FOTO | Fază incredibilă cu Emil Săndoi în rol principal. Antrenorul Argeșului a intrat pe teren, a deposedat și a oprit un contraatac periculos al Chindiei. Arbitrul nu l-a iertat

Marius ANGHEL 25 Aug. 2018, 16:05 Campionat

Fază incredibilă petrecută în finalul meciului Chindia Târgoviște – FC Argeș, încheiat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”. Antrenorul piteștenilor, Emil Săndoi, a fost eliminat după ce a pătruns pe teren și l-a deposedat de minge pe un jucător al echipei adverse.

Minutul 83 al meciului dintre Chindia și FC Argeș, ocupatele locurilor 1, respectiv 3 înainte de desfășurarea etapei a 4-a, a oferit o fază nu foarte des întâlnită pe teren de fotbal. Târgoviștenii alergau după golul victoriei, însă au fost opriți la un contraatac chiar de antrenorul adversarilor. Emil Săndoi l-a deposedat și faultat pe mijlocașul Cristian Neguț în flancul drept, în fața băncii de rezerve, situație ce i-a adus și eliminarea.

La o incursiune a lui Neguț în dreapta, antrenorul Argeșului le-a dat o mână de ajutor elevilor săi și l-a împiedicat pe jucătorul Chindiei din drumul către poartă. Emil Săndoi a încercat să explice arbitrului central Adrian Comănescu gestul său prin faptul că se afla în spațiul rezervat lui și că Neguț ieșise din teren, însă asistentul de pe acea parte era în apropiere și a văzut totul. Săndoi a încercat să scape de eliminare cerându-i scuze lui Neguț pentru piedica pe care i-a pus-o, însă arbitrul a fost de neînduplecat.

Trimis în afara terenului, Emil Săndoi nu a putut lua loc în tribuna dezafectată și acoperită de o pânză albită de soare și aflată în stare degradabilă, astfel că a primit ultimele 10 minute ale meciului din spatele gardului băncii de rezerve.

Chindia și FC Argeș au remizat, scor 1-1, în etapa a 4-a, și au rămas neînvinse în acest sezon. Cristian Cherchez (50), respectiv Vasile Buhăescu (71) au marcat cele două goluri ale meciului. După acest rezultat, Chindia se află în continuare pe primul loc, cu 10 puncte, în timp ce FC Argeș a picat o poziție, pe 4, cu 8 puncte.

captură foto: DigiSport

Marius ANGHEL 25 Aug. 2018, 16:05 Campionat
Pe aceeași temă