Leo Grozavu, prezentat oficial la Petrolul. „Nu am stat prea mult pe gânduri. Am acceptat cu tot sufletul”. Ce spune finanțatorul despre continuarea parteneriatului

Leo Grozavu, prezentat oficial la Petrolul.

Petrolul și-a prezentat, astăzi, oficial, noul antrenor principal, cel care va conduce echipa odată cu accederea în Liga 2 și unde va avea ca obiectiv promovarea. Leo Grozavu (50 de ani) i-a avut alături pe președintele clubului, Cristian Vlad, și reprezentantul CEO Veolia, principalul finanțator, Mădălin Mihailovici.

Grozavu fusese anunțat ca înlocuitor al lui Romulus Ciobanu încă pe de 12 iunie. „Leo Grozavu este un antrenor decis, ferm, ordonat, construit după tipicul german, cu experiență, care alături de întreaga conducere a echipei va forma un lot competitiv, ne dorim noi, pentru acest sezon. Avem încredere în el și am stabilit obiectivele acestui sezon înaintea semnării contractului”, a declarat Cristi Vlad, citat de fcpetrolul.ro.

Antrenorul care a mai pregătit echipele Armătura Zalău (2003-2005), Universitatea Cluj (2005-2006), Minerul Baia Mare (2007), FC Botoșani (2007-2008; 2014-2015; 2016-2017), Academia Hagi U15 (2010-2011), CSM Iași (2011), Luceafărul Oradea (2011-2012), Gaz Metan Mediaș (2015-2016) și ACS Poli Timișoara (2018) spune că la Petrolul l-au atras tradiția, proiectul și oamenii dedicați fenomenului.

„Petrolul Ploiești este una din echipele cu tradiție, consacrate din România. În plus, știu că ceea ce se construiește aici va fi ceva trainic. Este un proiect ambițios, cu oameni dedicați, și tocmai de aceea am vrut să contribui și eu. Odată ce mi s-a oferit postul de antrenor, nu am stat prea mult pe gânduri. Am acceptat cu tot sufletul”, a spus noul antrenor al Petrolul.

Mihailovici: „Suntem pregătiți să asigurăm țintirea primei ligi de fotbal”

Cât îl privește pe reprezentantul principalului finanțator al clubului ploieștean, acesta a ținut să asigure sprijinul pentru performanță la Petrolul. „Așa cum am subliniat încă de la începutul acestui parteneriat, Veolia este alături de Petrolul Ploiești pe termen lung. Promovarea în liga secundă de fotbal a venit natural, ca un efect firesc al proiectului sustenabil pe care îl construim aici, la Ploiești. Suntem pregătiți să asigurăm resursele și know-how-ul, inclusiv experiența de business, pentru a putea continua construcția acestui proiect și a putea ținti către prima ligă de fotbal”, a precizat Mădălin Mihailovici.

Prima achiziție a Petrolului pentru Liga 2 este mijlocașul Claudiu Herea.

De miercuri încep pregătirea pentru Liga 2

Altfel, nou-promovata Petrolul va începe de miercuri pregătirea pentru viitoarea stagiune a Ligii a 2-a. Primul antrenament va fi efectuat pe stadionul „Ilie Oană”, începând cu ora 18:00, și va fi deschis publicului.

După antrenamentul de mâine, petroliștii își vor continua pregătirile în localitate până pe data de 9 iulie, atunci se va pleca în Slovenia, pentru un stagiu centralizat întins pe durata a 12 zile. Ploieștenii își vor stabili cartierul general la Hotel Toplice, din Terme Catez, Brezice, acolo unde vor disputa si patru jocuri de pregătire. Două dintre acestea au fost deja antamate, cu prim-divizionara bosniacă FK Sloga Simin Han (11 iulie) și cu formația croată de prim eșalon NK Lokomotiva Zagreb (20 iulie).

Foto: FC Petrolul

Pe aceeași temă