Ovidiu Burcă, noul președinte al Rapidului! Promisiuni mari făcute după numire: „Încercăm să transformăm Rapidul într-un brand european”. Bugetul pe care se bazează în Liga 2

Ovidiu Burcă, noul președinte al Rapidului!** Promisiuni mari făcute după numire:

Rapid a dat start, de luni, 17 iunie, pregătirii noului sezon al Ligii 2, ediția 2010-2020, iar în conferința de presă organizată la stadionul Regie s-a anunțat și noul președinte al clubului. Funcția pe care ultima dată a ocupat-o Daniel Niculae, în urmă cu aproape un an, a fost preluată acum de Ovidiu Burcă (39 de ani).

Fostul fundaș a fost alături Rapidului în acest nou proiect, iar până acum s-a ocupat în special de Centrul de Copii și Juniori al clubului.

În conferința de presă în care Burcă a fost anunțat oficial ca președinte au mai participat Victor Angelescu, principalul acționar al clubului, Andrei Nicolescu, vicepreședintele Consiliului de Administrație, și Daniel Pancu, antrenorul principal.

Victor Angelescu: „Este o numire normală, este cineva care știe Rapidul foarte bine”

Primul căruia i s-a dat cuvântul a fost Victor Angelescu, acționarul principal. Acesta spune că numirea lui Ovidiu Burcă în funcția de președinte este una normală.

„Începând de la 1 iunie, oficial, Ovidiu este noul președinte al Rapidului. Ne-am gândit că începând odată cu Liga a 2-a trebuie să avem pe cineva ca președinte, chiar dacă Ovidiu a lucrat și ne-a ajutat foarte mult și până acum la prima echipă, cu toate că el se ocupa și de Centrul de Copii și Juniori. A fost foarte implicat de la început și, din punctul nostru de vedere, este o numire normală, este cineva care știe Rapidul foarte bine, care a fost în acest proiect de la început, cineva care la Centrul de Copii și Juniori a avut rezultate foarte bune și care merită. Mă simt onorat în momentul de față să fiu primul care vorbește și îl numește în funcția de președinte. Baftă Ovidiu, să duci clubul cât mai sus și mai departe și la cât mai multe reușite. Să ne vedem într-un an în Liga 1”, a spus Angelescu.

Acesta a mai anunțat că Rapid va avea un buget de minim 2 milioane de euro în noul sezon, unul în care are ca obiectiv promovarea. „Bugetul e în jur de două milioane de euro, dar nu e bătut în cuie. 10, 15 la sută se mai depășește. E un buget foarte bun pentru a ne bate la promovarea în prima ligă”, a declarat Angelescu.

Andrei Nicolescu: „Un extuziast, Ovidiu Burcă”

Andrei Nicolescu, vicepreședintele Consiliului de Administrație, a vorbit despre tot parcursul noului proiect și

„Mă bucur și eu că sunt alături de Ovidiu. Și cu el am început acest proiect. Eu sunt aici, în primul rând, să vă spun că ceea ce am crezut în urmă cu un an și 11 luni ușor-ușor se îndeplinește și am plecat la drumul ăsta sperând ca, mai devreme sau mai târziu, în acționariatul clubului să vină niște oameni puternici, niște oameni capabili financiar, cu o gândire deschisă și cu o gândire deschisă despre fotbal. Și noi să putem să predăm acest club, ca el să nu mai treacă niciodată prin istoria recentă a Rapidului. Parțial, lucrurile s-au întâmplat în iarnă, când a venit Victor lângă noi. În curând, un alt acționar destul de puternic va veni lângă noi și e momentul în care toate zvonurile acelea legate că Ovidiu Burcă deține pe numele lui acțiuni sau că le ține pentru el se vor risipi. Și veți înțelege că tot ceea ce ne-am dorit a fost ca un grup de oameni puternici financiar, care iubesc fotbalul, trăiesc pentru fotbal, să poată să ducă clubul ăsta, alături de Pancu, cât mai sus.

Mă bucur că sunt astăzi alături de Ovidiu. După cum știți, am început acum un an și 11 luni alături de un om cu viziune și trebuie să-l numesc. Este Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, și vă rog să nu confundați calitatea lui de membru într-un partid sau de altceva cu calitatea lui de susținător al acestui proiect de acum un an și 11 luni. Un extuziast, Ovidiu Burcă, pe care îl vedeți aici, cu două legende, și mă bucur astăzi că Pancu este lângă noi și că tot ceea ce a făcut el până în acest moment dovedește că a fost cea mai bună alegere. Și pe parcurs a venit și Victor lângă noi, om cu care împărtășim aceleași idealuri și aceiași modalitate de a vedea fotbalul. Cred că parcursul de până acum, așa cum am putut să-l facem, este unul pozitiv, este unul care a respectat mesajul pe care l-am dat la început ul acestui proiect și, ușor-ușor, toate se vor regla. Obiectivul nostru pentru anul ăsta este ca clubul să devină unul foarte puternic și foarte bine organizat în anul acesta. Pentru anul viitor trebuie să ne spună Pancu și cu Ovidiu ce își propun”, a spus Andrei Nicolescu.

