UTA a fost jalnică la Călărași, a pierdut cu Dunărea și se îndepărtează de locul 2. Juventus obține promovarea matematică după succesul cu CS Balotești

Marius ANGHEL 30 Apr. 2017, 13:33 Campionat
UTA a fost jalnică la Călărași, a pierdut cu Dunărea și se îndepărtează de locul 2.** Juventus obține promovarea matematică după succesul cu CS Balotești

După două înfrângeri consecutive, 1-2 cu UTA, respectiv ASU Poli, liderul Ligii 2 revine în această etapă, a 32-a, pe teren propriu și mizează pe o victorie pentru a se distanța din nou de urmăritoare. Scăzută sub 10 puncte, diferența față de a doua clasată, Sepsi OSK, poate fi mărită, deoarece gruparea covăsneană va sta în această rundă. Bucureștenii vor avea un meci facil pentru a face asta, CS Balotești demonstrând în intermediara cu Sfântu Gheorghe că nu poate rezista echipelor din fruntea clasamentului. Ilfovenii sunt pe penultimul loc în clasament, în ultimele două jocuri au pierdut și probabil că o vor face și astăzi pe terenul liderului.

Meciul Juventus (locul 1, 66 de puncte) – CS Balotești (locul 15, 27 puncte) e programat să se desfășoare astăzi, de la ora 11:00, pe stadionul din cartierul Colentina. În tur, bucureștenii s-au impus destul de greu la Balotești, prin „dubla” lui Bogdan Chipirliu (62 – pen., 88). Prima reușită a golgheterului Ligii 2 a picat dintr-un penalty acordat după o spectaculoasă simulare a atacantului lui Juventus.

Tot astăzi, puțin mai târziu, de la ora 11:30, la Călărași începe meciul dintre Dunărea (locul 9, 41 puncte) și UTA Bătrâna Doamnă (locul 3, 56 puncte). E a treia confruntare directă dintre cele două echipe, pe lângă cea din tur, adjudecată de arădene, în vara anului trecut, la finalul sezonului, Dunărea și UTA s-au întâlnit în primul bara pentru promovarea în Liga 2. „Bătrâna Doamnă” a ieșit câștigătoare, însă după prelungiri, după ce în cele două jocuri fiecare echipă s-a impus cu 3-1 pe teren propriu. La Călărași, Dunărea câștiga cu 3-1, rezultat pe care jucătorii lui Adrian Mihalcea și l-ar dori și acum pentru a se răzbuna pentru acea eliminare.

Dacă în sezonul trecut, cele două grupări fotbalistice s-au luptat până în ultima clipă pentru promovare, în acest campionat doar UTA a mai putut continua această cursă. Dunărea a avut un start de sezon slab, doar în jocurile din 2017 având rezultate bune și avansând în clasament. În timp ce arădenii au avut prestații destul de constante, care i-au ținut mereu în partea superioară a Ligii 2. Acum, cu un succes, UTA va trece pe locul 2, promovabil direct, deoarece Sepsi stă în această etapă.

Partida se va desfășura pe stadionul „Ion Comșa” din Călărași, de la ora 11:30. În meciul tur, UTA, sub comanda lui Laurențiu Roșu, a câștigat cu 2-0, prin golurile marcate de Marius Curtuiuș (54) și Adrian Petre (90+3). Arbitrul întâlnirii, Cătălin Buși, a acordat și două cartonașe roșii, câte unul pentru fiecare echipă: Ionuț Tănase (44) de la arădeni, respectiv Gabriel Preoteasa (37) de la călărășeni.

VEZI celelalte REZULTATELE înregistrate în etapa 32 și CLASAMENTUL LIGII 2

duminică, 30 aprilie, ora 11:30
FINAL | DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚  1-0
Arbitru: Cătălin Marian Pană (București); Asistenți: Sebastian Stoianov și Florin Iacob (ambii din Constanța).

