Adversara Oțelului la promovare a început deja achizițiile de iarnă! Și-a luat un mijlocaș din Liga 2 căruia îi place șoriciul

Oțelul va avea o viață grea în încercarea de a obține promovarea în eșalonul secund la finalul actualului sezon al Ligii 3. Echipa gălățeană are cel puțin doi adversari puternici în seria din care face parte, drept dovadă și clasamentul foarte strâns de la finalul turului. Primele patru clasate din Seria 1 sunt despărțite de două puncte, Aerostar Bacău, CSM Roman, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc și Suporter Club Oțelul Galați visând toate la unica poziție care duce în Liga 2.

Lider de toamnă este Aerostar Bacău, echipă pregătită de Cristian Popovici și care are în lot o serie de jucători experimentați, precum Adrian Gheorghiu, Ionuț Mihălăchiaoe, Andrei Pavel, Cătălin Vraciu sau Răzvan Adăscăliței.

Iubitorii de fotbal din Municipiul Bacău își pun toate speranțele în revenirea în Liga 2 în Aerostar. Și conducătorii clubului vor să facă acest pas, iar în această iarnă pregătesc noi transferuri pentru a putea duce la final lupta dură pentru locul promovabil. Prima mutare au și făcut-o. Au adus un experimentat jucător din Liga 2 pe care antrenorul Cristian Popovici l-a avut sub comandă atât la SC Bacău, cât și la Foresta Suceava.

Este vorba despre Cornel Căinari (29 de ani, foto, în dreapta lui Popovici), un mijlocaș originar din Gura Humorului care s-a despărțit de curând de Știința Miroslava.

„Am ales Aerostar pentru că voi avea ocazia să fiu antrenat din nou de Cristi Popovici, un tehnician cu care am lucrat bine în trecut. De asemenea, sunt sigur că nu vor fi probleme de adaptare, pentru că îi cunosc deja pe mulți fotbaliști din lot din perioada petrecută la SC Bacău sau Foresta Suceava. Am venit aici ca să pun umărul la promovare și sper să reușim să ne îndeplinim obiectivul, mai ales că clubul se bazează pe un buget stabil și nu depinde de banii de la Primărie. Am găsit aici condiții foarte bune de cazare și masă, iar toți jucătorii sunt cu banii achitați la zi”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, Căinari.

Căinari (foto jos, în albastru) a făcut deja câteva antrenamente cu Aerostar, iar în weekendul trecut a participal la petrecerea de final de an organizată de clubul băcăuan.

9 meciuri, dintre care șase ca titular, a evoluat Cornel Căinari pentru Știința Miroslava în acest sezon de Liga 2. În cariera sa, mijlocașul a evoluat pentru Sporting Suceava, Rapid CFR Suceava, SC Bacău, Bucovina Suceava, Foresta Suceava și Știința Miroslava.

Pe aceeași temă