Hat-trick în memoria lui Daniel Prodan! N”Doye e în formă maximă la CNS Cetate Deva și e la al treilea meci la rând când înscrie

Marius ANGHEL 18 Nov. 2016, 20:43 Stiri

Ousmane N”Doye a marcat din nou pentru echipa sa, CNS Cetate Deva, în etapa a 12-a a Seriei a 4-a a Ligii 3. Mijlocașul senegalez a ajuns la al treilea meci la rând în care înscrie, de acestă dată reușind un hat-trick în poarta Unirii 1924 Alba Iulia. De când s-a transferat la Deva, africanul a dat cu câte un gol mai mult față de precedentul joc, ajungând la șase reușite. Primul l-a dat cu Millenium Giarmata (2-0), a urmat apoi o „dublă” cu Gloria Lunca Teuz Cermei (4-2), iar acum a reușit „hat-trick-ul” cu Alba Iulia (3-1).

În meciul de astăzi de la Deva, echipa din Alba Iulia a fost prima care a deschis scorul, în minutul 30, prin Sebastian Culda, dar a avut de suferit din pricina arbitrajului care a înclinat balanța în favoarea gazdelor. N”Doye (45+3) a reușit egalarea în prelungirile primei reprize dintr-un penalty contestat de oaspeți, fază în care Mardare a fost eliminat pentru proteste. Aflați în superioritate numerică, devenii au mai punctat în două rănduri prin același N”Doye (54 și 81).

După marcarea fiecărui gol, în loc de bucurie, senegalezul a luat un tricou de pe banca de reserve pe care scria „RIP DANIEL PRODAN” și pe care l-a arătat spectatorilor, în memoria fostului mare internațional.

„Golurile sunt dedicație pentru Didi Prodan. Știam că voi înscrie și eu am cerut băieților să-mi pregătească special tricoul. Mă bucur că a ieșit bine și am câștigat, condoleanțe familiei și apropiaților” a spus N”Doye.

„Am venit aici să fac treabă, nu sunt pentru distracție. Am venit să joc fotbal, să ajut echipa. Am oferte din Liga 1, vedem la finalul turului ce voi face, ce decizie voi lua. Mă simt bine aici, îmi place să fac performanță. La fotbal dau tot ce pot, sunt nebun pe teren. Este bine că am câștigat, îi felicit pe băieți și vreau să dau cât de multe goluri pot pentru Deva”, a mai adăugat jucătorul african.

„Dacă eram sigur că nu a fost penalty, trageam afară”

Ousmane a comentat în stilul caracteristic faza litigioasă a penalty-ului din minutul 45+3, ce a rupt echilibrul jocului: „N-am văzut bine momentul, dar dacă eram sigur că nu a fost penalty, trageam afară. Așa trebuie să respectăm decizia arbitrului”.

La finalul întâlnirii și antrenorul Devei, Viorel Tănase, a recunoscut valoarea senegalezului, precum și importanța acelui penalty acordat în finalul primei reprize. „N”Doye face diferența, suntem dependenți de prestațiile sale, are calitate și multă experiență. Acea fază a fost momentul psihologic al jocului, poate a fost penalty, poate nu, adversarii au considerat că a fost acordat cu ușurință acel penalty. Repriza a doua am dominat-o, dar a contat acel moment, întrucât intram cu 0-1 la pauză”, a spus Viorel Tănase.

„Cu toate că am pierdut, țin să-mi felicit echipa. Am făcut o primă repriză excepțională, am prestat un fotbal de calitate. Păcat că nu am adus puncte, după acest joc. N-am ce să le reproșez băieților, N”Doye a dat trei goluri, iar mai multe nu ar fi de spus. Nu comentez arbitrajul, acesta este fotbalul. Pe viitor, poate ar trebui să ne protejăm mai mult. N-am înțeles de ce am fost eliminat, mi s-a transmis că pentru proteste, dar motivul este unul neîntemeiat, din punctul meu de vedere”, a comentat și Radu Andone, antrenorul Unirii.

Articol și foto de Lucian DANCIU

Marius ANGHEL 18 Nov. 2016, 20:43 Stiri
Pe aceeași temă