â–ºDunărea: C. Lungu (cpt.) – Țenea, Șandru, Mardare, Bg. Stancu – Danciu, Cr. Pușcaș, Preoteasa, C. Cristea (Ibrian 88′) – Kanda (Licu 90+5′), Țîră (Ciocâlteu 75′)
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – M. Ștefan, Cincă, Modra
Antrenor: Adrian Mihalcea

â–ºUTA: Bg. Miron – Adili, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă (Piccioni 55′), Chindriș (D. Copil 67′), I. Tănase, D. Muntean (Andor 71′) – Stahl, Curtuiuș
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Jorza, Filaret, Vîlceanu
Antrenor: Laurențiu Roșu
Eliminat: Cristian Andor 90+3′ (roșu direct)

â–ºMin 90+8 Final de partidă. Dunărea se impune la limită în fața unei echipe UTA care astăzi nu a jucat nimic, parcă nu a vrut să câștige și să urce pe locul 2. Călărășenii urcă pe locul 8, cu 44 de puncte, în timp ce UTA ratează o mare șansă de a o depăși pe Sepsi în clasament și rămâne pe 3, cu 56 de puncte, cu unul mai puțin decât covăsnenii, însă aceștia din urmă au și un meci mai puțin disputat. În urma acestui rezultat, Juventus București a promovat matematic în Liga 1, cu șase etape înainte de finalul sezonului.

â–ºMin 90+7 Portarul Miron faultează în careul advers, după ce a urcat și a vrut să reia pe spate mingea centrată din corner de Copil. Călărășenii protestează că arbitrul prelungește excesiv meciul

â–ºMin 90+5 Iese Bobo Kanda și intră Rafael Licu

â–ºMin 90+3 Cristian Andor are o intrare tare, din spate, asupra lui Țenea, în jumătarea Dunării și arbitrul îi arată roșu direct

â–ºMin 90+1 Ciocâlteu șutează din întoarcere, iar Miron respinge greu în lateral, în dreapta

â–ºMin 90  Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 Curtuiuș cade în careu după un duel aerian și cere penalty, nu primește, mingea ajunge la Copil, care trimite mult peste

â–ºMin 88  Pușcaș ia și el galben pentru că șutează în poartă după fluierul arbitrului, după o poziție de offside a sa

â–ºMin 88 Iese Călin Cristea și intră Florin Ibrian

â–ºMin 87 Filaret, rezervă, la UTA, ia galben pentru proteste

â–ºMin 86   Andor scapă mingea în aut, șutează apoi înspre arbitrul asistent și ia galben

â–ºMin 83 După un contraatac utist, Stahl deviază cu capul în dreapta la Curtuiuș, care șutează din unghi la colțul scurt, dar Lungu respinge

â–ºMin 90 Kanda pătrunde în careu pe stânga și este deposedat în ultimul moment de Adili. Dunărea cere penalty, însă arbitrul lasă corect jocul să continue

â–ºMin 81 Cristea bate lovitura liberă de la 20 de metri, din colțul dreapta al careului Dunării, trimite către vinclul colțul lung, însă puțin pe lângă poartă

â–ºMin 80 Gligor faultează în colțul propriului careu și ia galben

â–ºMin 76 Kanda scapă de Manea în stânga, pătrunde în careu, vrea să paseaze în centru pentru Ciocâlteu, însă trimite în blocajul lui Manea, repliat, apoi Lungu reține în 5 metri

â–ºMin 75 Iese Cătălin Țîră și intră Alexandru Ciocâlteu

â–ºMin 72 Stahl trage din 16 metri, mingea îl lovește pe Curtuiuș, întins pe jos la 10 metri, apoi faza se încheie cu șutul lui Manea din dreapta careului, iar Lungu reține fără probleme

â–ºMin 71 UTA face și utlima schimbare în speranța că revine în joc. Intră Cristian Andor și iese Dumitru Muntean

â–ºMin 70 Pușcașu pasează peste pentru urcarea lui Kanda, care scapă singur cu Miron, acesta ezită să iasă, îl lobează de la 10 metri, însă trimite mult peste poartă

â–ºMin 68 Mardare are o intrare dură, însă arbitrul îl iartă de al doilea galben, deși și de eliminare

â–ºMin 68 Cristea șutează de la distanță, însă pe lângă poarta lui Miron

â–ºMin 67 Iese Marius Chindriș și intră Dumitru Copil

â–ºMin 62 Piccioni întârzie, însă șutează în cele din urmă din marginea careului mare, iar Lungu respinge din stânga sa în lateral

â–ºMin 59 Șandru cade rău după un duel aerian și are nevoie de îngrijiri medicale

â–ºMin 58 Burlă centrează dintr-un corner de pe stânga, Piccioni reia cu călcâiul din 7 metri, însă peste poartă

â–ºMin 57 Munteanu pasează pe culoar, Stahl șutează din interiorul careului, din dreapta, Mardare plonjează pentru a bloca, deviază, iar Lungu nu poate evita cornerul

â–ºMin 55 Roșu îl scoate de pe teren pe Sorin Strătilă și îl introduce pe Gianmarco Piccioni

