Lobonț, după ce „U” Cluj și-a asigurat prezența la baraj: „Deocamdată nu am făcut nimic”. Pe cine ar prefera în dubla pentru Liga 1 și ce spune despre posibilitatea ratării promovării

Marius ANGHEL 01 Jun. 2019, 20:56 Campionat

Universitatea Cluj și-a câștigat cu 2-0 meciul de pe teren propriu împotriva celor de la Pandurii Târgu Jiu, în ultima etapă a sezonului regulat al Ligii 2, a 38-a, și și-a acontat locul 3, cel care asigură participarea la barajul pentru promovare. Dorin Goga (10′, 58′), cu o dublă, a decis partida cu formația gorjeană care a rămas în eșalonul secund după ce a ocupat ultimul loc care asigura acest obiectiv.

La finalul jocului cu Pandurii, antrenorul Bogdan Lobonț a adresat mulțumiri jucătorilor și foștilor membri ai staffului tehnic, însă a spus că, deocamdată, nu s-a realizat nimic. „E finalul sezonului. Ne bucurăm pentru moment. Deocamdată nu am făcut nimic. Îi felicit pe băieți că au făcut un campionat extraordinar, de la început, de la prima etapă cu Metaloglobus jucată la Târgu Mureș. Îi felicit pe Adi Falub și pe stafful care a fost alături de el. Îi mulțumesc foarte mult pentru toată munca pe care a făcut-o, dar, deocamdată, nu am făcut nimic. Mai avem un pas. Realitatea asta este. Am jucat un meci contra unor adversari, câștigi, pierzi, trebuie să-ți trăiești momentul. Noi ni-l trăim pe al nostru. Ne focusăm pe ceea ce trebuie să facem. Avem strada noastră de parcurs și pe ea o parcurgem, indiferent de ce obstacole și bariere avem în cale”, a spus Lobonț la microfonul DigiSport.

Pentru Universitatea urmează meciul de baraj pentru promovarea în Liga 1, programat pe 8 și 12 iunie. „Barajul e ceva nou pentru toți. Este un lucru inedit pentru noi toți. Dar muncim pentru asta, de asta ne-am ales să facem această meserie. Este cea mai frumoasă meserie din lume și o facem cu plăcere”, a mai declarat Lobonț.

Lobonț vede echipa din Liga 1 ca favorită la baraj

Adversarul pe care îl va întâlni nu este încă stabilit. Mâine, de la ora 18:30, la Sibiu, are loc jocul care decide cine retrogradează din play-out-ul Ligii 1 și cine merge la barajul pentru menținere. FC Hermannstadt și Dunărea Călărași, exact echipele care sezonul trecut promovau din Liga 2, se luptă acum pentru unica șansă de a se menține în prima ligă. Călărășenii au un punct avans în clasament și au și varianta egalului pentru a o întâlni pe „U” Cluj.

„Indiferent cu cine jucăm, ori cu Hermannstadt, ori cu Călărași, sunt echipe de Liga 1, pornesc cu prima șansă. Asta e clar”, e de părere Bogdan Lobonț.

„Dacă obținem maximum din momentul prezent, atunci există și viitorul”

În precedentele trei meciuri de baraj pentru menținere/promovare în Liga 1, echipele din prima ligă au avut mereu câștig de cauză. UTA, pe atunci UTA Bătrâna Doamnă, a cedat atât întâlnirea cu FC Voluntari, cât și cu ACS Poli, iar Chindia, sezonul trecut, a pierdut la loviturile de departajare în fața Voluntariului.

Lobonț spune că la Cluj nu se ia în calcul varianta unui eșec în a promova. „Planuri nu sunt. Nu se pune pe stand-by. Ne focusăm pe ceea ce este acum, pe momentul prezent și încercăm să obținem maximum. Dacă obținem maximum din momentul prezent, atunci există și viitorul. Dar, dacă faci de la coadă la cap e mai greu”, spune fostul portar al naționalei.

Dacă duminică își află adversarul de la baraj, luni, de la ora 13:00, la Casa Fotbalului are loc tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de desfășurare a celor două meciuri.

Universitatea Cluj a încheiat sezonul de Liga 2 pe locul 3, cu 82 de puncte acumulate în 38 de meciuri. 25 de victorii, 7 egaluri, 6 înfrângeri și un golaveraj de 85 de goluri marcate și 26 primite sunt cifrele echipei ardelene în acest campionat. Chindia, cu 88 de puncte, și Academica Clinceni, cu 87 de puncte, au promovat direct.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Dan TĂ‚UȚAN / Mediafax foto

Marius ANGHEL 01 Jun. 2019, 20:56 Campionat
Pe aceeași temă