Exilul Farului se apropie de final! Petre Grigoraș a făcut anunțul așteptat de întreg orașul. Când ar putea reveni echipa la Constanța

Marius ANGHEL 22 Sep. 2018, 10:18 Campionat
Exilul Farului se apropie de final!** Petre Grigoraș a făcut anunțul așteptat de întreg orașul. Când ar putea reveni echipa la Constanța

Revenit de două zile la SSC Farul, Petre Grigoraș anunță că primăria face tot posibilul pentru ca echipa din Liga 2 să evolueze în viitorul apropiat pe stadionul din Constanța, acasă. Tehnicianul a spus că există posibilitatea ca Farul să joace pe arena care îi poartă numele nu la următorul meci de pe teren propriu, ci la al doilea.

„E greu de spus acum. E un handicap mare să jucăm în altă parte, dar a fost și când am jucat în Liga 3 și am promovat. Am jucat la Techirghiol. Din fericire, ne-am acomodat destul de bine acolo și am avut rezultate bune. Este cert că toată Constanța așteaptă ca Farul să fie pe stadionul Farul. Acum nu pot să spun că se poate juca pe el, dar, odată cu preluarea de către primărie, deja se mișcă ceva și ăsta este un lucru îmbucurător. Sunt convins că eforturile vor da roade. Dacă nu etapa următoare, poate două etape de pe teren propriu, suporterii constănțeni vor veni și vor vedea Farul pe stadionul mare”, a spus Petre Grigoraș, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Farul joacă în deplasare în runda actuală, la Târgoviște, duminică, de la ora 11:00, cu Chindia. În etapa următoare va avea loc duelul cu Energeticianul de pe teren propriu, dar cel mai probabil și acest joc se va desfășura la Techirghiol, acolo unde a jucat și precedentele două întâlniri. După spusele lui Grigoraș, Farul ar putea juca pe stadionul din Constanța în etapa a 11-a, când va primi vizita celor de la „U” Cluj.

Chiar dacă nu joacă pe stadionul Farul, echipa de la malul mării a primit acordul să se antreneze pe această arenă.

După primele șapte etape, SSC Farul ocupă locul 15, primul deasupra liniei retrogradării, cu doar șase puncte. Luceafărul, Aerostar Bacău, ACS Poli Timișoara, Dacia Unirea Brăila și CS Balotești se află sub ea.

În acest sezon de Liga 2, unde este nou-promovată, SSC Farul a jucat pe teren propriu la Ovidiu, la Academica lui Gheorghe Hagi, cu ACS Poli (4-1), apoi a mers la Călărași pentru a desfășura jocul cu Academica Clinceni (1-4), iar ultimele două partide le-a desfășurat „acasă” la Techirghiol, pe stadionul Sparta, cu CS Balotești (2-0) și Metaloglobus (1-2). Aici ar mai putea să joace și cu Energeticianul (30 septembrie), iar la derby-ul cu „U” Cluj (10 octombrie) să se mute pe arena Farul din Constanța.

Marius ANGHEL 22 Sep. 2018, 10:18 Campionat
Pe aceeași temă