Florin Costea strălucește în Zăvoi. Atacantul a înscris de patru ori și a dat o pasă decisivă în al doilea său meci la CSM Râmnicu Vâlcea

Marius ANGHEL 24 Sep. 2016, 14:03 Campionat
Florin Costea strălucește în Zăvoi.** Atacantul a înscris de patru ori și a dat o pasă decisivă în al doilea său meci la CSM Râmnicu Vâlcea

Florin Costea a redebutat cu succes la CSM Râmnicu Vâlcea, marcând golul care a adus victoria echipei sale la Brăila, 1-0 cu Dacia Unirea în etapa a 8-a a Ligii 2. Având și banderola de căpitan, Costea a înscris în minutul 39, cu un șut din marginea careului, după o pasă cu câlcâiul venită de la Mihai Dina.

Costea „a recidivat” și în partida din runda a 9-a, de astăzi, fostul atacant al Craiovei și al Stelei reușind patru goluri și o pasă decisivă în meciul cu Metalul Reșița, confruntare câștigată de CSM cu 5-2. Costea a deschis scorul în minutul 12, l-a majorat în minutul 67, apoi i-a pasat decisiv lui Mihai Dina (69) și tot el a mai puctat de două ori în finalul jocului, în minutele 86 și 88. Este al doilea succes consecutiv pentru CSM și echipa lui Ionel Gane arată altfel cu Florin Costea pe teren.

Cu acest nou succes, Vâlcea a făcut 12 puncte după 9 etape și se îndepărtează de locurile retrogradabile, acum fiind pe locul 11.

Florin Costea mai jucase în cinci meciuri pentru CSM în anul 2005, reușind cinci goluri, după care a fost achiziționat de Universitatea Craiova, club pentru ca evoluat în perioada 2006-2011. A urmat apoi un sezon la Steaua, unul la Turnu Severin, și două stagiuni (2013-2015) la CFR Cluj.

Costea, în vârstă de 31 de ani acum, a plecat apoi în Rusia, la Arsenal Tula, și a avut o scurtă experiență și în Irak, la FC Zakho.


 

Golurile meciului dintre CSM Râmnicu Vâlcea și Metalul Reșița:

â–ºMin 12 1-0 Florin Costea înscrie cu un șut plasat de la 20 de metri. Al doilea meci, al doilea gol pentru Costea

â–ºMin 19 1-1 Faza de atac prelungită a oaspeților și după o centrare la semiînăltime, Oancea înscrie cu un șut puternic din 7 metri

â–ºMin 67 2-1 Vasile pasează în centru pentru Florin Costea, care preia la 14 metri și șutează violent în plasă

â–ºMin 69 3-1 Contraatac Vâlcea pe flancul drept cu Florin Costea care pasează decisiv pentru Dina și masivul atacant înscrie cu un șut puternic de la 12 metri

â–ºMin 78 3-2 Marchează Skraparas, care preia la 12 metri lateral stânga și șutează plasat la colțul lung

â–ºMin 86 4-2 Florin Costea recuperează o minge în jumatatea adversă scapă singur cu portarul și înscrie

â–ºMin 88 5-2 Florin Costea primeste în apropierea careului, driblează un adversar și înscrie a patra oară in acest sezon. Cei 1000 de spectatori îi scandează numele îndelung

 

 
Marius ANGHEL 24 Sep. 2016, 14:03 Campionat
Pe aceeași temă