OFICIAL | Cristi Pustai lasă Gaz Metan pentru Liga 2. Va antrena Dunărea Călărași, unde președinte a fost numit Eugen Pîrvulescu, care de curând fusese anunțat la Clinceni

OFICIAL | Cristi Pustai lasă Gaz Metan pentru Liga 2.** Va antrena Dunărea Călărași, unde președinte a fost numit Eugen Pîrvulescu, care de curând fusese anunțat la Clinceni

Dunărea Călărași a anunțat, duminică, numirea lui Cristian Pustai (54 de ani) în funcția de antrenor principal. Fostul director tehnic de la Gaz Metan Mediaș a semnat un contract valabil pe două sezoane. Obiectivul pe care îl are în noul sezon este să ducă din nou echipa în Liga 1.

De asemenea, Dunărea Călărași, formație care a retrogradat la finalul sezonului trecut în Liga 2, se va baza din campionatul următor și pe Eugen Pîrvulescu, cel care va ocupa funcția de președinte executiv. Acesta a mai ocupat o funcție similară la Pandurii Târgu Jiu, în trei mandate, și a prins perioada în care clubul gorjean evolua în Europa League, în perioada 2014-2015.

Pîrvulescu tocmai fusese prezentat la Academica Clinceni, dar oferta mult superioară din punct de vedere financiar primită de la Călărași l-a făcut să se despartă de ilfoveni și să lase echipa de Liga 1 pentru cea de Liga 2.

De notat și faptul că Dunărea Călărași și Academica Clinceni ar putea face rocada între Liga 2 și Liga 1, dacă FRF le va interzice ilfovenilor să evolueze în Liga 1. Gruparea ilfoveană este anchetată că ar fi condusă, de fapt, de apropiați ai lui George Becali, finanțatorul unui alt club din Liga 1, FCSB, lucru interzis de regulament. Comisia de Disciplină și Etică a FRF va decide pe 26 iunie dacă Academica Clinceni poate evolua în Liga 1. În caz contrar, Dunărea va rămâne în prima ligă.

„Mă bucur că domnul Cristi Pustai a ales să devină antrenorul echipei noastre Dunărea. Experiența și profesionalismul de care a dat dovadă la toate echipele pe care le-a pregătit, sunt sigur că vor fi de bun augur pentru noi. Obiectivul este promovarea și deși se anunță o competiție extrem de dură, în noul sezon al ligii a 2-a, consider că acest deziderat va prinde contur.

De asemenea, Dunărea va miza și pe expertiza domnului Eugen Pîrvulescu care va ocupa funcția de președinte executiv, urmând a colabora cu domnul Florin Brișan care rămâne în continuare președintele Dunării. Domnul Pîrvulescu se va ocupa în paralel și cu dezvoltarea proiectului Academia de Fotbal Dunărea pe care l-am demarat încă din primăvara acestui an. Le urez bun venit la Călărași și mult succes în continuare!”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, principalul finanțator al clubului Dunărea.

În cariera sa, Cristian Pustai le-a mai antrenat pe Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, Rapid București și FC Botoșani. În sezonul recent încheiat, acesta a ocupat funcția de director tehnic la formația din Mediaș.

Altfel, Dunărea Călărași a anunțat că și-a stabilit reunirea lotului pe 1 iulie, adică va fi printre ultimele echipe din campionat care își vor relua antrenamentele.

Pe aceeași temă