Marius Staicu regretă că a lăsat Reșița pentru a merge la Ripensia: „Am venit acasă la mine și nu am fost băgat în seamă.” Ce i-a spus președintele clubului înainte de reziliere

Marius Staicu (32 de ani) și-a reziliat contractul cu Ripensia și este unul dintre cei trei jucători care până acum au plecat din lotul echipei timișorene, după Adrian Zaluschi, ajuns la Dunărea Călărași, și Marius Fotescu. Atacantul a jucat puțin în această primă parte a sezonului și a simțit că nu mai este dorit la echipă. La reziliere a contat și situația incertă a antrenorului Alexandru Pelici, care mai are contract cu clubul, însă la ultimul meci, deplasarea de la Buzău, n-a făcut deplasarea și a anunțat jucătorii că pleacă.

Marius Staicu: „Am venit acasă la mine și nu am fost băgat în seamă. Ce mai pot zice?”

Atacantul timișorean a prins doar 8 meciuri în acest sezon pentru Ripensia și nu a marcat în niciun joc. În trei partide a început ca titular și a terminat prin a fi schimbat.

Marius Staicu acuză faptul că a fost folosit foarte puțin în tur la echipa timișoreană, deși sezonul trecut a fost golgheterul Reșiței.

„Eu am venit la Ripensia din postura de golgheter al Seriei a 4-a din Liga a 3-a, cu 21 de goluri, plus ca am avut sezonul trecut un retur foarte bun și am promovat cu Reșița. Am venit acasă la mine și nu am fost băgat în seamă. Ce mai pot zice? Cum să joc dacă nu mă băgau? Nu am cum să fac senzație în teren, când eu am jucat în trei meciuri ca titular și am fost schimbat în repriza secundă. E greu. Degeaba te antrenezi separat și faci și în plus, contează meciurile oficiale, să ai ritm de joc. Dar, mereu, noi, jucătorii, suntem de vină. Îmi asum”, spune Marius Staicu pentru Liga2.ro, după ce s-a despărțit de Ripensia.

„Președintele Mihu m-a anunțat că, indiferent ce antrenor rămâne la echipă, nu voi juca și nu vrea să fac partea din lot”

Atacantul regretă acum pasul făcut în vară, când a plecat de la Reșița, cu care obținuse promovarea în Liga 2, pentru a semna cu Ripensia și a fi antrenat din nou de Alexandru Pelici. Anunțul că nu mai e dorit i l-a făcut președintele clubului, Dumitru Mihu.

„Poate că trebuia să mă gândesc mai bine, înainte să iau decizia de a veni la Ripensia. Eu am venit pentru antrenorul Alex Pelici, îl voi respecta toata viața mea și mereu o să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Că el a renunțat la mine sau nu, asta nu știu, că nu am discutat cu el. Președintele Mihu m-a anunțat că, indiferent ce antrenor rămâne la echipă, nu voi juca și nu vrea să fac partea din lot. Am înțeles situația, sunt banii lui, dar nu e corect să aduci un jucător care a fost in prim-plan un campionat și apoi să îl ții în tribună sau pe bancă! Eu m-am pregătit așa cum am putut, nu am fost niciodată accidentat sau să fac atmosferă proastă că nu joc. Numai eu știu cât am suferit. Le mulțumesc colegilor, lui Alex Pelici, suporterilor. Cred că m-am făcut plăcut la echipă. Le doresc baftă”, a mai declarat Staicu, cel care mai avea contract cu Ripensia un sezon și jumătate.

În cariera lui, Marius Staicu a jucat pentru Calor Timișoara, Viitorul Sânandrei, FC Caransebeș, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, ACS Poli Timișoara, Șoimii Pâncota, Gaz Metan Mediaș, CS Mioveni, ASU Politehnica Timișoara, CSM Școlar Reșița și Ripensia.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă