Pandurii speră la încă o victorie în fața Snagovului, fostul lider care n-a câștigat de cinci etape. „A pierdut un pic ritmul, dar este aproape de baraj. Meciul se dispută pe teren”

Marius ANGHEL 19 Apr. 2019, 13:06 Campionat

Una dintre cele șase echipe care i-au produs înfrângerea Sportului Snagov în acest sezon, în cele 30 de etape desfășurate deja, este Pandurii. Formația ilfoveană ceda la Târgu Jiu cu 2-0 după un start de campionat excelent, cu 11 rezultate pozitive consecutive. Philippe Nsiah (32′) și George Tudoran (75′ – pen.) marcau atunci pentru gorjeni și învingeau liderul.

Acum, Pandurii se află la doar patru puncte distanță de ultima echipă aflată pe locurile retrogradabile și speră să producă o nouă surpriză în fața Snagovului, chiar dacă joacă pe terenul acesteia. Ambele echipe traversează perioade slabe în acest moment. Sportul n-a câștigat de cinci etape, perioadă în care a obținut doar două puncte, și a pierdut prima poziție în clasament, ajungând tocmai pe locul 4, în timp ce Pandurii vine după patru meciuri fără succes, în care a obținut tot două puncte, coborând pe poziția a 13-a.

Dacă ilfovenii încă luptă pentru promovare, gorjenii au teama retrogradării. „Snagovul este o echipă bună, aflată în partea superioară a clasamentului, o echipă formată, în marea majoritate, de jucători cu experiență. Într-adevăr, a pierdut un pic ritmul, dar, în momentul de față, este foarte aproape de baraj. Meciul se va disputa pe teren, punctele puse în joc sunt foarte importante pentru ambele părți și sperăm să le câștigăm noi. În tur a fost o victorie frumoasă, sperăm ca și în meciul de sâmbătă să facem un joc bun, pentru că la ultimul meci cu Academica am pierdut în special din cauza noastră. Am jucat prea puțin și, cu un adversar de o asemenea talie, rezultatul nu avea cum să fie în favoarea noastră. Sperăm să mai acumulăm puncte în clasament după acest meci. Am avut meciuri destule și în 2019, am făcut jocuri bune pe care trebuia să le câștigăm, dar ne-a lipsit și șansa. Sperăm să abordăm mai bine partidele care urmează”, a spus, citat de Gorjeanul, Adrian Bogoi despre meciul de sâmbătă.

Chiar dacă din nouă etape Pandurii a ieșit doar cu șase puncte, din trei egaluri și o victorie, Bogoi nu privește atât de dramatic situația echipei sale, aflate acum la patru puncte peste ultima poziție retrogradabilă. „Nu ne îngrijorează că avem doar un meci câștigat în acest an, pentru că s-a schimbat lotul, trebuie să înțeleagă toată lumea că echipa este foarte tânără, și cu această echipă noi vrem să avem rezultate. Nu se poate de pe o zi pe alta, dar stăm în momentul de față destul de bine. Chiar cu echipe bune, cum a fost Academica Clinceni, meciul a fost echilibrat. Desigur că mai trebuie multe alte lurcuri ca să obținem și victorii, dar sperăm ca etapele viitoare să le obținem. Mergem cu încredere la meciurile care vor urma”, a mai spus antrenorul Bogoi.

Înaintea desfășurării etapei a 31-a, Sportul Snagov se află pe locul 4, cu 60 de puncte, iar Pandurii e pe poziția a 13-a, cu 34 de puncte. Meciul retur dintre cele două echipe are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Voința din Ghermănești.

Marius ANGHEL 19 Apr. 2019, 13:06 Campionat
Pe aceeași temă