FRF a stabilit seriile Ligii 3. „FC U Craiova” a scăpat de marea contracandidată la promovare, CSM Slatina. Când se trage la sorți programul noului sezon

Marius ANGHEL 08 Aug. 2019, 16:15 Stiri
FRF a stabilit seriile Ligii 3.

După o perioadă lungă de așteptare, termenul limită de înscriere în noul sezon încheindu-se tocmai pe 15 iulie, Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi, 8 august, componența celor cinci serii din Liga 3, ediția 2019-2020. Cele cinci serii sunt momentan complete, adică au câte 16 echipe pe serie, însă au suferit câteva modificări importante.

Ca de exemplu, U Craiova 1948 SA, echipa lui Adrian Mititelu, nu va mai jucat în Seria a III-a, ci a fost mutată în Seria a IV-a, scăpând astfel de CSM Slatina, o contracandidată puternică la promovare pe care ar fi avut-o în noul sezon. În schimb, în seria Slatinei, au fost mutate Progresul Spartac și Olimpic Cetate Râșnov, două grupări puternice din ediția trecută a Ligii 3. Industria Galda și Unirea 1924 Alba Iulia au fost trecute din Seria a IV-a în a V-a.

Luni, 12 august, începând cu ora 15:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorți a programului competițional. Prima etapă din noul sezon este programată pe 24 august.

Iată componența celor cinci serii:

SERIA I

Aerostar Bacău
Bucovina Rădăuți
SC Oțelul Galați
Știința Miroslava
Foresta Suceava
CSM Focșani
Sporting Liești
KSE Târgu Secuiesc
CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Șomuz Fălticeni
FC Botoșani 2
CSM Pașcani
FC Ozana Târgu Neamț
CSM Bacău
Hușana Huși
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați

* Aerostar Bacău – retrogradată din Liga 2;
** CSM Pașcani – reprimită în Liga 3 după ce retrogradase de pe locul 13;
*** FC Ozana Târgu Neamț, CSM Bacău, Hușana Huși, CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – promovate din Liga 4;
**** Față de ediția trecută, Metalul Buzău a dispărut din această serie, fiind mutată în Seria a II-a.

SERIA II

Dacia Unirea Brăila
CS Afumați
Unirea Slobozia
SC Popești Leordeni
CS Tunari
Înainte Modelu
CS Făurei
Axiopolis Sport Cernavodă
CS Medgidia
FC FCSB 2
Agricola Borcea
Metalul Buzău
Viitorul Ianca
Recolta Gheorghe Doja
Mostiștea Ulmu
Podeidon 2 Mai Limanu

* Dacia Unirea Brăila – retrogradată din Liga 2;
** Agricola Borcea – reprimită în Liga 3 după ce retrogradase de pe locul 12;
*** Metalul Buzău – mutată în Seria a II-a din Seria I;
**** Viitorul Ianca, Recolta Gheorghe Doja, Mostiștea Ulmu, Podeidon 2 Mai Limanu – promovate din Liga 4;
***** Față de ediția trecută, Progresul Spartac a dispărut din această serie, fiind mutată în Seria a III-a.

SERIA III

CS Balotești
CSM Alexandria
ACSO Filiași
FC Pucioasa
U Craiova 1948 CS 2
ACS SR Municipal Brașov
Unirea Bascov
FC Voluntari 2
Flacăra Moreni
AFC Astra 2
Vedița Colonești

Progresul Spartac
Olimpic Cetate Râșnov
CS Blejoi
CSM Slatina
Tractorul Cetate

* CS Balotești – retrogradată din Liga 2;
** Vedița Colonești – fostă Atletic Bradu, retrogradată de pe locul 13, redenumită și reprimită în Liga 3;
*** Progresul Spartac – mutată în Seria a III-a din Seria a II-a, Olimpic Cetate Râșnov – mutată în Seria a III-a din Seria a V-a;
**** CS Blejoi, CSM Slatina, Tractorul Cetate – promovate din Liga 4;
***** Față de ediția trecută, U Craiova 1948 SA și Flacăra Horezu au dispărut din această serie, fiind mutate în Seria a IV-a.

