează golul

â–ºMin 78 Schimbare la Sportul Snagov. Iese Florin Lungu și intră Andrei Mirică

â–ºMin 74 Arnăutu șutează de la mijlocul terenului, pentru a-l surprinde pe Micle, însă o face mult în dreapta porții

â–ºMin 72 George Apostol vede și el cartonașul galben după un fault făcut asupra lui Ștefănescu

â–ºMin 70 Pauză de hidratare

â–ºMin 68 Sergiu Arnăutu îl faultează urât pe Turbatu și primește cartonașul galben

â–ºMin 67 Marinescu ține mingea în joc în stânga, în careu, pasează înapoi pentru Ștefănescu, care trage din 10 metri în blocaj

â–ºMin 65 Adrian Stoica trage de la 20 de metri central, însă pe lângă bara din stânga lui Apostolachi, care era pe minge, dar a lăsat-o afară

â–ºMin 63 Antonio Manolache primește și el cartonașul galben după ce îl faultează în marginea terenului pe Safsaf

â–ºMin 61 Stoican face și ultima schimbare. Iese Gabriel Deac și intră Alexandru Zaharia

â–ºMin 59 Iulian Roșu bate lovitura liberă de la 17 metri central direct în zid, Deac pune capul, respinge și apoi se prăbușește. Arbitrul oprește jocul

â–ºMin 58  Ilfovenii combină în fața careului petrolist, Safsaf primește și dă mingea pe lângă Ionuț Cioinac, care îl ține pentru a nu-l lăsa să scape singur cu Apostolachi și arbitrul dă lovitură liberă și cartonaș roșu

â–ºMin 55 Arnăutu preia la 7 metri lateral dreapta și reia dezastruos cu piciorul drept, ca la rugby, mult peste

â–ºMin 54 Marinescu centrează în careul dintr-o lovitură liberă din dreapta careului, Deac reia cu capul, însă mingea se duce mult peste poartă. Petrolul controlează autoritar și debutul acestei reprize

â–ºMin 46  S-a reluat meciul de la Ploiești

â–ºMin 46 O nouă schimbare la Petrolul. La pauză iese Bogdan Gavrilă și intră Mario Bratu. La Snagov iese Raul Bucur și intră Iulian Roșu

â–ºMin 45+4  Pauză. Petrolul conduce la limită în meciul cu Sportul Snagov, cu 1-0, după o primă repriză în care raportul ocaziilor de gol este 5-1

â–ºMin 45+4 Marinescu centrează în careu dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri lateral dreapta, mingea e respinsă și arbitrul fluieră finalul primei reprize

â–ºMin 45+1 Gavrilă bate cu stângul peste zid o lovitură liberă de la 20 de metri ușor lateral în stânga, dar mingea se duce și peste transversală

â–ºMin 45  Prima repriză e prelungită cu trei minute

â–ºMin 39 Alin Turbatu primește cartonașul galben după ce îl faultează din spate pe Meza Colli

â–ºMin 35 Manolache centrează din stânga careului la bara a doua, acolo unde Gavrilă e singur, reia cu stângul la colțul scurt, însă Micle salvează din nou

â–ºMin 30 1-0 Sergiu Arnăutu bate superb o lovitură liberă de la 23 de metri central, direct în vinclul din stânga, după ce mingea a lovit și bara. Micle a plonjat în acea direcție, însă n-a ajuns

â–ºMin 25 Pauză de hidratare

â–ºMin 21 Gavrilă trage de la 15 metri lateral dreapta, mingea țopăie către colțul lung, Micle plonjează și nu ajunge, însă are noroc, fiindcă balonul trece razant pe lângă bară

â–ºMin 20 O nouă mare situație pentru Petrolul. Micle salvează din nou, de această dată la lovitura de cap a lui Cioinac, din 6 metri, după cornerul bătut din stânga de Marinescu

â–ºMin 20 Ocazie mare pentru Petrolul. Centrare din stânga a lui Manolache, mingea e deviată cu capul pe spate de Gavrilă, îl lovește pe Turbatu și sare la Meza Colli, care e singur la 6 metri, pune latul și trimite pe poartă, însă Micle respinge salvator în față

â–ºMin 19 Ocazie mare pentru Snagov. Safsaf rămâne singur cu Apostolachi în dreapta careului, după ce a trecut de Radu, iar portarul salvează cu piciorul

â–ºMin 17 Gavrilă acuză o accidentare la genunchiul stâng, după ce îl faultează pe Lungu și oprește un contraatac

â–ºMin 16 Prima schimbare la Petrolul, obligată de o accidentare. Iese Walace da Silva și intră Gabriel Deac

â–ºMin 15 Gabriel Deac se pregătește să intre pe teren. Walace a ieșit în afară și merge către banca de rezerve

â–ºMin 14 Walace se întinde după o minge și acuză o accidentare. Brazilianul se trântește pe gazon și cere schimbare

â–ºMin 13 Marinescu bate în forță lovitura liberă din stânga careului, la un metru de linia de fund, trimite direct pe poartă, la colțul scurt, Micle respinge în lateral și Walace trage din 5 metri pe lângă

â–ºMin 12 Poștoarcă îl faultează pe Ștefănescu în marginea careului, aproape de penalty, iar arbitrul dă lovitură liberă

â–ºMin 5 Marinescu centrează dintr-o lovitură liberă din stânga careului, primii doi petroliști aflați la colțul scurt trec pe sub minge, iar balonul se lovește de un fundaș, în 3 metri și apoi este degajat. Petrolul o ține pe Snagov în 30 de metri de poarta lui Micle

â–ºMin 2 Adrian Stoica bate o lovitură liberă din flancul drept, însă o face mult prea tare, iar Apostolachi prinde fără probleme

â–ºMin 1  A început partida de pe stadionul „Ilie Oană”

â–ºPetrolul a înregistrat în acest sezon toate rezulatele posibile: victorie, egal și înfrângere. Echipa ploieșteană are un singur meci jucat acasă și cinci în deplasare, dar și unul amânat, cel cu FK Csikszereda de pe teren propriu, pentru protejarea suprafeței de joc înaintea partidei României cu Malta. Iată rezultatele înregistrate de Petrolul până acum: 2-1 cu Metaloglobus (d), 0-3 cu UTA (a), 3-1 cu Dunărea Călărași (d), 0-0 cu Farul (d) și 1-0 cu Ripensia (d), în campionat, și 1-0 cu Sportul Snagov (d), în Cupa României.

â–ºSportul Snagov a pierdut toate meciurile desfășurate până acum în acest sezon de Liga 2 și are un golaveraj dezastruos: 1-21. Ilfovenii au cel mai slab atac și apărare din campionat. Până acum au cedat cu 1-2 cu Viitorul Pandurii (d), 0-3 cu Campionii FC Argeș (a), 0-7 cu SCM Gloria Buzău (d), 0-3 cu Metaloglobus (a), 0-4 cu UTA Arad (d) și 0-2 cu Dunărea Călărași (a). Acestora li se adaugă și acel 0-1 de acasă cu Petrolul, din Turul 4 al Cupei României. Acel 0-7 de la Buzău este și cel drastic scor înregistrat până acum în acest sezon.

Marius ANGHEL 16 Sep. 2019, 19:59 Campionat
Pe aceeași temă