UTA și CS Mioveni termină la egalitate un meci în care ambele echipe ar fi putut câștiga. Argeșenii rămân invincibili și se mențin pe podium, arădenii încasează primul gol acasă

Marius ANGHEL 15 Sep. 2019, 13:26 Campionat
UTA și CS Mioveni termină la egalitate un meci în care ambele echipe ar fi putut câștiga.** Argeșenii rămân invincibili și se mențin pe podium, arădenii încasează primul gol acasă

UTA și CS Mioveni au remizat, scor 1-1, duminică, la Arad, pe stadionul Motorul, în etapa a 7-a a Ligii 2. Oaspeții au deschis scorul în minutul 8, prin Valentin Coșereanu, fiind, astfel, primii care au marcat pe terenul UTA-ei în acest sezon. Au urmat o sumedenie de ocazii la ambele porți, ale Mioveniului fiind mult mai clare, însă cei care au marcat au fost gazdele, în minutul 43, prin Alexandru Ioniță.

În partea secundă, ritmul jocului a fost unul la fel de alert, cu destule situații de a marca la ambele porți. Atât jucătorii lui Laszlo Balint, cât și cei ai lui Marius Stoica puteau da lovitura de grație, însă n-au reușit, deși ocaziile au fost foarte mari. În minutele de final, portarul Florin Iacob a salvat din fața lui Raul Costin, Massaro, de două ori, și Balint, și a menținut scorul egal.

CS Mioveni pierde după această etapă poziția a doua, cade pe 3, cu 15 puncte, însă rămâne invincibilă, la fel ca liderul Turris-Oltul. UTA se menține pe locul 4, acum cu 13 puncte.


 

Primul meci al zilei și al optulea al etapei a 7-a a Ligii 2 aduce față în față, la Arad, de la ora 11:30, două echipe cu mari pretenții în acest sezon: UTA și CS Mioveni. Promovarea e ținta lor principală, chiar dacă niciuna dintre ele nu vrea să recunoască public acest lucru, ci merge pe „tactica” de a lua meci cu meci la rând și de a-l câștiga și la final să vadă unde se află. Pe undeva e explicabil, având în vedere că ambele echipe sunt finanțate din bani publici, iar asumarea unui obiectiv care nu este impus nu-i avantajează pe conducători, aceștia putându-se eschiva mult mai ușor la final. Dacă se obține promovarea vor fi ridicați în slăvi, dacă nu, oricum nu aveau acest obiectiv.

Laszlo Balint: „Ne așteaptă un meci extrem de important, de complicat”

UTA vine după pauza forțață de două săptămâni luată în campionat, fiindcă „U” Cluj, adversarul pe care trebuia să-l întâlnească etapa trecută, a avut jucători convocați la echipele naționale și au obținut amânarea meciului. Însă arădenii au jucat la mijlocul acestei săptămâni în Cupa României, unde au trecut cu 3-1 de Chișineu Criș. Laszlo Balint a utilizat prea puțini din titularii săi obișnuiți, însă a primit ceva semnale în vederea confruntării cu argeșenii, programată astăzi, de la ora 11:30.

„Ne așteaptă un meci extrem de important, de complicat. Vom juca împotriva unui adversar valoros, care a pornit ca din pușcă și nu a cunoscut înfrângerea în acest sezon. Au trei victorii în deplasare fără gol primit, bazându-se pe o organizare foarte bună în defensivă, dar și pe jucători în compartimentul ofensiv care știu să speculeze spațiile. Una peste alta, punând în balanță, și noi avem un început de sezon bun, cel puțin pe propriul teren. Aici am obținut doar rezultate bune, fără gol primit și ne dorim să continuăm acest parcurs. Băieții s-au pregătit foarte bine, nu cred că se pune problema oboselii pentru că, prin amânarea meciului din weekend ce trebuia să-l jucăm cu U Cluj, am avut doar meciul de Cupă marți, deci timp suficient să ne revenim și să pregătim cum trebuie acest joc. Sper să jucăm cu stadionul plin, este foarte important pentru noi. S-a demonstrat în celelalte partide cât ne-au ajutat fanii, mai ales că vrem să obținem cele trei puncte la intrarea într-o perioadă încărcată, dar frumoasă”, a punctat Laszlo Balint despre meciul cu argeșenii.