SERIA IV

ACS Poli Timișoara
Șoimii Lipova
CS Comunal Dumbrăvița
Gloria Lunca Teuz Cermei
Metalurgistul Cugir
Național Sebiș
Crișul Chișineu Criș
CS Hunedoara
CSC Ghiroda și Giarmata Vii
LPS Cetate Deva
U Craiova 1948 SA
Flacăra Horezu
Gilortul Târgu Cărbunești
Viitorul Dăești
Fortuna Becicherecu Mic
Progresul Pecica

* ACS Poli Timișoara – retrogradată din Liga 2;
** LPS Cetate Deva – reprimită în Liga 3 după ce retrogradase de pe locul 13;
*** U Craiova 1948 SA și Flacăra Horezu – mutate în Seria a IV-a din Seria a III-a;
**** Gilortul Târgu Cărbunești, Viitorul Dăești, Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Pecica – promovate din Liga 4;
***** FC Avrig – fostă componentă a seriei, s-a retras din competiție;
****** Față de ediția trecută, Industria Galda și Unirea 1924 Alba Iulia au dispărut din această serie, fiind mutate în Seria a V-a.
******* ACS Dumbrăvița și-a cesionat activitatea sportivă și dreptul de participare în competițiile de seniori și de juniori către CS Comunal Dumbrăvița. Astfel, ACS Dumbrăvița a fost dezafiliată provizoriu, în locul ei fiind afiliată, tot provizoriu, CS Comunal Dumbrăvița.

SERIA V

Luceafărul Oradea
ACS Fotbal Comuna Recea
Minaur Baia Mare
Sănătatea Cluj
Avântul Reghin
Sticla Arieșul Turda
CFR Cluj 2
ACS Unu Fotbal Club Gloria
AFC Odorheiu Secuiesc
Unirea Dej
Industria Galda
Unirea 1924 Alba Iulia
Viitorul Șelimbăr
CS Sânmartin
SCM Zalău
CSM Târgu Mureș

* Luceafărul Oradea – s-a retras din Liga 2 și i-a luat locul în Liga 3 retrogradatei ACS Energeticianul, care și-a schimbat numele în Viitorul Pandurii Târgu Jiu;
** Olimpic Cetate Râșnov – mutată din Seria a V-a în Seria a III-a, Industria Galda și Unirea 1924 Alba Iulia – mutate în Seria a V-a din Seria a IV-a;
*** Viitorul Șelimbăr, CS Sânmartin, SCM Zalău, CSM Târgu Mureș – promovate din Liga 4;
**** AFC Hărman – fostă componentă a seriei, s-a retras din competiție.

Stăruința Zagon nu s-a înscris, Unirea Mirșid s-a transformat în SCM Zalău, iar CSM Satu Mare nu a îndeplinit condițiile de participare în Liga 3

Dintre cele 21 de campioane județene care au obținut promovarea în Liga 3 după ce au câștigat dubla de la baraj, singura echipă care nu s-a înscris să participe în al treilea eșalon a fost Stăruința Zagon (CV).

În schimb, Unirea Mirșid, campioana din județul Sălaj, ți-a cedat drepturile sportive și de participare în Liga 3 către SCM Zalău, club nou înființat, iar FRF a aprobat această mutare. Însă acest nou club nu a îndeplinit, momentan, toate condițiile pentru afiliere la FRF, ci îi lipsesc următoarele documente: dovada patrimoniului, extras de cont pentru relația cu FRF și procesul verbal de omologare al stadionului. Cu toate acestea, față de cazul CSM Satu Mare, FRF a fost acceptat-o în Liga 3.

CSM Satu Mare, campioana județului Satu Mare, nu a îndeplinit condițiile de înscriere în competiție, iar situația ei va fi clarificată ulterior soluționării definitive a dosarului aflat pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF. Cert este că CSM Satu Mare nu a fost acceptată în Liga 3, iar în acest moment nu există niciun loc rămas vacant.

