Rapid a renunțat la trei jucători. Costel Ilie încearcă să redreseze echipa în ultimele etape din play-out

Rapid a renunțat la trei jucători.** Costel Ilie încearcă să redreseze echipa în ultimele etape din play-out

Conducerea grupării Rapid a luat primele măsuri în urma rezultatelor nesatisfăcătoare înregistrate de gruparea suceveană în sezonul de primăvară. După o analiză făcută pe marginea prestației tuturor fotbaliștilor în 2016, s-a decis că se impune rezilierea contractelor jucătorilor Daniel Ciobanu (22 ani, fundaș), Tudor Galan (21 ani, mijlocaș) și Tudorel Tudorache (21 ani, atacant)(foto), care au ajuns pe Areni în pauza de iarnă.

„Am ajuns la concluzia că ne-au ajutat prea puțin și, ținând cont că nici unul din cei trei nu era din localitate, pe lângă salarii trebuia să le suportăm și cheltuielile legate de cazare și masă. Oricum, lotul era și așa prea numeros, ajunsese să fie format din 30 de jucători”, a declarat Bogdan Tudoreanu, noul președinte al Consiliului de Administrație al ACS Rapid Suceava.

Ciobanu a jucat de patru ori pentru suceveni, de fiecare dată ca titular, Galan a bifat trei prezențe, în timp ce Tudorache a prins șase apariții, perioadă în care a înscris o dată. Atacantul din Onești n-a reușit să se acomodeze la echipa din Suceava după ce în iarnă era redirecționat de FC Botoșani de la Știința Miroslava la Rapid. Tudorache era golgheterul echipei ieșene din Liga 3, pentru care înscrisese 10 goluri în tur.

În încercarea de a se întări pe ultima sută de metri a acestui final incendiar de sezon, conducătorii grupării sucevene s-au orientat pe piața externă, în condițiile în care în afara perioadelor de transferări nu se pot înregimenta decât fotbaliști liberi de contract, iar încercările de aduce jucători cu acest statut din țara noastră nu au fost încununate de succes. Sub comanda lui Costel Ilie a ajuns deja un fundaș central englez în vârstă de 23 de ani, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să sosească la Suceava patru fotbaliști bulgari și unul din Marea Britanie.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Pe aceeași temă