Florin Manea a renunțat să mai preia UTA și face afirmații grele. „M-am simțit jignit la Arad. Condițiile de intrare în club erau mai rele ca în Coreea de Nord”

Marius ANGHEL 16 Feb. 2018, 20:33 Campionat
Florin Manea a renunțat să mai preia UTA și face afirmații grele.**

Negocierile de preluare a clubului UTA dintre agentul Florin Manea și actualii conducători ai echipei arădene din Liga 2 s-au încheiat. Chiar dacă, la un moment dat, se părea că discuțiile dintre cele două părți merg spre un acord favorabil, astăzi, totul s-a năruit. Fiul legendei rapidiste Nicolae Manea nu va mai prelua UTA și face afirmații grele față de conducătorii și suporterii „Bătrânei Doamne”.

„M-am simțit jignit la Arad”, „Arădenii trăiesc în era Marțian și Giovanni, sunt speriați de umbra lor”, „Condițiile în care am fi putut intra în clubul UTA sunt mai rele decât în Coreea de Nord”, sunt trei dintre cele mai dure afirmații pe care Florin Manea le face împotriva clubului pe care a vrut să-l preia.

„Eu am respectat pe toată lumea, dar m-am simțit jignit la Arad. De suporteri, de oamenii din club, cu o excepție, dar și de presă. Singurul care m-a tratat corect a fost primarul Gheorghe Falcă și acea persoană din club. Eu am vrut să preiau UTA, să fac ceva frumos, pentru oraș, dar arădenii trăiesc în era Marțian și Giovanni, sunt speriați de umbra lor. Pornind de aici, jignesc pe oricine vine cu intenții bune. Eu am avut și scrisorile de garanție bancară la mine, dar nu a mai vrut nimeni să se uite la ele și nu au dorit să-mi dea drept de semnătură în club. Le-am prezentat investitorilor din spatele meu condițiile în care am fi putut intra în clubul UTA, iar ei mi-au spus că sunt mai rele decât în Coreea de Nord și le dau dreptate. Nu puteam vira bani în club, iar hotărârile de ordin managerial să le ia alții, nimeni nu va veni să investească la UTA în asemenea condiții. Îmi pare rău să o spun, dar așa cum văd eu lucrurile, UTA va fi și peste doi ani în aceeași situație, în Liga a 2-a, fără perspective de promovare. Așa a fost și în 2015, când am dorit să vin pentru prima oară la Arad și așa va fi mult timp de acum înainte”, a spus, pentru Sport Arad, Florin Manea.

Florin Manea a început tatonările pentru preluarea clubului UTA cu primarului orașului Arad, Gheorghe Falcă, iar, ulterior, s-a întâlnit cu actualii conducători ai echipei și cu reprezentanții suporterilor. În această săptămână ajunsese la un acord în privința Consiliului Director al clubului, să fie format din șase persoane, trei din partea sa și trei din partea arădeană.

Agentului de jucători care susținea că are în spate un om de afaceri italian, însă care nu s-a prezentat la Arad, cu toate că și-a anunțat-o de ceva timp, i s-au solicitat apoi scrisori de garanție bancară, însă utiștii nu au fost convinși de hârtiile aduse. Șefii UTA-ei, dar și suporterii, au transmis că proiectul lui Manea nu era susținut cu lichidități sau garanții bancare concrete. Manea s-a decis apoi să întrerupă orice negociere de preluare a „Bătrânei Doamne”.

În altă ordine de idei, UTA dispută sâmbătă, de la ora 12:00, la Șiria, amicalul cu maghiarii de la Bekescasaba, ultimul înainte de reluarea Ligii 2. În lot nu se mai află Vlad Opriș, la care Cristian Todea a renunțat în detrimentul lui Mihai Roșca.

Foto: Sport Arad

Marius ANGHEL 16 Feb. 2018, 20:33 Campionat
Pe aceeași temă