Delta a preluat șefia clasamentului!

29 Apr. 2012, 00:25 Campionat
Delta a preluat șefia clasamentului!

Peste 1500 de spectatori au asistat sâmbătă la derby-ul etapei din Seria I a Ligii a II-a între echipele Delta Tulcea și Săgeata Năvodari, echipele care în ultimele două sezoane s-au luptat fără succes pentru promovarea în Liga I.

Cu patru absențe notabile în echipa de start, respectiv fundașii Toșca și Goșa, mijlocașul Crețu și atacantul Șicu, oaspeții au improvizat o echipă de start cu valențe ofensive, Nanu – Zaharia – Chițu fiind tridentul de atac gândit de profesorul Aurel Șunda, trecut „maseour” în foaia de joc. De partea cealaltă, Constantin Gache a ales aceeași formulă de joc din meciul cu FC Botoșani, încheiat cu scor de set de tenis (6-2), singura modificare forțată de o suspendare fiind a portarului Olteanu înlocuit de Stoicescu.

Debutul de meci a arătat că cele două echipe se știu prea bine pentru a avea nevoie de minute de tatonare, în primele opt minute fiind cinci ocazii de gol. Prima i-a aparținut lui Henry, în primele secunde de joc, reluarea acestuia din afara careului ocolind poarta lui Gordin. În minutul 3, golgeterul Chițu a pătruns în careul tulcenilor, iar pasa înapoi la Bold a fost finalizată cu o centrare complet aiurea. Replica tulcenilor a fost imediată și în câteva secunde mingea a ajuns în careul advers de unde Henry a reluat cu capul greșit centrarea lui Cîju. Cîju putea să fie eroul startului de meci dacă ar fi nimerit spațiul porții la două șuturi, unul din careu și altul din afară, în același minut 8.

După jumătatea primei reprize tabela a fost modificată de Florea (min. 23), atacantul tulcean reușind un șut înșelător din marginea careului după ce a scos din joc printr-o piruetă doi fundași ai oaspeților. Cîju, în minutul 30, și Ionescu, ăn minutul 32, au trecut și ei pe lângă înscrierea unui gol, reluările acestora spre poartă fiind deviate.

Imediat după pauză, Nanu a avut șansa egalării, dar șutul său din marginea careului a fost mai degrabă o pasă la portarul Stoicescu, șomer de lux în prima repriză. După o oră de joc, tulcenii au reclamat de două ori 11 metri la aceeași fază: mai întâi, Cîju a fost împins în careu după ce a reușit să trimită mingea spre Henry care la rândul său a fost tras de tricou în mijlocul careului finalizarea fazei de poartă aparținându-i lui Tobă care a înscris un … gol turcesc.

De la Tobă avea să vină al doilea gol cu un sfert de oră înainte de final dintr-o fază asemănătoare cu cea din minutul 60: Cîju i-a trimis mingea lui Henry în mijlocul careului, iar preluarea sa largă a fost o pasă ideală pentru Tobă care a catapultat mingea în plasa porții lui Gordin. Era minutul 75, iar meciul era ca și jucat. Golul înscris în minutul 90 de Neagu (intrat în locul lui Henry) la capătul unei acțiuni colective de atac a tulcenilor a fost cireașa de pe tort oferită spectatorilor în delir care au aplaudat la scenă deschisă echipa pregătită acum de Constantin Gache, fostul antrenor al Săgeții Năvodari. În ultimele secvențe ale acestui „horror” trăit la Tulcea de Săgeata, Zaharia a înscris golul de onoare cu o reluare din careu, o reușită doar de palmares.

Delta: Stoicescu – Cârjă, Soporan, Marincău, Cucu – Tobă (87 R. Radu), Ad. Ionescu (cpt.), Coconașu, Câju – Henry (85 Neagu), D. Florea (82 Oprea) Rezerve neutilizate: Olteanu – Grigorov, Sânmărtean, I. Filip. Antrenor: Constantin Gache
Săgeata: Gordin – Bold, Fl. Popa, Mișelăricu, Șamata – Vezan, V. Apostol (78 Ilin), Vaștag (84 Cazan) – Nanu (75 Borza), S. Chițu, D. Zaharia. Rezerve neutilizate: Fl. Olteanu – Ghiară, Taifas. Antrenor: Aurel Șunda

Articol de Irinel CĂ‚LIN

29 Apr. 2012, 00:25 Campionat
Pe aceeași temă