Dică e învins de Pancu! Rapid o bate la Pitești pe Campionii FC Argeș și o depășește în clasament. Giuleștenii se apropie de podium

Marius ANGHEL 15 Sep. 2019, 17:30 Campionat
Dică e învins de Pancu!** Rapid o bate la Pitești pe Campionii FC Argeș și o depășește în clasament. Giuleștenii se apropie de podium

Rapid s-a impus cu 2-0 în derby-ul de la Pitești cu Campionii FC Argeș, în etapa a 7-a a Ligii 2, prin golurile marcate de Amir Jorza și Petre Goge, ambele reușite în repriza secundă. Daniel Pancu a câștigat, astfel, și meciul de pe bancă împotriva lui Nicolae Dică, iar după reușita lui Goge a făcut gesturi către cer.

În debutul meciului, giuleștenii au avut ocazii mari să deschidă scorul, prin Hlistei (7), Sefer (8), acesta lovind transversala, și din nou Hlistei (15), ca apoi desfășurarea jocului să nu mai producă nicio situație la vreuna dintre porți. În partea secundă, Blejdea (48) a reușit să trimită pe poarta giuștenilor pentru prima dată în dreptul Argeșului, însă cel care avea să înscrie a fost Amir Jorza (54). După o pătrundere pe stânga a lui Sefer și o pasă către Hlistei, acesta a deviat mai departe la Jorza, care l-a învins pe Ducan. După această reușită, meciul a intrat din nou într-o stare de somnolență, fără ocazii periculoase, dar s-a trezit pe final. Manole (74) a fost aproape de autogol, iar Năstăsie (76) a trimis pe lângă vinclu, pentru ca eliminarea lui Grigore Turda (84) să spulbere și ultimele speranțe ale alb-violeților. Petre Goge (89) a majorat diferența în ultimele minute, iar Daniel Pancu a făcut semne către cer, parcă transmițând un mesaj conducătorilor clubului, că Dumnezeu îi este alături și nu le permite să îl demită.

S-a terminat 2-0 pentru Rapid, care acumulează 13 puncte și o egalează pe UTA, însă nu o depășește la golaveraj, astfel că stă pe locul 5. Campionii FC Argeș rămâne cu 12 puncte și cade de pe locul 5 pe 6.


 

Campionii FC Argeș și Rapid joacă astăzi, de la ora 15:30, la Pitești, în cadrul etapei a 7-a a Ligii 2. Cele două formații sunt despărțite de două puncte în clasament, alb-violeții fiind superiori, și au șansa să avanseze câteva poziții în cazul în care își asigură victoria pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Argeșul o poate egala pe CS Mioveni, aflată pe locul 3, iar Rapidului pe UTA, situată pe poziția a 4-a.

Alb-violeții vor să treacă peste șocul eliminării din Cupa României (1-2 la Flacăra Horezu) cu o victorie în meciul cu Rapid, echipă care a trecut mai departe în 16-imi, după succesul cu 3-0 cu Dunărea Călărași, însă, în ciuda acestui lucru, nu a scăpat de tensiunile din cadrul echipei. Primarul Sectorului 1, părintele proiectului noii echipe din Giulești, a cerut „capul” lui Daniel Pancu, însă oamenii săi din conducerea clubului ezită să ia această decizie, de teama suporterilor, și așteaptă noi pași greșiți.

Nicolae Dică: „Pentru a reuși să obținem un rezultat pozitiv trebuie să facem un joc perfect”

Nici la Pitești nu sunt toate lucrurile roz. Antrenorul Nicolae Dică a amenințat că-și dă demisia în această săptămână, după eșecul cu Horezu, însă a revenit asupra gândurilor sale. Acesta a anunțat că ia măsuri împotriva jucătorilor după eliminarea din Cupă, iar pentru meciul cu Rapid vrea o reacție de orgoliu.

