Noul președinte al FC Hunedoara țintește „reactivarea Corvinului”: „O posibilitate ar fi fuziunea”

Marius ANGHEL, Sami Tamaș 02 Jul. 2014, 19:11 Stiri

Unul dintre obiectivele noului președinte al Consiliului de Administrație al CS Fotbal Club Hunedoara, Alin Barna este… „Reactivarea Corvinului”.

La începutul anului Alin Barna (foto, 31 ani), în calitate de președinte al Asociației Suporterilor Corviniști (ASC), promitea că în această vară va reactiva echipa de fotbal simbol a hunedorenilor Corvinul Hunedoara, însă sezonul 2014-2015 îl va găsi în fotoliul de președinte al grupării de Liga a III-a FC Hunedoara.

„Reactivarea Corvinului Hunedoara depinde în mare parte de procesele pe care clubul le are cu Federația Română de Fotbal și Fiscul. Drepturile de folosire a siglei, culorilor și palmaresului Corvinului sunt blocate de avocații clubului. O soluție ar fi fost să înființăm un ONG cu numele Corvinul, însă deja există unul”, a explicat Barna, care spune că nu renunță la dezideratul suporterilor hunedoreni „Reactivarea Corvinului”, club exclus din competiții în 2004 și dezafiliat de Federația Română de Fotbal în 2005. „O posibilitate ar fi fuziunea prin absorție între FC Hunedoara și FC Corvinul. Cât de curând vom demara discuțiile cu președintele Corvinului, Mircea Alic”, crede Barna, a cărui numire urmează să fie validată de AGA al SC FC Hunedoara.

Consiliu Director nou!

Propus să ocupe poziția de președinte executiv al Consiliului Director (CD) al SC FC Hunedoara în sezonul 2014-2015, Alin Barna a fost votat în unanimitate de consilierii locali în ședința ordinară a Consiliului Local Hunedoara de luni. Barna va face echipă cu Ioan Petcu – vicepreședinte, Daniel Ghiorghiță zis „Piele” – secretar, Dorin Nicșa și Nelu Ardelean (reprezentant al Consiliului Județean Hunedoara) – membrii ai CD.

Înființat în anul 2009 CS FC Hunedoara activează în Liga a III-a și are ca membrii fondatori Primăria Hunedoara, Mircea Lucescu și Ioan Andone.

Articol scris de Sami TAMAȘ

Marius ANGHEL, Sami Tamaș 02 Jul. 2014, 19:11 Stiri
Pe aceeași temă