Disecând puțin adversarul din această etapă, antrenorul utist a adăugat: „Este o echipă foarte bine organizată pe fiecare compartiment. Au câte un jucător experimentat în fiecare de la portar la atacant și vorbesc despre Croitoru, Beța, Costin, Hergheligiu sau Balint. Sunt fotbalști cu mare experiență la acest nivel, plus că au un nucleu de jucători ce joacă împreună de 2-3 ani și aceste detalii contribuie la un joc colectiv bun. Am văzut meciul lor cu Metaloglocus, au pasat, au desfăcut, iar la Buzău au jucat organizat bine defensiv și cu atacuri rapide. Așa că ne vom adapta și noi, dar vom aplica și principiile pe care le lucrăm. Am pretenția ca valoarea și experiența jucătorilor de la UTA să iasă la iveală mai ales în astfel de derby-uri, numite așa prin prisma formei de moment arătate, nu neapărat a pozițiilor în clasament. Să nu uităm și că în ultimele sezoane ei au fost obișnuiți cu plutonul fruntaș, au avut perioade când s-au bătut la promovare, iar acum, după ce au arătat în primele partide, cred că este o echipă care poate emite din nou pretenții”.

Marius Stoica: „Meciul ăsta îl văd ca pe o lucrare de control”

De partea cealaltă, CS Mioveni merge pe „Motorul” din postura viceliderului (deținută înainte de startul etapei) și al echipei (una din cele două, alături de Turris) neînvinse în acest sezon, dar și după succesul cu 2-1 de la Flacăra Moreni, în Turul 4 al Cupei României. În partida din competiția KO, argeșenii au jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică. Antrenorul Marius Stoica e conștient că deplasarea pe Mureș este una de risc maxim.

„Meciul ăsta îl văd ca pe o lucrare de control la ceea ce noi ne-am pregătit în decursul acestor etape. Jucăm cu UTA, jucăm cu o campioană a Provinciei. Evoluăm împotriva a 12 jucători, pentru că știm ce înseamnă suporterii acestei echipe și cum își susțin ei favoriții. Mi-aș dori să avem parte de asemenea atmosferă la toate meciurile. UTA are niște suporteri pătimași, care îți dau dorința să te ridici. Apoi, mai știu că avem în față un adversar foarte bun, cu un antrenor foarte bun și pe care eu îl apreciez foarte mult. E un tehnician ambițios, cu o filozofie frumoasă asupra fotbalului. A construit o echipă frumoasă, își doresc promovarea și dau 100 la sută în fiecare joc. Și noi ne dorim cât mai mult de la acest joc, suntem pregătiți și nu ne e teamă de nimic. Vrem să practicăm un fotbal bun, să ridicăm nivelul de calitate în exprimare. Dorim să continuăm pe aceeași linie, cu aceleași rezultate pozitive ca până acum. Nu avem moralul scăzut după meciul cu Metaloglobus, pentru că am făcut un joc bun cu ei. Suntem pe un drum bun, cu rezultate pozitive. Și meciul de Cupă a fost un test util pentru jucătorii care au evoluat mai puțin. Revenind la partida de duminică, ne-am pregătit pentru acest joc. UTA are jucători foarte valoroși, stau în toate compartimentele foarte bine, mai ales la juniori pe care îi au de lot național. Dar noi, prin forța grupului, vom încerca să scoate cât mai mult de la acest joc”, a anunțat Marius Stoica.

Înaintea meciului direct, dar și după desfășurarea majorității partidelor etapei a 7-a, cele două echipe sunt vecine de clasament. UTA e pe locul 4, cu 12 puncte, iar CS Mioveni e pe locul 3, cu 14 puncte.

În sezonul trecut, cele două formații și-au împărțit în mod egal punctele. La Arad, UTA s-a impus cu 2-1. La Mioveni, argeșenii pregătiți atunci tot de Marius Stoica au câștigat cu 3-0.

Meciul care începe de la ora 11:30, pe arena Motorul, din Arad, va fi condusă de o brigadă de arbitri din București. Central este Horia Gabriel Mladinovici, iar asistenți sunt Andrei Constantinescu și Vlad Bârleanu. Rezervă este George Cătălin Roman (Grădinari – Timiș), în timp ce observatori au fost delegați Nicolae Grigorescu (Timișoara) și Daniel Sabou (Zalău).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 7

COMENTARIUL LIVE:

â–ºUTA: Fl. Iacob – Andr. Rus, Fl. Ilie, Șeroni, Bg. Stancu (Tomozei 70′) – Miculescu, Lorenzi, R. Moise, Bustea (Oct. Ursu 59′) – Al. Ioniță (Cip. Rus 64′), Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Bolboașă – Melinte, Dam. Isac, Hrezdac
Antrenor: Laszlo Balint

â–ºCS Mioveni: F. Croitoru – Rob. Ghiță, Celea, Beța, Burnea – Anghelina (M. Șerban 59′), R. Costin Ișfan (Massaro 64′), Hergheligiu (Ct. Alexe 87′), Coșereanu – Val. Balint
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Rob. Gherghe, Trașcu, Cioargă
Antrenor: Marius Stoica

â–ºMin 90+4  Final de partidă. UTA și CS Mioveni termină la egalitate meciul de la Arad, scor 0-0. Argeșenii rămân, alături de Turris-Oltul, invincibili în acest sezon, însă pierd poziția a doua în favoarea Gloriei Buzău. CS Mioveni (15 puncte) cade după această etapă pe locul 3, iar UTA (13 puncte) e pe 4.

