Huligan reținut de jandarmi după ce a aruncat cu ceasul într-un jucător. Și oficialii echipelor din Buzău și Slobozia au fost calmați tot de jandarmi

Marius ANGHEL 24 Sep. 2017, 13:34 Stiri

Vigilență, promptitudine și îndeplinirea datoriei. Toate acestea au fost valabile în cazul jandarmilor prezenți sâmbătă la stadionul ,,Cornel Negoescu” din Buzău, în vederea asigurării ordinei la meciul de fotbal din Liga 3, Seria 2, dintre echipele Metalul Buzău și Unirea Slobozia (scor 2-2).

În minutul 65 al partidei ce a contat pentru etapa a 5-a a Ligii 3, unul dintre spectatorii buzoieni a provocat un incident, aruncând cu ceasul în direcția jucătorului gazdelor Mihai Ion, aflat pe gazon. Până în acel moment, individul respectiv îl tot înjurase și amenințase cu bătaia pe fotbalist, care nu a mai suportat și a ripostat verbal. Imediat, huliganul și-a scos ceasul de la mână și apoi l-a aruncat în teren, încercând să-l lovească pe jucătorul Metalului, moment în care, în tribună, și-au făcut apariția stewarzii, dar și jandarmii. Aceștia din urmă au intervenit prompt și, după ce l-au reținut pe așa-zisul suporter, l-au băgat în duba Jandarmeriei, acolo unde avea ,,rezervat” un loc și prietenul său reținut la doar câteva minute distanță.

Tot jandarmii au fost nevoiți să intre și pe terenul de joc pentru aplanarea unui conflict apărut între oficiali ai celor două echipe, chiar după fluierul final, când cei de la Unirea Slobozia au deteriorat banca de rezerve.

Referitor la cei doi huligani reținuți, aceștia au fost conduși la Inspectoratul Județean de Jandarmi și amendați.

În privința celor două echipe care au jucat sâmbătă, cu punctul obținut pe teren, Metalul Buzău a acumulat 11 puncte și a urcat pe locul 5 în Seria 2, în timp ce Unirea Slobozia a făcut 7 puncte și e pe locul 8. Lider în această serie este Progresul Spartac, cu 13 puncte, dar același punctaj îl are și Suporter Spirit Club Farul Constanța.

Articol sși foto de Adi SOARE

Marius ANGHEL 24 Sep. 2017, 13:34 Stiri
Pe aceeași temă