„Ne așteaptă o partidă foarte grea, împotriva unei echipei foarte bune a Ligii 2, o formație de tradiție, o grupare ce are în componență jucători de valoare și care este susținută de suporteri inimoși. Pentru a reuși să obținem un rezultat pozitiv trebuie să facem un joc perfect. Ca jucător, am multe amintiri legate de confruntările cu Rapid. Când eram la FC Argeș și la Steaua, am jucat de multe ori împotriva Rapidului, iar de fiecare dată, meciurile au fost frumoase și spectaculoase. Stadionul era mereu plin, erau meciuri pe care le așteptam cu cea mai mare plăcere!. Sper ca jocul de duminică să fie pentru elevii mei un spectacol fotbalistic. Trebuie să aibă plăcerea de a juca, dar și mult curaj. Sper ca partida să se ridice la nivelul așteptărilor piteștenilor. Vor veni mulți oameni la stadion și elevii mei trebuie să joace pentru a-i mulțumi pe cei prezenți”, a declarat Nicolae Dică.

Runda trecută, Argeșul a câștigat cu 2-0 la București chiar în fața ultimului adversar al Rapidului, Daco-Getica, iar înaintea acestui meci se situează pe locul 5, cu 12 puncte.

Daniel Pancu: „Mergem la Pitești pentru a recupera punctele pierdute acasă cu Viitorul Pandurii”

Despre meciul de la Pitești, Daniel Pancu a spus că echipa sa va merge să obțină o victorie și să recupereze punctele pierdute cu Viitorul Pandurii. Antrenorul Rapidului așteaptă ca pe teren să fie un joc care să se ridice la nivelul spectacolului pe care îl vor face cele două galerii în tribune.

„Ne așteaptă un derby, în orice condiții, indiferent de poziția din clasament. Întâlnim o echipă bună, un antrenor foarte bun, jucători buni, în special în atac: Năstăsie, Blejdea, Barbu, Buhăescu, Nini Popescu, Grecu. Au o echipă de atac foarte bună, o echipă care vine după două victorii în campionat, cu un moral bun, dar care a pierdut meciul asta de Cupă. La noi, situația este invers. Venim după o înfrângere dureroară, neașteptată, în campionat. Am avut timp scurt la dispoziție să ne lingem rănile. Am avut parte de ceea ce e mai frumos în fotbal, pentru că întotdeauna ai ocazia, ca jucător și ca antrenor, să îți iei revanșa după o perioadă scurtă, de trei zile. A fost un meci de Cupă, câștigat de noi, clar ca rezultat, însă nu atât de clar ca și evoluție, dar e o victorie foarte importantă, pentru moralul jucătorilor. Mergem la Pitești și tratăm jocul la fel cum le-am tratat și până acum, pentru a recupera punctele pierdute acasă cu Viitorul Pandurii.

Cu siguranță, atmosfera din tribune va fi frumoasă, cum a fost și la Reșița. Seamănă mult cu duelurile de altă dată, când eu eram jucător în Liga 1. Au un teren bun, spațiu. Sper să ne ridicăm și noi pe teren la nivelul publicului, pentru că sunt convins că va fi o atmosferă superbă”, a declarat Pancu.

În acest moment, Rapid e pe locul 9, cu 10 puncte.

Cele două echipe, repornite de la zero în urmă cu câțiva ani, vor fi astăzi la primul lor meci oficial.

Meciul care are loc pe stadionul „Nicolae Dobrin”, de la ora 15:30, va fi arbitrat de centralul Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) și asistenții Stelian Slabu (Brașov) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă este Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea), iar observatori au fost delegați Ionuț Borcan (Ploiești) și Horațiu Stănescu (Craiova).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 7

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCampionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Turda, Șerbănică, Mușat – Prepeliță (Buhăescu 62′), I. Șerban – Blejdea (Rob. Grecu 69′), Rz. Matiș, I. Năstăsie (cpt.)(N. Popescu 78′) – Ct. Barbu
Rezerve neutilizate: Agachi – Dănescu, Motroc, Brînzan
Antrenor: Nicolae Dică
Eliminat: Grigore Turda 84′ (cumul de catonașe galbene)

â–ºRapid: Al. Tătaru – I. Voicu (cpt.), Bg. Manole, Mallo, Oanea – Jorza, R. Lazăr – Sefer (Goge 83′), Djuric, Hlistei (G. Crețu 77′) – Roskopf (Labeau 66′)
Rezerve neutilizate: Achiriloaei – Rob. Băjan, Bonnin, Pănoiu
Antrenor: Daniel Pancu

â–ºMin 90+5 Final de partidă. Rapid câștigă cu 2-0 la Pitești, cu Campionii FC Argeș, un meci în care a avut ocaziile mai multe și a fost echipa mai bună. Rapid acumulează 13 puncte și o egalează pe UTA, însă nu o depășește la golaveraj, astfel că stă pe locul 5, iar Campionii FC Argeș rămâne cu 12 puncte și cade de pe locul 5 pe 6.

