OFICIAL | FRF a stabilit când încep campionatele Ligii 2 și 3. Data la care se trage la sorți pentru aflarea programului jocurilor din eșalonul secund

Marius ANGHEL 11 Jul. 2017, 18:32 Special

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, compus din Răzvan Burleanu, președinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga, vicepreședinte FRF, întrunit pe 7 iulie, a stabilit cu unanimitate de voturi ca noul campionat al Ligii 2, ediția 2017-2018, să înceapă pe 5 august, în timp ce noul sezon al Ligii 3, ediția 2017-2018, să aibă startul pe 26 august.

„Aprobă Referatul domnului Felix Grigore, Manager Departament Competiții FRF, și prin urmare:

• Omologhează rezultatele jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, ediția 2017-2018.
• Stabilește data de 5 august 2017 ca dată de începere a campionatului național Liga 2, ediția 2017-2018.
• Stabilește data de 26 august 2017 ca dată de începere a campionatului național Liga 3, ediția 2017-2018″
, e verdictul membrilor Comitetului de Urgență.

Termenul limită pentru înscrierea în noile ediții ale campionatelor Ligii 2 și 3 este de 20 iulie.

Se votează un nou membru al Ligii 2 pentru CEx, se trage la sorți programul și se va mandat federația pentru vânzarea drepturilor TV

În plus, s-a aprobat și convocarea Adunării Generale Extraordinare a Cluburilor din Liga 2 pentru data de 25 iulie, la ora 10:00, la Mogoșoaia, pentru a se vota al doilea reprezentant al eșalonului secund în Comitetul Executiv. Auraș Brașoveanu va rămâne în această funcție, însă al doilea reprezentant, Ștefan Stana, președintele Metalului Reșița, nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru a fi membru, deoarece clubul său a retrogradat în Liga 3.

Mai mult, în cadrul acestei Adunări Generale a cluburilor din Liga 2 membrii acesteia vor aproba mandatarea federației pentru vânzarea drepturilor TV pentru noul sezon al eșalonului secund și tot atunci se va trage la sorți pentru stabilirea programului meciurilor în noul campionat.

„Aprobă Convocarea Adunării Generale Extraordinare a Cluburilor din Liga 2 pentru data de 25 iulie 2017, ora 10:00, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, cu următoarea ordine de zi:

a) Constatarea întrunirii cvorumului;
b) Prezentarea listei oficiale a candidaților pentru funcția respectivă;
c) Desemnarea comisiei de validare a voturilor;
d) Alegerea unui reprezentant al cluburilor din Liga 2 ca membru al Comitetului Executiv al FRF;
e) Mandatarea FRF pentru vânzarea drepturilor tv aferente competiției Liga 2, ediția 2017-2018;
f) Tragerea la sorți pentru stabilirea programului jocurilor din Liga 2, ediția 2017-2018″
, e hotărârea Comitetului de Urgență al FRF.

Aprobările Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal care a avut loc pe 7 iulie au fost publicate de site-ul FRF abia pe 10 iulie.

CITEȘTE și: Liga 2 va avea un nou membru în Comitetul Executiv al FRF, iar Liga 3 își schimbă ambii reprezentanți. Stana, Burcă și Krenek nu mai îndeplinesc condițiile necesare

Programul calendaristic al noului sezon al Ligii 2! Când începe și se termină, când sunt stabilite intermediarele și Cupa și când are loc țintarul

Cluburile din Liga 2 vor schimbarea regulamentului barajului de promovare/menținere în Liga 1. „S-ar putea să apară o noutate la baraj”

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 11 Jul. 2017, 18:32 Special
Pe aceeași temă