â–ºMin 54 Danciu ia galben după ce îl ține din spate pe Muntean, la mijlcoul terenului

â–ºMin 53 Țîră trage din nou din marginea careului, însă pe lângă bara din stânga lui Miron

â–ºMin 52 Țîră șutează din fața careului, însă Miron reține

â–ºMin 49 Cristea șutează pe jos de la 30 de metri central, pe lângă bară

â–ºMin 48 Burlă bate lovitura liberă din dreapta terenului, direct în brațele lui Cezar Lungu, în 6 metri

â–ºMin 47   Mardare ia galben după ce îl faultează pe Strătilă în flancul drept de atac al UTA-ei

â–ºMin 46 A început repriza a doua

â–ºMin 45+2  Pauză la Călărași. UTA e încorzi și joacă foarte slab

â–ºMin 45+2 Șandru șutează peste transversală din lovitură liberă de la 20 de metri, poziție centrală

â–ºMin 45+1 Centrare în careul mic al UTA-ei, Danciu luftează din 3 metri lateral dreapta, apoi tot el reia slab și Miron reține lângă bară

â–ºMin 45 Burlă bate în careu o lovitură liberă din dreapta terenului, Stahl trimite cu capul către Gligor, care rămâne singur la 7 metri cu Lungu, însă Mardare vine din spate și respinge in extremis in fața căpitanului UTA-ei

â–ºMin 42 Kanda șutează de la 10 metri lateral stânga peste transversală

â–ºMin 41 Kanda trage, mingea e deviată, iar Miron iese și reține din fața lui Țîră

â–ºMin 39 Kanda bate o nouă lovitură liberă, la 8 metri acum, Mardare îi ia fața lui Manea și trimite cu capul, însă Miron salvează in extremis

â–ºMin 34 Manea e groggy după ce a fost lovit cu pumnii în săritură de Miron, la faza în care cei doi arădeni au urmărit mingea centrată de Kanda, iar Mardare le-a luat fața și a înscris. Manea e scos cu targa în spatele porții, însă dă semne că își revine

â–ºMin 31 1-0 Kanda bate înalt o lovitură liberă din stânga atacului Dunării, de la 33 de metri, Ștefan Mardare, scăpat din marcaj, avansează la bara a doua, acolo unde reia cu capul din fața lui Miron și Manea și înscrie în poarta goală

â–ºMin 29 Burlă execută o nouă lovitură de colț, de această dată din dreapta careului, bate cu stângul la bătaie, Țîră deviază cu capul către propria poartă, iar Cezar Lungu reține pe mijlocul porții

â–ºMin 27 Burlă bate o lovitură liberă de la 30 de metri ușor lateral dreapta, însă primul adversar respinge cu capul în aut. UTA joacă slab în acest meci, până acum neavând niciun șut pe poartă

â–ºMin 25 Kanda șutează din afara careului, mingea e deviată, iar Miron reține

â–ºMin 22 Țîră ia galben după ce îl lovește cu cotul, într-un duel aerian, pe Chindriș

â–ºMin 21 Mardare are o intrare urâtă, din spate, în flanc, asupra lui Stărtilă, însă scapă fără galben

â–ºMin 17 Kanda prinde un nou șut bun, însă mingea trece puțin pe lângă bara porții lui Miron

â–ºMin 11 Cristea pasează pe culoar în dreapta pentru urcarea lui Danciu, care preia și trage din colțul careului la prima bară, însă Miron reține jos, fără probleme

â–ºMin 10 Cristea bate lovitura liberă din stânga, trimite către bara a doua, iar Pușcaș reia cu capul din 6 metri peste poartă

â–ºMin 9 Kanda trimite mingea pe lângă Adili în stânga careului UTA-ei, și macedoneanul faultează

â–ºMin 8 Kanda își așează mingea pentru un șut cu dreptul, de la 18 metri ușor lateral stânga, dar Miron e pe poziții și reține

â–ºMin 6 Cristea șutează de la 20 de metri central, iar Miron reține sigur aproape de transversală

â–ºMin 4 Muntean ia galben după ce îl ține stupid din spate pe Lungu, blocându-l să degajeze

â–ºMin 3 Kanda bate lobat o lovitură liberă de la 25 de metri central, mingea lovește transversala și revine în teren, apoi UTA scapă pe contraatac

â–ºMin 1  A început partida de la Călărași, cu lovitura de start a gazdelor. Plouă mărunt la Călărași și doar 200 de spectatori sunt prezenți în tribune. UTA are o galerie de 15 persoane

duminică, 30 aprilie, ora 11:00
FINAL | JUVENTUS BUCUREȘTI – CS BALOTEȘTI     3-1
Arbitru: Florin Costin Dan (Chirnogi); Asistenți: Mihăiță Necula (București) și Gheorghiță Bălan (Pitești).