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 Cătălin Barbu urmărește o minge trimisă în fața porții lui Tătaru și din careul mic trimite în plasa laterală

â–ºMin 89 0-2 Labeau recuperează, trimite la Djuric, care deviază mai departe pentru Petre Goge, iar acesta scapă în flancul stâng, pătrunde în careu după ce rămâne în picioare la atacul lui Șerbănică și finalizează pe jos, la colțul lung, pe lângă Ducan. Dacă ar fi picat, Șerbănică era eliminat. Goge își dă tricoul jos după ce înscrie și se duce la peluza opusă, acolo unde e galeria Rapidului. Mijlocașul primește cartonașul galben pentru gestul său. Daniel Pancu îndreaptă degetul arătător către cer și gesticulează de mai multe ori, probabil transmițând un mesaj către conducătorii echipei, care îl vor demis

â–ºMin 85 Djuric bate în zid lovitura liberă din fața careului, mingea îi revine și apoi șutează tot în zid

â–ºMin 84 De la margine protestează și antrenorul Nicolae Dică, iar arbitrul se duce și îi arată și lui cartonașul galben

â–ºMin 84 Grigore Turda intră direct în Labeau în fața careului Argeșului, fără nicio intenție de a juca mingea, iar arbitrul îi acordă al doilea cartonaș galben și îl elimină. Piteștenii protestează degeaba

â–ºMin 83 Ultima schimbare și la Rapid. Iese Antonio Sefer și intră Petre Goge

â–ºMin 82 Robert Grecu pică în careu dintre Oanea și Crețu și primește cartonașul galben pentru simulare

â–ºMin 81 Buhăescu primește de la Barbu, Mallo sare în fața atacantului și șutul de la marginea careului e deviat mult peste poartă. Cornerul rămâne fără rezultat

â–ºMin 78 Argeșul face și ultima schimbare. Iese Ionuț Năstăsie și intră Nini Popescu. Banderola de căpitan ajunge pe brațul lui Cătălin Barbu

â–ºMin 77 La Rapid iese Cătălin Hlistei și intră Giani Crețu

â–ºMin 76 Năstăsie preia cu dreptul o minge deviată cu capul de Manole și trage cu stângul de la 10 metri, însă balonul se duce pe lângă vinclul din stânga, după ce e deviat cu spatele de Manole. Arbitrul nu dă corner

â–ºMin 74 Grecu centrează din dreapta, Manole pune piciorul pentru a respinge și deviază mingea la colțul scurt. Portarul e bătut, însă balonul trece pe lângă bară și iese în corner. Emoții mari pentru giuleșteni

â–ºMin 71 Andrei Tofan îl ține din spate pe Labeau și primește și el cartonașul galben

â–ºMin 69 Andrei Blejdea este înlocuit cu Robert Grecu

â–ºMin 69 Andrei Blejdea acuză o accidentare după o lovitură primită de la Rareș Lazăr și se fac semne de către oamenii din stafful medical că trebuie schimbat

â–ºMin 67 Djuric îi ia mingea lui Tofan în stânga careului, trimite înapoi pentru urcarea lui Jorza, însă acesta are un șut ratat din 16 metri, mult în dreapta porții

â–ºMin 66 Pancu mută și el. Iese Matias Roskopf și intră Brighton Labeau

â–ºMin 62 Dică face prima schimbare. Iese Andrei Prepeliță și intră Vasile Buhăescu

â–ºMin 60 Ionuț Năstăsie primește cartonașul galben după ce îl lovește în spate, după o intrare prin alunecare la mijlocul terenului, pe Lazăr. Jocul e amorțit, piteștenii nu au reacție după golul încasat

â–ºMin 59 Năstăsie bate slab, în zid, o lovitură liberă din fața careului, ușor lateral dreapta

â–ºMin 58 Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, primește cartonașul galben pentru proteste

