Tomozei și alți 11 jucători, out de la Dunărea după promovarea în Liga 1

Tomozei și alți 11 jucători,** out de la Dunărea după promovarea în Liga 1

Aflat la final de contract cu Dunărea Călărași, fundașul de bandă Marius Tomozei a fost anunțat zilele trecute că nu mai intră în planurile echipei care a promovat în Liga 1. Fundașul ratează, astfel, din nou, să joace în prima ligă, după ce a mai reușit promovări cu ASA Târgu Mureș, iar mai apoi a fost achiziționat de FC Botoșani, însă a prim doar două meciuri în elită.

„Am fost anunțat că Dunărea nu se mai bazează pe serviciile mele. A fost o perioadă frumoasă din cariera mea la Călărași. Am ceva discuții cu echipe din Liga a 2-a și chiar Liga 1. Aștept să văd care ofertă e mai bună pentru mine și familia mea. Eu îmi doresc la Liga 1,  știu că pot să joc la acel nivel, dar acum voi vedea ce se va întâmpla”, a declarat Marius Tomozei, care în cariera sa a mai evoluat pentru FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea, Damila Măciuca, ASA Târgu Mureș, FC Costuleni, FC Caransebeș, Metalul Reșița, FC Botoșani, CS Mioveni sau Luceafărul Oradea.

Jucătorul care evoluează atât pe bandă dreaptă, cât și stânga a evoluat în sezonul trecut în 21 de jocuri pentru Dunărea.

Jucătorii care nu continuă cu Dunărea în Liga 1: Florin Munteanu (portar) – Ștefan Mardare, Marius Tomozei, Bogdan Manole (toți trei fundași), Călin Cristea, Bogdan Vasile (mijlocași), Paul Iacob și Alexandru Stoica (mijlocași, li s-au încheiat împrumuturile de la FC Viitorul), Cătălin Doman (mijlocaș, i s-a încheiat împrumutul de la ACS Poli Timișoara), Ciprian Rus, Alexandru Avram (atacanți) și Dino Spehar (atacant, i s-a încheiat împrumutul de la CFR Cluj).

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă