„FC U” Craiova, maximă, dar la limită! Echipa lui Eugen Trică a bifat al 5-lea succes stagional și e cu gândul la debutul pe „Ion Oblemenco”. Pușcaș nu crede că stadionul va fi plin

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 21 Sep. 2019, 09:34 Stiri

Disputat pe stadionul Municipal din Drobeta Tunru Severin, derby-ul etapei a 5-a din cadrul Seriei a 4-a a Ligii a 3-a a fost adjudecat de „FC U” Craiova, care a trecut cu scorul de 1-0 de Flacăra Horezu, vineri seară. Unicul gol al partidei de la malul Dunării a fost marcat, cu capul, de Robert Răducanu, în minutul 86. A fost prima înfrângere suferită de vâlceni, clasați înaintea jocului pe locul 2, și a cincea victorie a doljenilor, care s-au distanțat în fruntea clasamentului.

Meciul a fost unul anost, cel puțin în prima repriză, când Flacăra Horezu a reușit să stopeze, încă din fașă, orice acțiune a gazdelor. „FC U” Craiova a continuat să atace și în partea secundă, iar prima mare ocazie s-a consemnat tocmai în minutul 71, când șutul lui Alex Raicea, din 11 metri, a fost respins cu greu în corner de tânărul portar Robert Popa. În minutul 79, Marian Stoenac, scăpat singur spre poarta adversă, a ratat incredibil și partida părea că va încheia cu scorul de 0-0.

Bucuria craiovenilor a fost adusă în cele din urmă de nou-intratul Robert Răducanu, care a înscris în minutul 86 cu o lovitură de cap de la 10 metri. S-a încheiat 1-0 și U Craiova 1948 SA a bifat a patra victorie la limită, după cele înregistrate cu Șomii Lipova (1-0), Gilortul Târgu Cărbunești (2-1) și ACSO Filiași (3-2). Doar etapa trecută, echipa lui Eugen Trică a câștigat fără emoții, scor 5-0 în deplasarea de la ACS Poli Timișoara.

Mizează pe 15.000 de spectatori la meciul din Cupă cu „U” Cluj, la debutul pe „Ion Oblemenco”

Pentru ambele echipe urmeză meciurile din șaisprezecimile Cupei României. Dacă Flacăra Horezu joacă marți după-amiază cu Astra Giurgiu, în Treapt, „FC U” Craiova întâlnește marți seara, în nocturnă, Universitatea Cluj, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Președintele craiovenilor, Marcel Pușcaș, nu crede, totuși, că arena se va umple și mizează pe 15.000 de spectatori la debutul echipei pe arena de 30.000 de locuri, din Bănie. „A fost un meci important pentru noi, un meci important pentru clasament. Am întâlnit echipa de pe locul secund, o echipă bună, matură, care anul trecut ne-a pus mari probleme. Am câștigat, dar mai avem de lucrat la joc. Oricum, suntem pe drumul cel bun. Sper ca ușor-ușor să mai punem o cărămidă la calitatea jocului. Mai avem mult ca să jucăm așa cum gândim noi. E adevărat că e a patra victorie la limită, dar decât să câștigăm un meci cu 5-0 și apoi să facem egal, mai bine cinci victorii cu 1-0. Jucătorii merită tot respectul pentru că au câștigat toate meciurile de până acum. Urmează meciul de cupă. Plecăm cu șansa a doua, fiindcă noi suntem într-o categorie inferioara, iar „U” Cuj are un lot experimentat. Nu știu dacă vom umple stadionul.

Sper să vină 15.000 de suporteri, ceea ce înseamna enorm pentru o echipă de Liga 3 și pentru prima noastră apariție pe Central. Totodată, va fi primul meci televizat, la nivel național, al echipei, în cei doi ani de activitate ai clubului”, a declarat Pușcaș.

Ovidiu Dănănae, săgeți către U Craiova din Liga 1

Căpitanul Ovidiu Dănănae s-a arătat mult mai optimist în privința afluenței de public și a aruncat câteva săgeți către Universitatea Craiova, pe care a numit-o „cealaltă echipă din oraș, care oferă invitații propriilor spectatori, ca să umple arena”.

„Am întâlnit o echipă destul de bună, cu mulți jucători care au trecut prin Liga 1. Victoria nostră, chiar dacă a venit destul de târziu, a fost pe deplin meritată. Adversarii nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Marți va fi un meci cu totul special și, împreună cu suportul Peluzei Sud, sper să ne calificăm mai departe. Ne dorim să umplem stadionul. Chiar dacă vor veni doar 15.000 de spectatori, așa cum a zis domnul Pușcaș, noi vom avea 15.000 de suporteri fanatici, care vor cânta pe tot parcursul meciului, ca în vremurile bune ale Științei. Fanii noștri își cumpără bilet, spre deosebire de cealaltă echipă din oraș, care dă invitații ca să umple stadionul. Sper să fie de bun augur debutul nostru pe Oblemenco și să mai jucăm meciuri aici. Nu trebuie să avem emoții, chiar dacă nu ami mai jucat pe noua arenă”, a declarat Dănănae.

U CRAIOVA 1948 SA – FLACĂ‚RA HOREZU  1-0
Robert Răducanu 86′

R. Bodea – R. Negru, Gugu, Dănănae (cpt.), Cristiu – V. Pop, I. Tănase – Raicea (R. Răducanu 83′), Stoenac (Codoban 90′), Zimța (R. Tudor 61′) – Cl. Bălan (Cl. Dragu 66′)
Rezerve neutilizate: C. Chindriș – S. Avram, I. Zanfir
Antrenor: Eugen Trică

Rz. Popa – Nwabueze, C. Dinu, Cr. Munteanu, Covalschi (I. Simeanu 70′) – R. Nistor, R. Olteanu, Ad. Popa, S. Preda (Nuță 80′), Stănică (Bîrziche 52′), M. Gueye
Rezerve neutilizate: Vlădoi – A. Nițu, V. Bălan, G. Precup
Antrenor: Marian Deaconescu

Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin – Mehedinți); Spectatori: 400; Arbitru: Octavian Ciucanu; Asistenți: Claudiu Schiopet și Viorel Pânzaru (toți din Brașov); Observatori: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin) și Antonie Burtea (Reșița).

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 21 Sep. 2019, 09:34 Stiri
Pe aceeași temă