â–ºMin 90+2 Massaro scapă singur cu Iacob, trage pe jos, iar portarul respinge cu piciorul și atrage aplauzele întregului stadion

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 87 Ultima schimbare și la Mioveni. Iese Andrei Hergheligiu și intră Cătălin Alexe

â–ºMin 85 Contraatac Mioveni, Balint șutează din dreapta, Massaro plonjează la bara a doua, însă nu ajunge și mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin 84 Massaro rămâne singur cu Iacob în colțul stânga al careului mic, îl fentează pe portar, însă o face prea lung și nu apucă să mai prindă mingea pentru a o trimite în gol

â–ºMin 83 Raul Costin trage bine din flancul stâng, aproape de pe linie, Iacob plonjează la colțul lung și respinge în lateral

â–ºMin 81 Hergheligiu avansează în dreapta careului, trage pe poartă, Iacob respinge în față și apoi reține

â–ºMin 79 Hergheligiu bate peste zid lovitura liberă de la 19 metri lateral stânga, însă și peste poartă

â–ºMin 78 Diego Lorenzi îl plachează pe Raul Costin și primește cartonașul galben

â–ºMin 77 Arădenii cer penalty la un henț în careul Mioveniului, însă arbitrul a văzut faza și consideră că fundașul nu a avut intenție. Spectatorii protestează

â–ºMin 76 Ciprian Rus deposedează în stânga careului, pătrunde, trimite în partea opusă la Miculescu, care trage pe poartă în direcția din care plecase Croitoru, prins pe picior greșit, însă de pe linie respinge Raul Costin

â–ºMin 74 Daniel Celea vede cartonașul galben după un fault asupra lui Buhăcianu

â–ºMin 73 Balint trage pe jos din dreapta careului, însă mingea trece pe lângă poartă, la colțul lung

â–ºMin 70 UTA își schimbă fundașul stânga. Iese Bogdan Stancu și intră Marius Tomozei

â–ºMin 68 Ciprian Rus primește la 28 de metri central, trage, mingea e ușor deviată de Celea și trece pe lângă bara din dreapta lui Croitoru

â–ºMin 64 Alte două schimbări. La CS Mioveni iese Mihai Ișfan și intră Davide Massaro. La UTA iese Alexandru Ioniță și intră Ciprian Rus

â–ºMin 63 Ursu pătrunde în careu și din 3 metri lateral stânga reușește să îndrepte balonul către poartă, însă Croitoru respinge, iar un coechipier ia mingea și o degajează

â–ºMin 60 Pasă peste apărarea Mioveniului, Buhăcianu ajunge înainte la minge în fața lui Croitoru, trimite cu capul lobat peste acesta, însă balonul trece pe lângă bară

â–ºMin 59 Dublă schimbare. La Mioveni iese Marian Anghelina și intră Marian Șerban, iar la UTA iese Cristian Bustea și intră Octavian Ursu

â–ºMin 58 Balint scapă sigur cu Iacob, pătrunde în careu pe stânga și pică ușor, exagerat, după ce îl depășește pe portar și acesta îl atinge ușor. Centralul dă aut de poartă, nu și galben pentru o simulare la Balint

â–ºMin 56 Lorenzi trage și el de la 20 de metri lateral dreapta, pe jos, iar Croitoru prinde fără probleme

â–ºMin 55 Bustea trage din fața careului, de la 22 de metri central, pe lângă poartă

â–ºMin 51 Șeroni blochează bine incursiunea lui Iștfan pe stânga, care trecuse de trei adversari în viteză

â–ºMin 48 Moise șutează de la 22 de metri peste poarta celor de la Mioveni

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+2  Pauză la Arad. Cele două echipe intră la egalitate la vestiare, după o primă parte a jocului alertă, în care fiecare a marcat câte o dată și o mai puteau face de câteva ori. Mioveniul, dacă specula marile situații avute pe contraatac, putea să decidă deja soarta meciului

â–ºMin 45+2 Iacob reține în vinclul din stânga sa o minge șutată de la 25 de metri central de Hergheligiu

