Neînvinsă în 2019, Academica e tot mai aproape de Liga 1! Poenaru, după 2-0 cu Pandurii: „Ne merităm locul din clasament și cred că suntem favoriți la promovare”

Academica Clinceni a rămas neînvinsă în 2019 și după jocul de la Târgu Jiu din acest weekend, cu Pandurii, pe care l-a câștigat cu scorul de 2-0. Echipa antrenată de Ilie Poenaru a bifat al cincile joc consecutiv fără gol primit și pare că nu mai poate fi oprită din drumul către Liga 1.

La Târgu Jiu, iflovenii au deschis scorul în minutul 23, prin Robert Ion, care a înscris cu un șut, sub transversală, din 9 metri. Academica și-a majorat avantajul în minutul 52, când balonul trimis de Vasile Olariu, din 10 metri, a poposit în plasă, după ce a fost deviat de fundașul Robert Bratu.

După acest nou succes, antrenorul Ilie Poenaru a afirmat că echipa sa e favorită la promovare. „Eu zic că ne merităm locul de lider, fiindcă jucăm fotbal și câștigăm meciurile de o manieră categorică. Reușim să nu primim gol de cinci etape, iar asta e foarte important. Îi felicit pe băieți pentru tot ceea ce realizează. Creștem de la meci la meci. Avem jucători cu experiență, care știu să gestioneze momentele mai dificile. Acolo s-a făcut și diferența la jocul cu Pandurii. Chiar dacă e o echipă tânără, Pandurii e o echipă agresivă și cred că se va salva de la retrogradare. Atitudinea, experiența și jocul rapid pe care îl prestăm, ne-au adus victoria în acest meci. În momentul de față, cred să suntem favoriți la promovare, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pâmânt. Mai sunt opt etape de disputat, dar nu facem calcule, nu ne uităm la clasament, ci luăm fiecare meci în parte și îi abordăm cu gândul la victorie. Vom vedea la final, dacă reușim să fim acolo unde ne-am propus”, a declarat Poenaru la finalul jocului de la Târgu Jiu.

Totodată, după acest succes, Academica Clinceni a ajuns la a șasea victorie consecutivă și la o serie de 12 meciuri fără înfrângere, în care singura sincopă a fost un egal, 1-1 acasă cu Ripensia.

„A fost puțin dificil la început. A fost nevoie să ne adaptăm la condițiile de joc, suprafața de joc sintetică, a plouat, terenul era ud și alunecos. Cunoșteam foarte bine adversarul și ne-am gândit că îi vom putea domina, în primul rând, din punct de vedere tactic. Este important că am câștigat și ne păstrăm ritmul”, a comentat și Vasile Olariu, mijlocașul Clinceniului care a înscris al doilea dol al meciului.

Cu 70 de puncte acumulate, Academica Clinceni se află pe primul loc în Liga 2, la o distanță de șapte puncte de „U” Cluj, echipa care a urcat pe locul 2 după succesul de ieri. Clinceniul așteaptă acum pași greșiți făcuți de Chindia și Petrolul, care joacă astăzi cu ACS Poli (12:00) și Luceafărul Oradea (14:00).

În etapa următoare, Clinceniul joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu cu Metaloglobus București.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu

Pe aceeași temă