â–ºMin 54 0-1 Sefer trece de Raul Costin în dreapta careului, pasează către Hlistei, care e cu spatele la poartă, se întoarce și așează în spate pentru Amir Jorza, iar acesta trage cu latul, cu stângul, și înscrie. Ducan a plonjat în dreapta pentru fotografi

â–ºMin 52 Crainicul partidei anunță că pe stadion sunt prezenți 8.000 de spectatori. Prețurile biletelor la acest meci au fost 5, 10 și 20 lei

â–ºMin 50  Ionuț Voicu îl lovește cu brațul în față, într-un duel aerian, pe Mușat, iar jucătorul Argeșului are nevoie de îngrijiri medicale

â–ºMin 48 Prima ocazie din acest meci a Argeșului. Blejdea trage pe jos de la 20 de metri ușor lateral dreapta, iar Tătaru prinde lângă bara din stânga sa

â–ºMin 46 S-a reluat meciul de la Pitești

â–ºMin 45+2 Pauză la Pitești. Rapid a avut câteva ocazii în startul jocului, cea mai mare fiind transversala lui Sefer, însă apoi nu s-a mai jucat nimic

â–ºMin 45+1 Rapidiștii presează în acest final de repriză. Hlistei pătrunde în careu pe stânga și este blocat în momentul centrării. Cornerul rămâne fără rezultat pe tabelă

â–ºMin 45 Prime repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 44 Centrare înaltă din dreapta, Hlistei se înalță și reia din semi-foarfecă, însă mingea se duce mult peste poartă

â–ºMin 42 Mallo intervine prin alunecare în marginea careului echipei sale, îl deposedează pe Năstăsie și apoi îl ia pe sus. Piteșteanul reclamă un fault, însă arbitrul nu dă nimic. Nu s-a mai jucat aproape nimic de la acea execuție a lui Hlistei din minutul 15. Derby e mult spus a fi acest meci. La UTA – Mioveni s-au ratat ocazii cât pentru trei meciuri

â–ºMin 36 Din lovitura liberă din stânga careului, Sefer bate cu stângul direct în Blejdea, unul dintre cei doi jucători aflați în zid, mingea îi revine și apoi trimite pe jos pe poartă, iar Ducan prinde fără probleme

â–ºMin 35 Grigore Turda intră prin alunecare asupra lui Ionuț Voicu și primește cartonașul galben. E lovitură liberă pentru Rapid din dreapta careului

â–ºMin 34 Șerban trage din prima de la 18 metri ușor lateral stânga mult peste poartă, după ce Barbu a pătruns până în dreptul careului și a întors pentru coechilierul său

â–ºMin 26 Jorza centrează din dreapta, Ducan se înalță la 8 metri și reține fără probleme. Jocul s-a liniștit

â–ºMin 23 Pauză de hidratare

â–ºMin 21 Șerban trage din afara careului destul de mult pe lângă bara din dreapta lui Tătaru

â–ºMin 15 Ducan respinge în stânga sa șutul puternic, cu pământul, al lui Hlistei, din marginea careului. Rapidul domină acest început de meci, Argeșul nu are reacție în atac

â–ºMin 9 Matias Roskopf îl lovește cu cotul în cap pe Mușat, la un duel aerian în fața băncii de rezerve a Argeșului și primește cartonașul galben. Argentinianul se face că nu înțelege pentru ce a luat galbenul

â–ºMin 8 Antonio Sefer are o acțiune pe centru, pătrunde în stânga, se oprește și trage puternic direct în transversală. Mingea revine în teren și Roskopf are o reluare slabi din careu, de la 12 metri, iar Ducan culege mingea de pe jos lângă bara din stânga sa

â–ºMin 7 Hlistei preia la 25 de metri central, se întoarce, trage cu dreptul și mingea se duce puțin peste transversală. Ducan era acolo

â–ºMin 5 Sefer centrează din stânga, Turda respinge cu capul din centrul careului. Început energic de meci, însă fără ocazii până acum

â–ºMin 1 A început partida de la Pitești. Pe stadion sunt aproximativ 6.000 de spectatori. Galeria giuleștenilor este formată din aproximativ 1.000 de suporteri

Marius ANGHEL 15 Sep. 2019, 17:30 Campionat
Pe aceeași temă