Pandurii și-a pierdut unul dintre jucătorii de bază. A cerut rezilierea pentru a pleca în Italia

Pandurii și-a pierdut unul dintre jucătorii de bază.** A cerut rezilierea pentru a pleca în Italia

Pandurii s-a salvat de la retrogradarea din Liga 2 în ultima etapă, după un meci cu cântec jucat la Brăila, acolo unde a făcut egal cu Dacia Unirea. Astfel, ambele echipe au rămas în eșalonul secund, iar în Liga 3 a picat Metaloglobus București.

Gorjenii nu se vor mai baza în noul sezon pe unul dintre cei mai experimentați jucători pe care îi avea în lot. Fundașul dreapta Robert Băjan (22 de ani) a cerut despărțirea pe cale amiabilă și a obținut-o. Jucătorul adus în iarnă de la desființata ASA Târgu Mureș are o ofertă din Italia, potrivit Pandurul.

„Și-a găsit acolo echipă. Altfel nu pleca, avea contract până în 2019″, a declarat Marin Golea, administratorul special al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

În sezonul recent încheiat, Robert Băjan a evoluat în 19 meciuri pentru ASA Târgu Mureș și în 14 pentru Pandurii Târgu Jiu. În cariera sa a mai evoluat pentru Farul și FC Brașov.

Altfel, în această perioadă de vacanță, conducătorii clubului vor să întărească lotul cu jucători de la CS U Craiova, Ardealul ori CFR Cluj. „Încercăm să aducem jucători. Sunt jucători în țară, dar să luăm noi licența și după aceea dăm drumul la transferuri. Avem nevoie de jucători pe toate posturile, să facem o echipă competitivă. Ce avem din pepiniera proprie jucători, i-am și promovat pe câțiva dintre ei. Mai trebuie și jucători cu experiență. Loturile din Liga a 2-a se departajau prin cine era mai inspirat în fața porții și avea viteză de reacție. În rest, juca toată lumea același fotbal, n-a excelat nicio echipă, chiar dacă au promovat acelea. Noi am avut ghinion că am avut prea multe egaluri acasă, în Motru”, a explicat Marin Golea.


 

Pe aceeași temă