Pandurii continuă șirul victoriilor, la Mehedinți

Pandurii continuă șirul victoriilor,** la Mehedinți

CS Pandurii Cerneți a rămas cu punctaj maxim și după jocul de la Șișești, cu AS Corcova. Echipa-gazdă a deschis scorul prin Mihai Popescu (’15), Paul Zamfir (’44, ’75) și Florin Fișic (’68) au întors scorul, însă rezultatul va fi decis la „masa verde”, deoarece jucătorii Corcovei au părăsit terenul dejoc după incidentele din minutul 80, când Andrei Cotoarbă și Sorin Teodorescu, respectiv Paul Zamfir și Mădălin Mătăsăreanu, de la oaspeți, au fost eliminați pentru lovirea reciprocă a adversarului.

La fel de tensionat a fost și meciul de la Schela-Ștrand, unde AS Turnu Severin și AS FC Drobeta s-au anulat reciproc și au pierdut contactul cu liderul, care și-a mărit avansul la 5, respectiv 7 puncte. Deși se afla în inferioritate numerică, fundașul Luigi Amza fiind eliminat în minutul 31 pentru cumul de cartonașe galbene, echipa-oaspete a deschis scorul în finalul primei reprize, prin autogolul lui Relu Țurai.

Rămasă în minutul 51 fără atacantul Gabriel Vlăduț, AS Turnu Severin a reușit, după un sfert de oră, să egaleze prin Gică Tănăsie și partida s-a încheiat nedecisă, scor 1-1.

Gruia a venit doar cu 8 jucatori la Cujmir!

De acest rezultat a profitat și AS Recolta Dănceu, care a urcat pe podium, devansând ASFC Drobeta, după ce a câștigat la Strehaia. Și această partidă s-a încheiat mai devreme, deoarece, în minutul 73, la scorul de 1-3, gazdele au părăsit terenul de joc, nemulțumite de faptul că arbitrul a acordat o lovitură de la 11 metri pentru adversari, care marcaseră în prealabil prin Ionuț Mări (’40), Laurențiu Ștefan (’61) și Robert Țogoe (’67). În inferioritate numerică din minutul 39, când Cristi Gomoi a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, CS Strehaia marcase singurul gol prin Mircea Colța, în minutul 70.

Tot la „masa verde” va fi decis și jocul Viitorul Cujmir – Dunărea Gruia, încheiat în minutul 27, la scorul de 3-1. De data aceasta, meciul a fost întrerupt de regulament, deoarece echipa-oaspete, care intrase pe teren doar cu 8 jucători, a rămas fără doi dintre componenți, accidentați. Gabriel Birău (‘2, ’25) și Alexandru Ștefan (’24), respectiv Tatian Bețiu (’11) au fost marcatorii din raportul de joc.

Etapa a V-a
AS Turnu Severin – ASFC Drobeta    1-1
CS Strehaia – Recolta Dănceu    1-3
(întrerupt în min.73)
AS Corcova – Pandurii Cerneți    1-3 (întrerupt în min.83)
Viitorul Cujmir – Dunărea Gruia    3-1 (încheiat în min.27)

Clasament

1. Pandurii Cerneți        5    5    0    0    16-7    15
2. AS Turnu Severin        5    3    1    1    16-5    10
3. Recolta Dănceu        5    3    0    2    15-6    9
4. ASFC Drobeta        5    2    2    1    17-5    8
5. CS Strehaia            5    2    1    2    10-12    7
6. Viitorul Cujmir        5    1    1    3    7-13    4
7. AS Corcova            5    1    0    4    10-28    3
8. Dunărea Gruia        5    0    1    4    2-17    1

Etapa viitoare
Miercuri, ora 16
AS Turnu Severin – Pandurii Cerneți
ASFC Drobeta – CS Strehaia
Recolta Dănceu – Viitorul Cujmir
Dunărea Gruia – AS Corcova   

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă