Renaște FC Argeș. Primul trial, diseară, în Ștrand

Renaște FC Argeș.** Primul trial, diseară, în Ștrand

În ciuda indiferenței oficialităților orașului și ale județului, suporterii lui FC Argeș se străduiesc din răsputeri să ducă tradiția alb-violetă mai departe. Aceștia au pus pe hîrtie un proiect prin care se do­rește reînființarea clubului care l-a dat pe ma­re­le Nicolae Dobrin, ca, încet-încet, acesta să preia tot ce a însemnat FC Argeș: nume, tradiție, siglă, is­to­rie, palmares, patrimoniu, suporteri.

În acest sens, sâmbătă, 2 august, la stadionul din Ștrand, a avut loc o primă întîlnire între suporteri și foști jucători ai clubului FC Ar­geș. S-a prezentat pe larg proiectul, s-au strâns cotizații și au apărut și câțiva fotbaliști care vor să reprezinte clubul pe teren. Alături de suporteri sunt în această acțiune fos­­tele glorii alb-violete Viorel Moiceanu, Relu Ancuța, Mihai Zanfir, Jean Vlădoiu, Ilie Bărbulescu, Bog­­dan Argeș Vintilă, Jean Barbu, Vali Năstase, Paul Ciobanu. Așa cum spuneau liderii suporterilor, pentru desfășurarea activității noii echipe „se va utiliza stadionul din Ștrand, acolo unde a jucat clubul prima dată. Se va activa în Liga a IV-a și se va folosi prima stemă a echipei FC Argeș. Așteptăm suporterii să ne susțină și să ajute la reînființarea echipei. Trebuie să ne implicăm și să ducem mai departe istoria și tradiția echipei care ne-a dăruit atâtea bucurii. A venit momentul să îi dăruim și noi viață, trebuie să renaștem. Există deja câți­va sponsori care ne susțin, urmează și alte discuții, suntem deschiși față de cei care vor să ne sprijine. suntem cu toții încrezători, iar în zilele următoare încep selecțiile pentru jucători. Îi așteptăm marți, la ora 18.00, la stadionul din Ștrand, pe toți cei care vor să activeze în Liga a IV-a la FC Argeș”.

„Argeșul are nevoie de această formație”

 Prezenți la întîlnirea dintre suporteri și foști fotbaliști alb-violeți, Jean Vlădoiu și Relu Ancuța s-au declarat interesați de proiectul propus. Fostul atacant al lui FC Argeș, Rapid, Steaua și Dinamo, Jean Vlădoiu declara pentru sportarges.ro: „Este o idee extraordinară, pentru că eu cred că Argeșul are nevoie de această echipă de fotbal și mai ales că vine din sufletul suporterilor, iar eu nu am putut să rămân indiferent. I-am spus lui Florin Dobre că sunt alături de el și de toți cei care se vor implica în acest proiect. Nu va fi ușor, timpul este foarte scurt, dar măcar să știm că vom realiza ceea ce ei și-au propus, ca suporterul să vină să susțină echipa, și plecând de la Liga a IV-a cred că este cel mai frumos. Avem multe exemple în țară și măcar suporterii argeșeni să știe că au o echipă pe care atunci când doresc să vină să o vadă vor veni cu plăcere și cu sufletul alături de ea. Toți foștii mei colegi așteaptă să se facă ceva, să se înființeze, să apară această echipă și nu doar foști colegi, s-au oferit de exemplu de la Belodedici până la prieteni care au afaceri și care vor veni alături de această echipă. În iarnă va trebui o echipă competitivă, pentru că din experiență vă spun că suporterul are nevoie să fie mândru când vine să urmărească echipa, nu să vină să vadă cum pierde. Va trebui să găsim cei mai buni jucători, cu care ușor-ușor să promovăm în următorul eșalon. Oamenii cu bani au pretenții să vadă această echipă că tinde spre promovare”.

Fostul portar Relu Ancuța spunea și el: „Încercăm să reînființăm fostul FC Argeș. Dacă Primăria a op­tat pentru alte echipe din afară, FC Clinceni, SCM, noi am decis să plecăm din Liga a IV-a și astfel sperăm să vină alături de noi și oameni potenți financiari, să ne sprijine în acest proiect pe care noi vrem să-l demarăm. Marți la ora 18.00 o să facem prima selecție și așa o să strângem jucători și o să plecăm la drum cu FC Argeș 1953″.

„Prin echipe care nu sunt din Pitești nu putem continua”

La rîndul său, liderul suporterilor, Florin Dobre, a completat: „Singura soluție este să plecăm din Liga a IV-a cu foști jucători. Așteptăm să ni se alăture cît mai mulți iubitori ai acestei echipe. Primul lucru a fost făcut, ne-am înființat și ne-am înscris în Liga a IV-a, acum urmează selecțiile. Am vrut ca tradiția și istoria FC Argeș să meargă mai departe, asta era singura soluție. Prin alte echipe care nu sunt din Pitești considerăm că nu putem continua. Am avut o serie de întîlniri, oamenii din oraș asta își doresc, este ceva curat, va fi o transparență totală, suporterii pot ajuta ca membri fondatori pentru reînfiin­țarea echipei și așteptăm pe parcurs să vină cît mai mulți oameni lângă noi”.

Articol scris de Silviu MIHAI

Pe aceeași temă