â–ºMin 45+1 Buhăcianu scapă singur cu portarul în dreapta careului, Croitoru intervine, însă nu ajunge la minge. Atacantul intră în unghi, păstrează posesia, îl fentează din noul pe Croitoru, repliat, reintră în centru și trage din 7 metri pe poartă, Miculescu pune latul din 3 metri, însă Celea respinge de pe linie. Era offside la Miculescu, fiindcă utistul îl avea în fața sa doar pe Celea, portarul fiind în spatele său

â–ºMin 45+1 Contraatac Mioveni, Ișfan primește pe culoar și rămâne singur cu Iacob, însă din 12 metri trimite pe lângă bara din stânga, la colțul lung. Ișfan era însă în offside

â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu două minute

â–ºMin 44 Marian Anghelina primește cartonașul galbe după ce îl ține la mijlocul terenului pe Ioniță

â–ºMin 43 1-1 Croitoru respinge în sus cu piciorul un șut al lui Stancu la prima bară, din colțul dreapta al careului, Florin Ilie câștigă duelul aerian și deviază cu capul înapoi, pentru Alexandru Ioniță, iar acesta, nemarcat, trage puternic din mijlocul careului și egalează

â–ºMin 37 Balint și Șeroni au ceva de împărțit după arbitrul nu dă fault la atacantul Mioveniului, fundașul arădenilor îi dă cu dosul palmei peste față lui Balint, iar centralul intervine. Mladinovici le ține morală jucătorilor, însă fără să dea cartonașe galbene

â–ºMin 37 Contraatac al Mioveniului, Hergheligiu pătrunde însă greu în careu, pe stânga, este incomodat și apoi reține cu greu un aut

â–ºMin 30 Ocazie colosală pentru UTA. Stancu pătrunde în careu și centrează din stânga, Buhăcianu lasă mingea pentru Alexandru Ioniță, care trage din 10 metri central, însă mingea trece razant pe lângă bara din stânga. Pentru câteva momente, argeșenii și-au ținut respirația, fiind sigură că mingea intră în plasă. Croitoru era bătut

â–ºMin 26 Romario Moise centrează puternic în careul mic dintr-o lovitură liberă din stânga, Croitoru plonjează și boxează în față, mingea ajunge la Rus, care trage însă dezastruos din afara careului, mult peste poartă

â–ºMin 22 Croitoru reține în fața barei din stânga sa după ce Șeroni a finalizat din 8 metri lateral dreapta, la o fază la care arădenii au avut mai multe centrări și au mutat balonul fie în stânga, fie în dreapta careului

â–ºMin 19 Miculescu pătrunde în dreapta, se întoarce și trage cu stângul, din marginea careului, puțin pe lângă bara a doua

â–ºMin 18 Stancu pasează pe jos o lovitură liberă din dreapta careului la Buhăcianu, care preia, se împiedică în mingea, i-o pasează lui Moise, iar acesta șutează bine cu șpițul de la 15 metri. Croitoru se întinde și scoate mingea în corner din vinclul din stânga sa

â–ºMin 12 O nouă ocazie mare pentru Mioveni. Ișfan primește pe culoar, rămâne singur cu portarul, trage din marginea careului, însă IAcob respinge în față cu piciorul drept

â–ºGolul marcat de Coșereanu este primul încasat de UTA în acest sezon pe teren propriu, după 3-0 cu Dunărea Călărași, 3-0 cu Csikszereda și 4-0 cu Sportul Snagov

â–ºMin 10 Minge reidicată peste apărarea arădeană, Balint scapă singur, însă e oprit din acțiune, fiindcă era în offside

â–ºMin 8 0-1 Ghiță pătrunde în flancul drept, centrează pe linia de 6 metri, acolo unde Valentin Coșereanu câștigă duelul aerian și reia cu capul către colțul lung. Mingea lovește rădăcina barei și apoi intră în plasă. Iacob a plonjat, însă n-a ajuns la balon

â–ºMin 7 Iacob iese la 25 de metri, plonjează și respinge cu capul din vârful piciorului lui Ișfan

â–ºMin 6 Mioveniul scapă pe contraatac, Balint pătrunde în careu și din 12 metri trage în blocajul fundașului care îl marca. Atacantul dăduse impresia că s-a desprins de adversar și va trage pe poartă, dar s-a împierdicat singur

â–ºMin 5 Miculescu bate în zid lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral dreapta

â–ºMin 3 Florin Ilie șutează în blocaj din 6 metri lateral dreapta, după o fază în care arădenii au pătruns pe dreapta și s-au „urcat” peste argeșeni în careu, apoi Buhăcianu a fost faultat la 18 de metri

â–ºMin 1 A început partida de la Arad, de pe arena Motorul

Marius ANGHEL 15 Sep. 2019, 13:26 Campionat
Pe aceeași temă