Brăila a început să viseze la Liga I

Mihai Andries 18 Nov. 2012, 10:42 Campionat
Brăila a început să viseze la Liga I

Pe un frig pătrunzător și în fața a numai aproximativ 300 de spectatori, CF Brăila a reușit sâmbătă a treia victorie consecutivă din actualul sezon și a reușit să urce pe locul patru – cel puțin până la disputarea meciului dintre Otopeni și Botoșani de astăzi, având 19 puncte, la numai două de actualul lider al seriei est, Sportul Studențesc.

Partida cu „lanterna roșie” nu a fost una chiar atât de ușoară pentru jucătorii antrenați de Alin Pânzaru, deoarece în prima repriză, și chiar și în partea secundă, Farul Constanța a arătat ca o formație care nu merită să fie pe ultimul loc al seriei. Dar a fost nevoie de două sclipiri de geniu a lui Adrian Câmpeanu, pentru ca gruparea brăileană să câștige cu 2-0 o partidă care în prima parte a fost una foarte echilibrată, chiar dacă ocaziile de gol au lipsit la ambele porți. Excepție a făcut doar faza din minutul 9, atunci când brăileanul Ciocâlteu s-a aflat singur cu portarul Curcă, dar de la numai trei metri a șutat în acesta!

În restul primei părți am asistat la un meci în care constănțenii au „plimbat” mai bine mingea și au avut o posesie mai bună, având chiar și o bară în minutul 31: Coteanu a vrut să centreze de pe partea dreaptă, de pe la vreo 22 de metri, iar mingea a căzut pe transversala porții apărate de Bunduc! În restul „primului act” s-a jucat mai mult de-a latul terenului, iar ocaziile de gol au lipsit cu desăvârșire!

După reluarea partidei de la cabine a ieșit parcă o altă echipă a CF-ului Brăila, mult mai hotărâtă să-și treacă în cont toate cele trei puncte puse în joc, chiar dacă brăilenii au beneficiat de prima lovitură de colț abia în minutul 51! Un minut mai târziu, Frunză șutează pe alături de pe la 25 de metri iar suporterii brăileni încep să-și huiduie favoriții, sătui de jocul anost la care asistau. Nici antrenorul Alin Pânzaru nu este iertat de ironiile acide ale publicului brăilean, în timp ce în minutul 59 Frunză a șutat din unghi la poartă, iar Curcă a respins cu greu în corner. Peste numai șase minute oaspeții au fost foarte aproape să dea lovitura, dar Coteanu scăpat singur în careul brăilean a tras pe colțul lung, dar și pe lângă poartă (min. 64)! Brăilenii își revin ca boxerul din pumni, iar în minutul 71 reușesc deschiderea scorului: Frunză a pătruns pe partea dreaptă, a pasat excelent în careul constănțean, iar Câmpeanu a venit perfect la întâlnirea cu mingea și de la 2-3 metri a marcat în poarta apărată de Curcă: 1-0!

După ce Bălțoi (min. 74) și Câmpeanu ( min. 76) trec pe lângă desprindere, constănțenii au trei ocazii monumentale prin Chițu (min. 76, 81 și 83), fapt ce l-a adus în pragul colapsului pe antrenorul Alin Artimon! Ca să nu mai spunem faptul că Farul a dominat cu autoritate ultimul sfert de oră (incluzând și minutele de prelungire)! Dar a venit însă și faza din minutul 91, atunci când Câmpeanu i-a trimis excelent în careu lui Ciocâlteu, și acesta a marcat golul care a risipit definitiv emoțiile brăilenilor, nu înainte de a-l dribla și pe portarul constănțean: 2-0!

Aceasta a fost în linii mari povestea unei partide la finalul căreia succesul obținut în disputa cu Farul Constanța, victorie care începe să înflăcăreze mințile suporterilor brăileni că CF-ul local poate să se bată la șefia seriei! Dar pentru asta, și trebuie s-o spunem concret și pe șleau, lotului actual de jucători brăileni i-ar mai trebui vreo… 11 fotbaliști (pentru că rezerve are) pentru a spera că se poate bate la șefie! Acesta este crudul adevăr pe care trebuie să-l înțeleagă și actuala conducere de la CF Brăila! Dar asta dacă numai se vrea performanță! Dacă nu, atunci lotul de jucători este foarte bun (deocamdată), adică nu va retrograda în liga a treia!

În etapa viitoare, brăilenii vor evolua în deplasare pe terenul echipei Dinamo II București, într-o partidă în care CF Brăila va încerca să-și mențină pentru a patra oară consecutiv invincibilitatea! În meciul cu Farul de la Brăila cele două formații au avut următoarele alcătuiri:

Brăila: Bunduc – Bosoi (cpt.), D. Spiridon, L. Ivan, Colilie (Pungă ’73) – S. Frunză, Pușcașu, M. Voicu (Ndigwe ’66), Ciocâlteu – Ad. Câmpeanu, B. Rusu (Bălțoi ’54) Antrenor: Alin Pânzaru
Farul: G. Curcă (cpt.) – Nițescu, Țabără, Buzea, V. Sandu – Coteanu (D. Popa ’70), B. Nicola, Bârlădeanu – Sg. Popescu, M. Matei (S. Chițu ’63), Stoianof (Ivanovici ’58) Antrenor: Alin Artimon

Articol de Marcel SÂNPETRU

Mihai Andries 18 Nov. 2012, 10:42 Campionat
Pe aceeași temă