Ovidiu Burcă: „Dorim să ducem acest club în elita fotbalului românesc și, de ce nu, în elita fotbalului european”

Noul președinte al Rapidului, Ovidiu Burcă, a spus că cel mai important lucru în acest moment pentru Rapid este că este condus de oameni „care sunt crescuți și nutresc același set de valori”.

Fostul fotbalist vrea să facă din Rapid un brand european, cu ambiții mari, și e convins că suporterii echipei sunt încă de acum mândri de ceea ce s-a realizat până în acest moment.

„Trebuie să mulțumesc în primul rând Rapidului, pentru că îmi dă posibilitatea să fac parte dintr-un proiect așa cum este Rapidul în ziua de astăzi, un proiect legat de fotbal și pentru fotbal, un proiect crescut în jurul suporterilor și conceput în jurul suporterilor, așa cum spunea și Andrei. Am început acum aproximativ doi ani de zile acest proiect tocmai pentru că vrem să facem lucrurile diferit. În primul rând, consider că, în acest moment, cel mai important lucru este că, la nivel administrativ, oamenii care iau decizii sunt oameni care sunt crescuți și nutresc același set de valori. Este foarte important lucrul ăsta, pentru că, de-a lungul drumului, apar tot timpul divergențe, apar contradicții, însă e important ca atunci când oamenii au același set de valori lucrurile merg întotdeauna mai departe.

Apoi, bineînțeles, vreau să îi mulțumesc, în primul rând, lui Victor, apoi lui Andrei, lui Pancu, nu în ultimul rând domnului Tudorache, pentru că a avut încredere în mine atunci când am început acest proiect, că au încredere în continuare. Pentru mine este o mare onoare și o responsabilitate imensă. Despre obiectivele acestui proiect am vorbit acum doi ani de zile. Lucrurile nu s-au schimbat. Încercăm să transformăm Rapidul într-un brand european. Ambițiile noastre foarte mari. Suntem toți oameni care am demonstrat ceva la nivel internațional. Dorim să ducem acest club cu pasiunea, cu motivația și cu tot ceea ce suntem noi ca oameni, să îl ducem din nou în elita fotbalului românesc și, de ce nu, în elita fotbalului european. Au fost doi ani grei, însă mi-e mult mai ușor să vin astăzi în fața dumneavoastră și să vorbesc, pentru că acum doi ani promiteam foarte multe lucruri. Între timp s-au și întâmplat multe dintre ele. E clar că au fost și sincope, însă, per total, cred că lucrurile și, în special, fanii noștri sunt foarte mândri pentru ceea ce am realizat până în acest moment. Am avut parte de două promovări, avem un Centru de Copii și Juniori cu care cred că ne mândrim cu toții. Ă‚sta este noul drum pe care Rapid trebuie să meargă în continuare. Nu este un drum ușor, dar eu cred că, ușor-ușor, ne vom întoarce acolo unde fanii noștri speră, în elita fotbalului românesc”, a spus Ovidiu Burcă.

Noul președinte al clubului giuleștean a transmis că obiectivul pentru noul sezon nu poate fi altul decât promovarea.

„Pe termen scurt, unul dintre obiectivele noastre este, clar, să promovez în Liga 1. Pentru acest obiectiv am început să muncim în urmă cu șase luni de zile. Vom vedeam. Eu sper că am făcut lucrurile bine, le vom face și mai bine. Anul acesta va fi o competiție extraordinară, așa cum nu a mai fost niciodată la Liga a 2-a, dar lucrul ăsta ne bucură și cred că așa se naște progresul, doar prin competiție, și una adevărată. Da, ne propunem să promovăm în acest an la Liga 1”, a declarat Burcă.

Daniel Pancu: „Ovidiu Burcă este un profesionist, un manager foarte bun”

Antrenorul Daniel Pancu a fost mai scurt și a spus că Ovidiu Burcă este un provesionist și că speră să aibă în continuare o colaborare bună cu acesta.

„Ovidiu a fost de la început lângă noi. Astăzi este numit oficial. Este un profesionist, un manager foarte bun în opinia mea și sper să avem parte în continuare de aceleași rezultate foarte bune și o colaborare foarte bună”, a spus Daniel Pancu.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: Rapid

Pe aceeași temă