Frate, frate, dar fotbalul e pe puncte. Galeriile echipelor FC Hunedoara și UTA și-au încurajat favoriții umăr la umăr din aceeași peluză

Marius ANGHEL, Sami Tamaș 23 Nov. 2014, 19:07 Stiri

FC Hunedoara a încheiat prima parte a campionatului cu o înfrângere, scor 2-4 (1-2), în fața formației UTA Bătrâna Doamnă, la capătul unui joc în care suporterii ambelor echipe – înfrățiți – au ales să își încurajeze favoriții umăr la umăr din aceeași peluză a stadionului „Michael Klein”. Și coregrafia și bannerele pregătite de cele două galerii au fost comune, iar la final, împreună cu fanii, au cântat și jucătorii suiți pe gard. „Luptăm pentru echipele noastre sezon după sezon. De mulți ani prieteni în tribune, azi adversari doar pe gazon!”, era scris pe un banner imens afișat în debutul reprizei secunde de suporterii hunedoreni și arădeni.

Într-o atmosferă specială și rar întâlnită pe arenele din Ligiile inferioare din România, hunedorenii au deschis scorul de la punctul cu var, prin Andrei Făgărășanu (”24), care a transformat penalty-ul indicat de central pentru un fault al portarului Mitrea la Roiu. Arădenii au egalat situația în minutul 33, grație unei super-execuții a lui Voicu, care a trimis în scurt, din vole, de la 20 de metri și au intrat în avantaj la pauză cu golul marcat în prelungiri de Ousmane Gueye, care a punctat din fața porții – de la limita offside-ului – după o pasă a lui Hlistei.

La scorul de 1-1, hunedorenii au solicitat încă o lovitură de pedeapsă după ce Voicu a jucat mingea cu mâna în careu, însă „centralul” Țiții nu a fost de acord.

La reluare, Burlă a făcut 3-1 (58”) dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. Făgărășanu a reușit „dubla” și și-a readus echipa în joc după o cursă pe stânga de la mijlocul terenului (79”), iar Strătilă a stabilit scorul final (80”) cu un șut superb, în colțul lung, de la limita careului.

În urma acestui rezultat UTA încheie anul pe locul 3 cu 27 de puncte, la un singur punct de Nuova Becicherecu Mic și la trei puncte în urma liderului Național Sebiș. FC Hunedoara va ierna pe locul 8 cu 15 puncte.

FC Hunedoara                                 2 (1)
1. Al. Coman (99. Dragotă 62”) – 22. Fl. Olariu (8. M. Olariu 55”), 19. Găceanu, 5. Geacă, 89. B Roiu (cpt.) – 10. R. Muntean (27. Șoit 46”), 13. Trășcan, 21. Uibariu (14. Ciucurescu 46”), 7. Făgărășanu, 91. Tecsi, 9. Grigore.
Antrenor: Titi Alexoi.
 
UTA Bătrâna Doamnă                           4 (2)
93. Mitrea – 22. Voicu (2. E. Wild 82”), 8. Filaret, 6. Botiș (cpt.), 15. Burlă – 18. Strătilă, 3. Chindriș, 20. Copil, 9. Hlistei (5. Dobrean 73”) – 11. Dragoș (15. C. Rus 20”), 16. Guyene (17. A. Petre 78”).
Antrenor: Roland Nagy.

Au marcat: Făgărășanu (24′ – pen. 79′) / Voicu (33′), O. Gueye (45”+1), Burlă (58′), Strătilă (80′).
Arbitru: Lucian Țiții (Sibiu). Asistenți: Emanuel Cicu (Caransebeș) și Silviu Haramuz (Reșița).
Stadion: „Michael Klein”. Spectatori: 500.

Articol și foto de Sami TAMAȘ

Marius ANGHEL, Sami Tamaș 23 Nov. 2014, 19:07 Stiri
Pe aceeași temă