După disputatea barajul pentru promovarea în Liga 3, cele 21 de campioane județene care au obținut dreptul de a evolua în cel de-al treilea eșalon fotbalistic din România erau: CSM Bacău (BC), Ozana Târgu Neamț (NT), Hușana Huși (VS) – la „masa verde”, Unirea Mirșid (SJ), CSM Satu Mare (SM), CSC Sânmartin (BH), Viitorul Șelimbăr (SB), Stăruința Zagon (CV), CSM Târgu Mureș (MS), Fortuna Becicherecu Mic (TM), Progresul Pecica (AR), Gilortul Târgu Cărbunești (GJ), Viitorul Dăești (VL), Tractorul Cetate (DJ), CSM Slatina (OT), Mostiștea Ulmu (CL), Recolta Gheorghe Doja (IL), CS Blejoi (PH), ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați (GL), Viitorul Ianca (BR) și Poseidon Limanu-2 Mai (CT).

Dintre toate acestea, Hușana Huși, CSC Sânmartin, Progresul Pecica, ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați, CSM Slatina, Viitorul Dăești, CS Blejoi, Viitorul Ianca, Recolta Gheorghe Doja, Viitorul Șelimbăr, Poseidon Limanu-2 Mai, Mostiștea Ulmu și CSM Satu Mare au avut dosarele de afiliare la FRF complete, cu precizarea că CSM Satu Mare nu a îndeplinit condițiile de înscriere în competiție, cazul său fiind încă pe rol la Comisa de Disciplină și Etică a FRF.

Dosare incomplete, însă acceptate să participe în Liga 3, au avut echipele: Tractorul Cetate, Gilortul Târgu Cărbunești, SCM Zalău (care a preluat dreptul de participare de la Unirea Mirșid) și Ozana Târgu Neamț.

Situația echipelor CSM Bacău, CSM Târgu Mureș, Fortuna Becicherecu Mic, în privința dosarelor de afiliere, nu este făcută publică de FRF.

ACS Dumbrăvița a devenit CS Comunal Dumbrăvița. Alte două grupări s-au asociat cu cluburi cu activitate de copii și juniori

În Comitetul de Urgență al FRF din 8 august 2019, Răzvan Burleanu (președinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreședinte FRF) și Octavian Goga (vicepreședinte FRF) au hotărât să aprobe și ca Avântul Reghin și ACS Fotbal Comuna Recea să se asocieze în privința juniorilor cu cluburile CSS Liceul Tehnologic Lucian Blaga Reghin, respectiv Clubul Sportiv Școlar Nr. 2 Baia Mare.

Totodată, a aprobat cesionarea activității sportive și a dreptului de participare în competițiile de seniori și de juniori de la Asociația Club Sportiv Dumbrăvița către Clubul Sportiv Comunal Dumbrăvița. Astfel, ACS Dumbrăvița a fost dezafiliată provizoriu, în locul ei fiind afiliată, tot provizoriu, CS Comunal Dumbrăvița.

În plus, au fost dezafiliate definitiv de FRF cluburile FC Avrig și AFC Hărman, care nu au mai dorit să continue în Liga 3.

Tot 5 serii a câte 16 echipe

Noul sezon al Ligii 3, ediția 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului și vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 și 13 din fiecare serie a Ligii 3, și o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Returul începe și se termină mai târziu. Turul e asemănător

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 și să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu față de ediția recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, față de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut.

Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfășoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate și două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) și 6 mai (etapa 26).

Iată calendarul campionatului Ligii 3, ediția 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 – 24 august 2019
Etapa a 2-a – 31 august 2019
Etapa a 3-a – 07 septembrie 2019
Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019
Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019
Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019
Etapa a 7-a – 05 octombrie 2019
Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019
Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019
Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019
Etapa a 11-a – 02 noiembrie 2019
Etapa a 12-a – 09 noiembrie 2019
Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019
Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019
Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 16-a – 07 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 02 mai 2020
Etapa a 26-a – 06 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 09 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FRF

Marius ANGHEL 08 Aug. 2019, 16:15 Stiri
Pe aceeași temă