ASU Poli a bifat primul transfer, un atacant suporter al echipei. Fost și la ACS Poli, Staicu a semnat cu clubul a cărui emblemă o are pe apărătorile de joc

După ce a rezolvat problema antrenorului principal, Bogdan Andone acceptând să preia echipa, iar apoi l-a convins pe căpitanul Ioan Mera să continue încă cel puțin un sezon la Timișoara, ASU Poli a bifat astăzi și prima achiziție pentru noul campionat al Ligii 2.

Marius Staicu este primul jucător pe care conducerea echipei ASU Poli l-a convins să semneze. Atacantul timișorean de 30 de ani care tocmai și-a reziliat contractul cu CS Mioveni se alătură lotului grupării pe care o susține ca suporter și trebuie să suplinească locul lăsat liber de golgheterul Ștefan Blănaru, plecat la AFC Hermannstadt.

Atacantul despre care se spune că joacă bine doar sub comanda lui Alexandru Pelici, a evoluat în sezonul trecut în 21 de meciuri pentru CS Mioveni, dintre care în doar 11 ca titular, și a înscris 5 goluri. La despărțirea de echipa argeșeană, Staicu a făcut declarații dure, spunând că demiterea lui Pelici a năruit orice speranță la promovare, o promovare despre care crede că „doar din gură se voia”.

Potrivit Druckeria, Marius Staicu s-a născut la 11 iunie 1987 la Timișoara și a început fotbalul la vechea Poli, trecând în perioada junioratului și prin Spania, la CF Benlloch. S-a remarcat la Calor Timișoara, evoluând cu succes în prima parte a carierei pentru această grupare, până la desființarea ei, în 2009. Cariera sa a continuat tot la nivelul eșalonului terț, la Viitorul Sânandrei, Autocatania Caransebeș și CSM Școlar Reșița. În vara anului 2013 a făcut pasul spre liga secundă, la Metalul Reșița, club pentru care a evoluat o jumătate de campionat și alături de care a ajuns să se lupte pentru promovare. În ianuarie 2014 a ajuns la ACS Poli, însă nu s-a adaptat la prim-divizionară, a bigat doar 86 de minute într-un singur meci și a revenit în Liga 2. Mai întâi a fost la Șoimii Pâncota, unde nici acolo nu s-a acomodat, iar apoi a fost luat de Pelici la CSM Râmnicu Vâlcea, pentru care avea să evolueze un an și jumătate, reușind să marcheze de 17 ori. A trecut apoi, pentru o altă jumătate de an, la Gaz Metan Mediaș, unde a prins doar 108 minute în 4 meciuri, însă alături de care a izbutit promovarea în Liga 1, în ediția 2015/2016. Nu a apucat să meargă în Liga 1, fiindcă s-a renunțat la serviciile sale, iar în sezonul precedent a evoluat pentru CS Mioveni.

La meciul ASU Poli – CS Mioveni a vrut să impresioneze galeria Politehnicii

În acest an, înaintea meciului de la Timișoara dintre ASU Poli și CS Mioveni, Marius Staicu a făcut un gest nemaiîntâlnit în fotbalul românesc, cel puțin la acest nivel. Atacantul, un mare fan al galeriei Politehnicii, a vrut să-și surprindă adversarii prin însemnele pe care urma să le poarte în timpul meciului, a scris PressAlert. Jucătorul și-a comandat în iarna trecută ghete alb-violete pe care scrie „Poli” și numărul 87 (anul nașterii sale), dar și apărători pe care are mai multe însemne, printre care chiar emblema clubului ASU Poli. Până atunci nu le-a purtat, însă a făcut-o în cele 20 de minute pe final în care a fost introdus pe teren.

„Până acum n-am jucat niciun meci cu ele și cred că o voi face prima dată la Timișoara. Mă bate gândul să fac un mesaj pentru suporterii din Timișoara. Chiar îi apreciez foarte mult și fac o atmosferă de Liga 1. Pentru mine este un meci special, mai ales că sunt din Timișoara. Aștept meciul de sâmbătă, să joc împotriva lor, chiar dacă e o stare mai ciudată, ne facem meseria unde suntem și încercăm să câștigăm, spunea, pentru PressAlert, Marius Staicu.

Altfel, ASU Poli se reunește luni după-amiază, 26 iunie, dar în lot nu-i va mai avea pe atacantul Ștefan Blănaru, plecat la AFC Hermannstadt, pe fundașul Radu Motreanu, al cărui împrumut de la ACS Poli a expirat, și nici pe Adrian Ungureanu, revenit la Ripensia Timișoara după ce i-a expirat împrumutul.

Pe aceeași temă