â–ºJuventus: R. Stoian – Beța, Wallace, Morariu, Fl. ȘtefanFl. Cazan, Bărbulescu (cpt.), Mihăescu (Hurdubei 83′), Al. Zaharia (Călințaru 60‘) – Buhăescu, Ilin (Bustea 68′)
Rezerve neutilizate: Brie – Neag, Carabela, Al. Muscă
Antrenor: Daniel Oprița

â–ºBalotești: Fulga – M. Neagu, Andr. Răuță, Marciuc, Mirescu – P. Ioniță (Dobra 63‘), Antoche , L. Ion (cpt.)(G. Ivan 83′), Val. Andrei – Cl. Herea, Eug. Niga (A. Gojnea 46′)
Rezerve neutilizate: Iordan – Flămânzeanu, Rontea, Dicu
Antrenor: Augustin Călin

â–ºMin 90+3 Final de partidă în Colentina. Juventus câștigă după ce a fost condusă pe teren propriu, iar dacă UTA pierde la Călărași, așa cum arată scorul acum în minutul 62 al jocului de acolo, echipa lui Daniel Oprița promovează matematic în Liga 1

â–ºMin 87 Buhăescu șutează spre colțul lung, Fulga e atent și scoate în corner

â–ºMin 83 Iese Lucian Ion și intră George Ivan

â–ºMin 83 Adrian Hurdubei intră în locul lui Mădălin Mihăescu

â–ºMin 82 Lăsat singur cu portarul de o pasa a lui Călințaru, Buhăescu trage mult peste

â–ºMin 78 3-1 Bogdan Marciuc încearcă să intervină la o centrare a lui Florin Ștefan, dar lovește prost mingea și-și învinge propriul portar

â–ºMin 68 Cristian Bustea intră în locul lui Alin Ilin

â–ºMin 63 Iese Petre Ioniță, intră Denis Dobra

â–ºMin 62 2-1 Centrarea lui Florin Ștefan, din stânga, e deviată de Marciuc, mingea ajunge la Alin Ilin, dar Fulga are un reflex incredibil și respinge lovitura cu capul din doar doi metri, dar Florin Cazan e atent, șutează la colțul lung din apropiere și își aduce echipa în avantaj

â–ºMin 60 Iese Alexandru Zaharia și intră George Călințaru

â–ºMin 58 Herea scăpa singur cu portarul, dar Morariu îl prinde din urmă și îl blochează cu un tackling excelent

â–ºMin 50 Ilin șutează de la 25 de metri, din vole, puțin pe lângă poarta

â–ºMin 46 A început repriza a doua

â–ºMin 46 Schimbare la Balotești la pauză. Alin Gojnea îi ia locul lui Eugen Nica

â–ºMin 45+1 Pauză în meciul dintre Juventus și Balotești

â–ºMin 39 Claudiu Herea șutează dintr-o lovitură liberă, însă la o jumătate de metru peste poartă

â–ºMin 37 Bărbulescu centrează bine dintr-o lovitură liberă, Wallace se înalță, reia frumos pe spate, dar lovitura sa de cap întâlnește doar bara transversală

â–ºMin 34 1-1 Florin Ștefan centrează din stânga, Florin Cazan reușește sa scape de omul care-l marca, apare liber în fața porții și înscrie cu o reluare din 7 metri

â–ºMin 29  0-1 Valentin Andrei găsește spațiu la marginea careului de 16 metri, șutează superb, mingea atinge transversala, apoi intră în poartă

â–ºMin 20 Ilin intră în careu, e prins între de fundașii centrali adverși, cade după ce este tras de tricou, dar arbitrul nu dă penalty

â–ºMin 8 Florin Ștefan îl deschide bine pe Alin Ilin, atacantul gazdelor scăpa singur cu Fulga, dar șutează slab, pe centru, și goalkeeper-ul oaspeților respinge

â–ºMin 3 Florin Cazan șutează puternic de la 25 de metri, dar execuția e pe direcția lui Fulga, care respinge în lateral

â–ºMin 1  A început partida din Capitală. Aproximativ 200 de persoane sunt prezente în tribunele stadionului

Min 90+1
Marius ANGHEL 30 Apr. 2017, 13:33 Campionat
Pe aceeași temă