Declarația lui Florin Costea după ce a „speriat” Zăvoiul! A jucat două meciuri la CSM și a devenit golgheter

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 24 Sep. 2016, 16:04 Campionat

Florin Costea a făcut show astăzi pe stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, fiind ovaționat îndelung de cei 1.000 de spectatori după evoluția excelentă din partida cu Metalul Reșița, încheiată cu patru goluri, o pasă decisivă, o bară și alte câteva ocazii mari.

Costea a destabilizat apărarea Reșiței de fiecare dată când a atins mingea și și-a condus echipa spre al doilea succes consecutiv. Cu Florin Costea pe teren, CSM Râmnicu Vâlcea a arătat cu totul altfel față de primele șapte etape, atunci când echipa câștigase doar un meci și ajunsese pe loc retrogradabil.

„Sunt bucuros că sunt pe teren și joc după un an de absență. Am avut o accidentare care m-a ținut șapte luni departe de teren, dar m-am antrenat în fiecare zi, am venit zilnic la stadion, am făcut alergări sau sală, am fost serios și acesta este secretul revenirii mele. Joc acasă după mulți ani, în fața prietenilor, familiei. Este o mare plăcere, mă bucur că a ieșit bine, am câștigat trei puncte importante, dar mă bucur și pentru că am marcat. Mă simt bine acasă, mă antrenez la Vâlcea de 10 luni. Cât timp joc aici, sper să avem rezultate cât mai bune, îmi doresc să câștigăm fiecare meci și să ajungem în față. Orice este posibil, îmi doresc să înaintăm cât mai mult în clasament”, a declarat Florin Costea.

Căpitanul CSM-ului va juca la Vâlcea până în iarnă, apoi își va căuta o echipă în străinătate sau în Liga 1. „Am zis demult că vreau să mă retrag la Vâlcea, dar nu credeam că mă întorc aici așa devreme. La Vâlcea sau la Craiova, dar Universitaea unde am jucat eu nu mai există. Îi mulțumesc domnului președinte Lucian Munteanu că m-a ajutat în această perioadă foarte grea, m-a acceptat la echipă și am fost zilnic la antrenamente. În promisesem domnului Munteanu că îmi închei carieră aici, dar viața îți oferă surprize și am revenit mai devreme decât credeam. O să revin și la finalul carierei, peste 3-4 ani!”, a mai spus Costea.

Deși are doar două meciuri jucate la CSM Râmnicu Vâlcea, Florin Costea este deja golgheterul echipei, cu cinci reușite!

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 24 Sep. 2016, 16:04 Campionat
Pe aceeași temă